Mergi mai întâi de te împacă cu fratele tău

Cuvânt la Vecernia din Duminica Lăsatului sec de brânză (Sfântul Luca al Crimeii)

 

Astăzi, Sfânta Biserică ne aminteşte că a purcede pe calea postului putem numai iertând pe toţi cei vinovaţi faţă de noi şi cerând iertare de la toţi faţă de care suntem noi vinovaţi. De nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre (Mt. 6, 15). Ce dreptate adâncă e în cuvintele acestea!

Cu Preacuratul Său Sânge, Domnul Iisus Hristos a răscumpărat păcatele tuturor oamenilor, deci şi păcatele celui care te-a necăjit – iar tu, ticăloase, nu vrei să ierţi, când Hristos însuşi a iertat! Dacă nu vei ierta aproapelui greşelile lui, Hristos te va a şeza de-a stânga la înfricoşătoarea Judecată şi te va osândi, nu-ţi va ierta greşelile, fiindcă nici tu nu ţi-ai iertat aproapele. Altădată, Domnul a zis: Dacă îţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul tău acolo, înaintea altarului, şi mergi întâi de te împacă cu fratele tău, şi apoi, venind, adu darul tău (Mt. 5, 23-24). Iudeii din vechime aduceau jertfă lui Dumnezeu felurite animale, acum însă darul adus pe jertfelnic este întâi de toate rugăciunea. Şi, iată, după cum spune Domnul, dacă îţi aminteşti că ai ceva împotriva aproapelui tău, dacă te-a necăjit sau dacă nu vrea să-ţ i ierte păcatul săvârşit faţă de el, pleacă, nu îndrăzni să te rogi, lasă-ţi darul acolo şi mergi de te împacă cu fratele tău. Dar, iată, am auzit cu groază că s-a găsit o femeie nefericită care nu se roagă niciodată lui Dumnezeu fiindcă nu vrea săi ierte pe cei care au necăjit-o, aşa încât preferă să nu se roage niciodată. Oare asta nu dovedeşte ce păcat greu este vrăjmăşia împotriva aproapelui? Cu adevărat este păcat de moarte, care ne înstrăinează de Dumnezeu – şi mare este mânia Lui împotriva celor care nu-şi iartă aproapele.

În Vieţile Sfinţilor putem găsi pilde înfricoşătoare ale pedepselor căzute asupra celor care n-au vrut să ierte. Ieromonahul Tit din Lavra Peşterilor de la Kiev era pe moarte, şi obştea s-a adunat la patul lui. Tit se vrăjmăşea cu ierodiaconul Evagrie, cu care fusese cândva prieten. Ştiind asta, fraţii l-au adus pe Evagrie la el. Atunci, fericitul Tit s-a ridicat în capul oaselor, s-a închinat lui Evagrie şi şi-a cerut iertare – însă Evagrie, care avea inima împietrită, a rostit groaznicele cuvinte: „Nu te voi ierta nici în această viaţă, nici în veacul ce va să fie!” – şi deodată a căzut mort. Fericitul Tit s-a sculat din pat ca un om sănătos cu desăvârşire şi cu mare cutremur le-a povestit fraţilor că la patul lui se adunaseră îngerii şi dracii, iar dracii îi cereau sufletul, fiindcă se vrăjmăşea cu fratele său. Când Evagrie a rostit cuvintele acelea cumplite, Tit a văzut cum unul dintre îngeri l-a lovit deodată cu o lance de foc, şi Evagrie a căzut fără suflare. Acelaşi înger l-a luat pe Tit de mână, l-a ridicat din pat şi l-a vindecat.

E cunoscut şi alt exemplu înfricoşător – din Viaţa Sfântului Mucenic Nichifor. Acesta era simplu mirean, legat printr-o mare prietenie de preotul Saprichie. Cum se întâmplă uneori, diavolul a stricat dragostea lor frăţească şi a semănat ură în inima lui Saprichie. Oricât îl ruga Nichifor: „Fratele meu, iartă-mă !”, Saprichie nu-i ierta. Iată însă că Saprichie a fost dat la chinuri pentru Hristos – fiindcă atunci era vreme de prigoană cruntă împotriva creştinilor. L-au chinuit vreme îndelungată, apoi l-au scos din oraş ca să-i taie capul. Nichifor a văzut totul. A alergat în urma lui Saprichie şi a ostaşilor care-l duceau, şi se ruga: „Părinte Saprichie! Iartă-mă!” Dar Saprichie tăcea, nu ierta, ascundea în inimă răutate. Şi iată că atunci când era să-i taie capul, şi-a ridicat deodată mâinile, zicând: „Nu mă omorâţi! Nu mă omorâţi! Mă lepăd de Hristos !”. Şi s-a lepădat. Şi-a păstrat viaţa nenorocită. Iar în locul lui, Nichifor, mărturisind credinţa în Hristos, a fost pe loc tăiat cu sabia şi acum este proslăvit în ceruri. Iată unde duce neiertarea, la lepădarea de Hristos și pierderea mântuirii!

Cât este de cumplit să nu iertăm aproapelui nostru greşelile sale! Oare noi ştim ce se petrece în inima lui? Poate că se pocăieşte cu lacrimi înaintea lui Dumnezeu pentru necazul pe care ni l-a făcut, iar noi, nevrând să ştim de nimic, le refuzăm iertarea cu grosolănie şi fără milă. Amintiţi-vă cum ierta Domnul: cum l-a iertat pe tâlhar pe cruce, cum a iertat pe vameşi şi pe curvele ce I-au spălat picioarele cu lacrimi. Iar noi suntem adeseori fără milă, adesea ne îndărătnicim, neiertându-l pe aproapele nostru. Fiecare dintre noi are multe păcate. Cu toţii ne-am necăjit aproapele nu o dată. Şi este rânduială ca în această seară a duminicii Lăsatului sec de brânză să ne cerem unii altora iertare pentru toate greşelile, şi eu sunt cel dintâi dator să cer iertare de la voi. Binecuvântaţi, părinţi sfinţi şi fraţi! Iertaţi-mă pe mine, păcătosul, pentru câte am greşit în ziua de astăzi şi în toate zilele vieţii mele cu cuvântul, sau cu fapta, sau cu gândul şi cu toate simţirile mele! Amin. (2 martie 1952)

Sursa: Sfântul Luca al Crimeei, LA PORŢILE POSTULUI MARE, Predici la Triod, Traducere de Adrian şi Xenia Tănăsescu-Vlas.

Tipărită cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului , Tipărită la Editura Biserica Ortodoxă, Bucureşti, 2004, Ediţie electronică, APOLOGETICUM 2005 , p. 40-52

© 2005 APOLOGETICUM. http://apologeticum.net http://www.angelfire.com/space2/carti/ apologeticum2003@yahoo.com

Hits: 0

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com