Explicarea Sfintei Liturghii – Vohodul Mare cu Cinstitele Daruri (I)

Vohodul Mare sau Intrarea mare simbolizează trecerea prin lume până la îngropare, intrarea în Ierusalim, procesiunea înmormântării Domnului și cea de a doua venire a Mântuitorului nostru Iisus Hristos 1.

Vohodul Mare cuprinde procesiunea preotului cu Cinstitele Daruri de la Proscomidiar prin ușa diaconească în centrul naosului, în fața credincioșilor, stihurile de pomenire pentru Împărăția lui Dumnezeu și intrarea prin Ușile Împărătești, în Sfântul Altar, finalizând cu așezarea Sfântului Disc și a Sfântului Potir pe Sfântul Antimis deschis, de pe Sfânta Masă.

Cinstitele Daruri, sunt pâinea și vinul proscomidite, pâinea aflată pe sfântul disc, ce preînchipuie pe Hristos, Maica Domnului, Biserica cerească și cea pământească, și vinul binecuvântat din sfântul potir ce preînchipuie Sângele Domnului. În cadrul Vohodului Mare, Cinstitele Daruri sunt luate de la Proscomidiar, purtate de preot cu procesiune prin biserică și aduse pe Sfânta Masă. Sunt numite „Cinstitele Daruri”, pentru că, deși des­tinate Tainei, ele nu sunt sfințite, nu s-au preschimbat, ci așa cum ne spune Sfântul Vasile, se arată a fi „prefigurarea Trupului și Sângelui lui Hristos”. Doar la Liturghia Darurilor mai înainte Sfințite, Cinsti­tele Daruri  sunt Sfințitele Daruri, fiindcă nu sunt pâine și vin, ci Trupul și Sângele Domnului, pentru că au fost sfințite la Liturghia din dumi­nica anterioară. De aceea, la Vohodul Mare cu Sfintele Daruri ale Sfintei Liturghii a Darurilor mai înainte Sfințite, credincioșii îngenunchează și-și pleacă capetele la pământ cu pocăință adâncă, căci se închină lui Hristos. „Un creștin a venit să se mărturisească. Avea un bunic preot, părintele Gheorghe, într-un sat din jurul Dramei. Când era mic, acesta îl ajuta pe bunicul său în Sfântul Altar. Părintele Gheorghe, era refugiat din Asia Mică, după măcelurile făcute de turci în orașul Smirna, încheiat cu incendierea cetății. Era evlavios, deși nu știa multă carte. Biseri­cuța satului era săracă, cu pardoseala stricată din cauza plăcilor improvizate, și părintele Gheorghe se împiedica de ele la tot pasul. Într-o sâmbătă, când slujea Sfânta Liturghie, împreună cu 5-6 credincioși, la Vohodul Mare, s-a împiedicat și puțin a lipsit să răstoarne Sfintele Daruri. Nepotul lui a văzut în acel moment apărând o împărăteasă scăldată în lumină, ținându-l să nu cadă și spunăndu-i: „Nu te teme, părinte, mergi că te țin bine. Părintele Gheorghe, tremurând de emoție sfântă, a intrat împreună cu ea în Sfântul Altar. Aceea a închis Ușile Împărătești și i-a dat cădelnița să tămâieze, după ce a așezat Cinstitele Daruri pe Sfânta Masă. Micuțul, se uita uimit, mut și orbit de strălucirea slavei împărătesei. Suflețelul lui se umpluse de teamă și admirație sfântă, pe care nu le va uita niciodată. N-a priceput însă, de ce cădelnița pe care o ținea în mână se afla în mâna Născătoarei de Dumnezeu, împărăteasa cerurilor. Micuțul și-a revenit și l-a văzut pe bunicul lui plângând. La fiecare cerere, ecfonis sau rugăciune, la sfințirea Darurilor, de la Axion și până la Sfârșitul slujbei, acesta repeta într-una: “Maica mea…, Maica mea”! După ce a consumat Sfintele din Potir, i-a zis nepoțelului său: – Să nu spui nimănui ce ai văzut și ce ai auzit, pentru că Maica Domnului o să-ți taie limba”! în anii ocupației germane (1941-1944), Maica Domnului i-a apărut iar, ajutându-l și sprijinindu-l pe părintele Gheorghe ca să poată termina Liturghia de Crăciun, chiar înainte cu doi ani de moartea lui. De atunci, părintele Gheorghe murmura continuu, zi și noapte: „Maica mea…”! Așa îl numeau și-l ironizau fără răutate sătenii, fiii lui duhovnicești. A adormit ca un sfânt. Într-o dimineață, când nu se simțea bine, fiul său a deschis ușa dormitorului și l-a văzut îngenuncheat cu mâinile sale bătrâne înălțate, învăluit într-o lumină cerească și murmurând: „Măicuța mea, Măicuța mea, vin…”! Și Aceea, al cărei nume nu lipsise niciodată de pe buzele și din inima lui, i-a luat sufletul.”2

