Sfântul Nectarie grabnic ajutător creștinilor rugători !

                                     

                                 „Tumorile mi se micșoraserã foarte mult!”

Nu eram într-o formã fizicã foarte bunã. Mã simțeam mereu obositã. La un examen pulmonar de rutinã care mi se cerea la școalã am aflat într-un mod brutal cã am o tumorã pe plãmânul drept. Mi s-au recomandat investigații suplimentare. La câteva zile am fãcut o tomografie care evidenția o tumorã în plãmânul drept și o alta în mediastin, foarte aproape de vena cavã superioarã. Tumorile aveau între 3 și 5 cm. Mi s-a recomandat operarea lor. În mod instinctiv, am refuzat internarea, pentru a reflecta la ce urma sã fac. Poate cã, dacã aș fi avut doar tumora din plãmân, aș fi acceptat operația. Cu cea din mediastin lucrurile se complicau; am luat legãtura cu doi medici care m-au informat cã operarea tumorii din mediastin era practic sortitã eșecului. De aceea am abandonat total ideea operației. Am refuzat și biopsia tumorilor, din teama de a nu face metastaze mai rapid. Mi s-a mai propus o iradiere cu cobalt, dar am refuzat și acest lucru, din teama afectãrii ireparabile a altor țesuturi și organe. Am început sã caut alte modalitãți de tratament. Nu gãseam nimic. Nu dãdeam de nicio terapie care m-ar fi putut ajuta. Parcã toate drumurile și toate încercãrile erau închise. M-a apucat o tristețe groaznicã la gândul cã într-un timp relativ scurt voi muri. Nu-mi era teamã de moarte în sine, pentru cã nu eram foarte tânãrã (aveam 54 de ani), dar gândul cã nu-mi voi mai vedea soțul, frații, nepoții, copiii, mã dispera. Eram cumplit de deprimatã. Nu mã puteam împãca cu ideea morții. Mã rugam și pânã atunci, dar din acel moment am început sã mã rog cu disperare Bunului Dumnezeu, Maicii Domnului și sfinților vindecãtori despre care am început sã aflu. Într-una din zile am mers la Biserica Radu Vodã, unde se aflã o parte din moaștele Sfântului Nectarie. M-am dus sã mã închin întâi la altar și am fãcut o rugãciune și mai lungã la icoana Sfântului Nectarie de la altar. La un moment dat am simțit cã parcã eram singurã în bisericã, cu icoana Sfântului Nectarie înaintea mea, icoanã pe care o simțeam ca vie. În acel moment, o licãrire ca într-un fulger de mici dimensiuni, dar clar, mi s-a arãtat la icoanã pentru câteva fracțiuni de secundã. În același timp, corpul meu a fost inundat de o stare de mare bucurie și bine. În secunda urmãtoare am simțit și am început sã sper cã Sfântul Nectarie mã va ajuta. Am mers apoi și am citit Acatistul Sfântului Nectarie la locul unde se aflã moaștele sfântului, m-am rugat din nou și m-am închinat. O sã spuneți cã poate fi o coincidențã, dar eu sunt sigurã cã nu a fost; a doua zi, absolut întâmplãtor, ca și cum m-ar fi cãlãuzit cineva, am dat de un medic oncolog (pe care nu mi-l recomandase nimeni) care mi-a spus cã mã poate cãlãuzi în privința unui tratament naturist, vãzând cã refuz categoric ideea operației și a iradierii. Am fãcut analize și markerii tumorali nu arãtau tumori maligne. Am început sã sper. Mi s-au prescris imunostimulatoare, antioxidante și detoxifiante, unele strãine, altele românești. Am început sã citesc despre cancer, despre puterea plantelor. Deși medicul la care mergeam nu mi-a recomandat neapãrat, am ținut timp de doi ani un regim alimentar mai sãnãtos (fãrã fãinã albã, fãrã zahãr, mâncare doar fiartã sau friptã, carne doar de pasãre și pește). Am început sã mã simt din ce în ce mai bine, dupã o perioadã foarte proastã. Am putut sã merg în continuare la școalã și cu timpul am revenit la o viațã normalã. În toatã aceastã perioadã am putut posti când era post, m-am spovedit și m-am împãrtãșit. Am fãcut sfeștanie și m-am rugat foarte mult Bunului Dumnezeu, Maicii Domnului și Sfântului Nectarie. Citeam zilnic Acatistul Sfântului Nectarie, pe care începusem sã-l îndrãgesc și sã-l simt foarte apropiat mie. Am citit mult și Paraclisul Prea Sfintei Nãscãtoare de Dumnezeu, Acatistul Sfântului Acoperãmânt al Maicii Domnului și Acatistul Maicii Domnului „Pantanassa” – Vindecãtoarea de cancer. M-am rugat câtorva icoane fãcãtoare de minuni. Sãptãmânal mergeam la Biserica Radu Vodã și mã rugam la moaștele și icoanele Sfântului Nectarie și-i citeam acatistul. Deodatã cu mine s-a rugat zilnic soțul meu, iar uneori și fraþii mei. Toatã familia m-a susținut. Analizele nu-mi ieșeau perfecte, dar nici foarte proaste. La un moment dat, în urma unor mãsurãtori, s-a constatat cã tumorile mi se micșoraserã foarte mult, aproape se resorbiserã; și iatã cã, de unde dupã prima radiografie și tomografie trei doctori mi-au dat destul de puțin de trãit – unul o lunã, altul patru și altul opt luni –, eu mã bucur de viațã de mai bine de șapte ani, pânã la acest moment în care vã povestesc. Sunt convinsã cã am primit acest minunat dar de la Dumnezeu, prin puterea Maicii Domnului și a Sfântului Nectarie, sfântul meu drag. (Ana Vasile-Niculae, București)