Și Isihastul anonim ne relatează despre Vohodul cel Mare: Cândva, la o Sfântă Liturghie, când am ridicat la frunte Sfântul Disc și am rostit:„în pace ridicați mâinile voastre cele sfinte”, pe loc inima mi s-a umplut de o fericire dumnezeias­că, negrăită. Și, luând Sfântul Potir am zis:„Suitu-S-a Dumnezeu întru strigare, Domnul în glas de trâmbiță”, și am continuat cu „Puternic!” „Sfinte Dumnezeule…”. Bucuria aceea mi-a cuprins tot trupul, iar inima plină de smerenie și fericire a început să zburde cerește, inexplicabil. Făcând doi pași pentru Vohodul Mare…, o, minunea nemărginitei Tale îndurări, Doamne…, eram cuprins de flăcări din cap până-n picioare, veșmintele și Cinstitele Daruri, toate ardeau ca și cărbunii aprinși. Flăcările mă înconjurau în întregime și urcau ca limbile de foc înroșit pe deasupra capului, fără să mă ardă…, flăcări neobișnuite dar adevărate, pure și vii, ca și cărbunii înroșiți. Întotdeauna, însă, aceste flăcări care m-au umplut de bucurie și fericire, mi-au produs răcoare (atunci am aflat cum au fost cei trei tineri într-un cuptor cu foc adevărat, pe care flăcările nu i-au atins. N-au ars în mijlocul focului…, nici un fir de păr din capul lor nu s-a pârlit!). La fel s-a întâmplat și cu Isihastul fără nume. Era în mijlocul focului, dar acesta nu-l ardea, pe cărbuni aprinși, dar n-a suferit nici el, nici veșmintele lui. În această stare, acest preot fără nume, dar și fără prihană, a fost nevoit să săvârșească Vohodul Mare cu multă osteneală. În persoana lui s-a împlinit cuvântul nemincinos al psalmistului: „Cel ce faci pe îngerii Tăi duhuri și pe slugile Tale pară de foc”. Atunci am priceput că preoții vrednici ai Celui Preaînalt sunt în timpul Sfintei Jertfe, flăcări vii, duhovnicești de lumină dumnezeiască.”3

Purtarea Cinstitelor Daruri are ca prim simbolism Intrarea triumfală a Domnului în cetatea Sfântă, Ierusalim, unde urma să Se răstignească pentru păcatele lumii. La Vohodul Mic, preotul își acoperă fața cu Sfânta Evan­ghelie, ca semn că Mântuitorul Iisus Hristos vine să propovăduiască învățătura Lui, precedat de paraclisierul cu lumânarea aprinsă, care este Sfântul Ioan Înaintemergătorul. La Vohodul Mare, preotul își acoperă chipul cu Darurile aduse, ca să arate că Mântuitorul Hristos vine să fie jertfit. Sfântul Nicolae Cabasila, arătându-ne modul cum trebuie trăit acest moment al Liturghiei, consemnează: „După ce a luat Cinstitele Daruri de la Proscomidiar, le înalță la frunte cu smerenie și iese având ca țintă Sfântul Altar, după ce ocolește prin mijlocul bisericii pe creștini, ușor, pas cu pas, cu multă evlavie. Credin­cioșii cântă și cad la picioarele preotului cu frică și credință, iar acesta înaintează înconjurat de făclii și cădelnițe și așa intră în Sfântul Altar.”4 Iar, Sfântul Gherman al Constantinopolului scrie că „aduce­rea Cinstitelor Daruri de la Proscomidiar arată că Împăratul Împăraților intră din Betania în Sfânta cetate, Ierusalim.”5 Preotul devine asinul care n-a suferit pătimire, de aceea s-a învrednicit să stea pe spatele lui Împăratul Hristos. Cre­dincioșii primesc pe Domnul cu cântări și ramuri, care în sens duhovnicesc reprezintă sufletele curățite, cu ramuri duhovnicești, adică cu sufletele neîntinate ca și copiii ce-L primesc pe Mântuitorul Iisus Hristos cu credință.

Simbolismul al doilea ne vorbește despre drumul Calva­rului de la Pretoriu la Golgota, reconstituirea înmormântării Domnului, de la urcarea pe Cruce, până la punerea în mormânt. În paranteză amintim că în bolta Proscomidiarului se pictează deseori peștera din Betleem, iar Sfintele Acoperăminte cu care acoperim Cinstitele Daruri simbolizează scutecele în care a fost înfășurat și acoperit Pruncul dumnezeiesc. Alteori, aici se pictează scena smereniei desăvârșite: Domnul în picioare, se află în mormânt până la brâu, cu mâinile legate și între ele trestia, și cu coroana de spini pe cap. În spate are Sfânta Cruce, simbolul Jertfei Lui. Când săvârșim Sfânta Proscomidie, luăm prescura din care scoatem Sfântul Agneț și zicem de trei ori: „ Întru pomenirea Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos6așa cum El ne-a poruncit: “Aceasta să faceți întru pomenirea Mea”(Luca 22,19). În același timp, facem semnul Sfintei Cruci deasupra prescurii cu Sfânta Copie. Când preotul scoate Agnețul din prescura care închipuie pe Maica Domnului, avem reprezentarea simbolică a Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos din pântecele Preacuratei, înjunghiind prescura ca să scoatem Sfântul Agneț, avem, însă, reprezentarea simbolică a Jertfei de pe Cruce a Domnului, în timp ce preotul rostește cuvintele profetice ale lui Isaia: „Ca o oaie spre junghiere S-a adus. Și ca un miel, fără de glas, înaintea celui ce-l tunde, așa nu Și-a deschis gura Sa. Întru smerenia Lui, judecata Lui s-a ridicat. Și neamul Lui cine-L va spune?”(Isaia 53,7)

Faptul acesta constituie, însă, și simbolul plecării Dom­nului din lumea aceasta la Dumnezeu Tatăl, prin înălțarea Sa. Sfânta Copie împarte pâinea, ca să separe Mielul de restul prescurii și separându-L să-L afierosească lui Dumnezeu, ca să fie slujit și să devină Trupul lui Hristos. Domnul, la fel, se desparte de firea oamenilor: „Că S-a luat de pe pământ viața Lui.” și se aduce ca o oaie spre junghiere pe Cruce (acum, la aceste cuvinte se așează Agnețul pe Sfântul Disc). În acel moment, peștera din Betleem se transformă în Golgota. În continuare, preotul taie cruciș, începând din par­tea de jos a Sfântului Agneț, zicând: „Se junghie Mielul Lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii, pentru viața și mântuirea lumii.” După aceea, împunge cu Sfânta Copie în partea dreapta a Sfântului Agneț, zicând:„ Și unul dintre ostași, cu sulița coasta Lui a împuns și îndată a ieșit sânge și apă.”(Ioan 19,34)7