                               „Leucemia ne-a adus cu picioarele pe pãmânt”

Aș vrea sã vã spun și eu minunea care s-a sãvârșit în casa noastrã într-un moment foarte greu din viața noastrã. M-am îmbolnãvit de curând de o boalã cumplitã – leucemie –, care ne-a adus cu picioarele pe pãmânt. Am început sã ne rugãm la Dumnezeu, la Sfânta Treime, la sfinți – în special Sfântului Nectarie, care nu a întârziat sã își arate bunãtatea și grabnicul ajutor, boala intrând în remisie de la primul tratament. Eu mã simt bine. Într-o searã, am simțit prezența Sfântului Nectarie prin cartea roșie cu viața, minunile și acatistul sfântului: aceasta a început sã emane un miros extraordinar de mir, am început sã mirosim toate cãrțile de rugãciuni pe care le aveam în preajmã și am realizat cã mirosul vine doar de la icoana de pe coperta cãrții de rugãciuni, un miros extraordinar de frumos. Îi mulțumesc sfântului cã și-a arãtat prezența în casa noastrã și o sã continuãm sã ne rugãm neîncetat lui Dumnezeu și sfinților sã ieșim din momentele acestea grele. Îi sfãtuiesc pe toți aceia ce vor sã îi cearã ajutor Sfântului Nectarie sã o facã fãrã sã ezite, pentru cã sfântul ajutã pe oricine îi cere ajutorul. (Dani)

                                                 „Placenta s-a lipit de uter”

Numele meu este Mircea și aș vrea sã relatez o minune a Sfântului Nectarie din Eghina. În vara anului 2009 mã aflam la Schitul Sfântul Nectarie din Feneș, județul Caraș Severin, când am primit o veste cât se poate de rea. Sora mea, Ramona, era însãrcinatã în douã luni și era o sarcinã pe care și-o dorea. Necazul nu avea sã întârzie, placenta i s-a desprins de uter. A fost transportatã de urgențã la Timișoara, la o clinicã, unde rezultatul analizelor a fost cã sunt șanse de 1 la 1 milion ca fãtul sã se nascã. Fiind la Mãnãstirea Sfântului Nectarie, am pus pomelnic pentru 40 de liturghii, iar dupã douã sãptãmâni, miracolul nu a întârziat sã aparã: placenta s-a lipit de uter, iar dupã șapte luni, copilul s-a nãscut teafãr. I-am dat mulțumire Sfântului Nectarie, iar de atunci, orice problemã am, merg la Mãnãstirea Sfântul Nectarie din Feneș și problemele se rezolvã. Dau slavã lui Dumnezeu și Sfântului Nectarie zicând „Minunat este Dumnezeu întru sfinții Sãi.” (Mircea Craiovan)