Toate acestea amintesc de Patimile, Răstignirea și Moar­tea Domnului, de aceea, când, în continuare, acoperim Cinstitele Daruri, Sfintele Acoperăminte se preschimbă în hainele de îngropăciune și-n giulgiul curat cu care a fost înmormântat Domnul. Deci, Proscomidiarul devine simbolul Jertfei de pe Cruce și al Golgotei, până la moarte. La cuvintele Cântării heruvimice „Ca pe împăratul tuturor primim…”, preoții devin Nicodim și Iosif din Arimateia, care au dat jos de pe Cruce și au înmormântat Preacuratul Trup al lui Iisus, iar credincioșii din biserică reprezintă acum pe femeile mironosițe și pe Sfântul Apostol Ioan.

În vechile rânduieli liturgice, Sfântul Aer nu se așează pe umerii diaconului sau ai preotului, ci doi diaconi, unul de-a dreapta și unul de-a stânga îl țineau deasupra preotului care purta Cinstitele Daruri, întins precum Sfântul Epitaf. De aceea, Sfântul Simeon al Tesalonicului mai numește Sfântul Aer și Epitaf. Deasupra lui, în acele vremuri primare erau brodate în aur imagini reprezentând Patimile, Răstignirea și Îngroparea Domului.O altă dovadă a acestor evenimente este troparul rostit de preot când așează Cinstitele Daruri, deasupra Sfântului Antimis: „Iosif cel cu bun chip, de pe lemn luând Preacurat Trupul Tău, cu giulgiu curat înfășurându-L și cu miresme, în mormânt nou, îngropându-L, L-a pus.”Apoi, se închid Ușile Împărătești, în semn că piatra s-a prăvălit, a astupat și a pecetluit mormântul Domnului.

Sfântul Simeon al Tesalonicului, arată că Vohodul Mare preînchipuie venirea a doua a Domnului: „Dreptul Judecător va veni la Parusie cu slavă multă, în mijlocul zecilor de mii și mii de îngeri, Arhangheli și a altor ce­rești și netrupești Puteri. Scaunul de judecată va fi înspăimântător, căci vor fi deschise cărțile pentru fiecare dintre noi. Toate acestea le vedem preînchipuite în măreția Vohodului Mare, când se săvârșește Sfânta Liturghie de către arhiereu și de către mulțimea preoților și a diaconilor. Atunci, omoforul arhiereului care precede alaiul Vohodului Mare, nu mai închi­puie oaia cea pierdută, ci semnul Crucii, care după Sfânta Scriptură va premerge apariția Domnului la a doua Venire și atunci va apărea pe cer, Semnul Fiului Omului.”(Matei 24,30) În procesiunea vohodului, înaintea preotului care ține Cinstitele Daruri sunt purtate lumânări aprinse și cădelnița, ținute de ipodiaconi și bărbați evlavioși, sau mai ales tineri îmbrăcați în straie albe luminoase simbolizând cetele îngerești care însoțesc venirea Domnului ca Judecător.

Domnul Iisus Hristos, ca pâine cerească așezată pe Sfântul Disc ce reprezintă cerul, împreună cu Sfântul Potir al fericirii neîntrerupte se află în fața noastră! Mielul înjunghiat, bucuria vie și necheltuită, va apărea înaintea lumii întregi „ca să judece vii și morții”.(2Timotei4,1) Atunci, ucigașii de Dumnezeu, ne­credincioșii, hulitorii, trufașii și nepocăiții, vor întâlni cu frică și cu cutremur pe Acela pe care L-au împuns și cu care s-au războit, L-au negat și L-au răstignit cu păcatele inimii lor. Cei care cred, mărturisitorii, martirii, drepții și toți cei care cu pocăință au nădăjduit în mila lui Dumnezeu, vor vedea rănile Lui preasfinte, se vor bucura și vor tresări de gustul fericirii divine, pentru că prin rănile Lui de pe Cruce, toți se vor vinde­ca și se vor mântui: „căci prin rănile Lui, toți ne-am vindecat”.(Isaia 53,5)

Deci, atunci când Cinstitele Daruri trec prin fața noas­tră, suntem datori să-L rugăm fierbinte pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos spunând: „Doamne, Doamne, nu mă lepăda la a doua Ta venire, ci fă-mă ca pe unul din argații Tăi!”(Luca 15,19)10

Sfântul Gherman ne spune că: „Imnul Heruvimic ne ajută să trăim evenimentul viețuirii lui Hristos împreună cu sfinții și drepții (aceștia se află pe Sfântul Disc împreună cu cetele îngerești ). Toți îl însoțesc pe Cel Care, de la început a fost Sfântul sfinților, adică al puterilor Heruvimi­lor, al oștilor îngerești și al corurilor netrupești și îngerești Puteri. Acești înaintemergători îl laudă și-L însoțesc pe Împăratul Hristos, Care vine pentru Jertfa cea tainică.”11 Vohodul Mare este unul dintre momentele cele mai sfinte și oficiale ale Sfintei Liturghii. Credincioșii se închină, mamele întind hainele bolnavilor sau chiar copiii neputincioși la trece­rea preotului, ca acesta să pășească pe deasupra lor. La mânăstiri mai ales, se întind la Vohod și demonizați sau bolnavi de boli incurabile. Sfântul Nicolae Cabasila12 ne spune următoarele: „La trecerea preotului cu Sfintele în mâini, în timpul Vohodului Mare, trebuie să cădem și să îngenunchem, să ne închinăm și să cerem să ne pomenească la rugăciunile care vor urma, pentru că nu există un mod mai puternic de rugăciune, cu speranțe mai sigure decât Jertfa cea Înfricoșătoare, care a curățit fără plată necurățiile și fărădelegile lumii.” 

Preotul Silviu State


Note Bibliografice

1). Prof.dr. Ioannis Foundoulis, Dialoguri liturgice,vol.II, Editura Bizantină, București, 2008, pp.46-47;

2). Protopresbiter Ștefanos Anagnostopoulos, Explicarea Dumnezeieștii Liturghii, Editura Bizantină, București, 2005, pp.220-221;

3). Isihastul anonim, „Vedere duhovnicească” Omilia XVIII, conf. Protopresbiter Ștefanos Anagnostopoulos, op.cit., p.222;

4). Sfântul Nicolae Cabasila, „Tâlcuirea Dumnezeieștii Liturghii”, trad. De Pr. Prof. Ene Braniște, București, 1997, cap.23, p.57;

5). Sfântul Gherman I al Constantinopolului, „Istoria bisericească și contemplație mistică” , P.G.98,420D, conf. Protopresbiter Ștefanos Anagnostopoulos, op.cit., p.223;

6). Liturghier – pentru preoți, tipărit cu aprobarea Sfântului Sinod și binecuvântarea Preafericitului Părinte DANIEL Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2012, p.118;

7). Ibidem, pp.118-119;

8). Sfântul Simeon al Tesalonicului, „Apanta”, p.328, conf. Protopresbiter Ștefanos Anagnostopoulos, op.cit., p.225;

9). Liturghier, p.165;

10). Protopresbiter Ștefanos Anagnostopoulos, Explicarea Dumnezeieștii Liturghii, Editura Bizantină, București, 2005, pp.223-226;

11). Sfântul Gherman I al Constantinopolului, op.cit., conf. Protopresbiter Ștefanos Anagnostopoulos, op.cit., p.226;

12). Sfântul Nicolae Cabasila, „Tâlcuirea Dumnezeieștii Liturghii”, trad. De Pr. Prof. Ene Braniște, București, 1997, cap.24, p.58.

Hits: 15

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com