                                           „Toate analizele i-au ieșit bine”

Mã numesc Iuliana și sunt din Bistrița. Vreau sã vã povestesc o minune care s-a petrecut în anul 2008, în familia mea. În toamna anului 2007, în luna noiembrie, am mers cu un pãrinte într-un pelerinaj la mormântul pãrintelui Arsenie Boca. M-am rugat pentru familie și bunul mers al lucrurilor. Pe atunci eram în primul an la catedrã în învãțãmânt. În acea noapte, tatãlui meu i-a fost foarte rãu. I-au apãrut diferite simptome și, la insistențele mamei, cadru medical, tatei i s-au fãcut investigații la Cluj-Napoca. Aceasta s-a întâmplat în primãvara anului 2008. La scurt timp, l-au programat pentru operație, deoarece la analize i-au depistat o tumorã la stomac. În februarie 2008, tata a trecut printr-o operație foarte grea. Înainte și în timpul operației m-am rugat îndeosebi Maicii Domnului – cãreia de ani de zile îi citeam paraclisul zilnic pentru binele familiei –, Sfântului Nectarie, Sfântului Serafim, Sfintei Parascheva și pãrintelui Arsenie Boca, și desigur și altor sfinți. O minune uimitoare! Medicii i-au descoperit în timpul operației încã douã tumori mici pe colonul transversal, în douã locuri diferite. Spun minune, atât pentru cã la analize nu se vedeau, fiind în stadiu incipient, când în general nu sunt depistate, cât și pentru cã medicul chirurg i le-a descoperit din minune dumnezeiascã chiar în timpul operației, ceea ce se întâmplã extrem de rar. Dupã operație nu înțelegeam, o perioadã, cât a fost lãsat acasã, de ce tata era atât de slãbit. Slãbise foarte mult, era de nerecunoscut, nu se putea ține pe picioare decât sprijinit și i s-a întâmplat sã cadã în timp ce se deplasa prin casã, în timp ce îl ținea fratele meu. Parcã nu se putea reface, era tot slãbit și avea amețeli. Mama a insistat din nou sã i se facã alte analize și i s-a descoperit o anemie forte, care, în perioadã postoperatorie, i-ar fi putut fi fatalã. Tata ar fi putut muri dupã operație, sub ochii noștri. A fost internat la Spitalul Oncologic din Bistrița, unde i s-au fãcut perfuzii și transfuzii de sânge. Cât timp a fost internat, i-am dat tatei sã citeascã o revistã în care era povestitã o minune a Sfântului Nectarie cu un bolnav. I-am dat Acatistul Sfântului Nectarie din Eghina – sau Taumaturgul – sã-l citeascã în timpul cât a fost internat în spital. A fost o perioadã foarte dificilã, tata a primit citostatice și raze care i-au slãbit imunitatea organismului. A fãcut foarte multe drumuri la Cluj-Napoca, la Spitalul Oncologic, unde i s-au fãcut și tratamente. Deoarece fratele meu și logodnica lui erau acolo, l-au sprijinit foarte mult în acea perioadã. În perioada facultãții, când eram studentã, Dumnezeu a rânduit sã ajung împreunã cu o doamnã, o prietenã, un om duhovnicesc deosebit, la București, de douã ori la moaștele Sfântului Nectarie. Iatã cã sfinții ne ajutã exact când avem mai mare nevoie de ei și dupã ce ne-am rugat lor cu ani în urmã. Sfântul Nectarie este un sfânt la care am avut și am evlavie. Dumnezeu a fãcut o minune datoritã rugãciunilor Maicii Domnului, Sfântului Nectarie, Sfântului Serafim, Sfântului Mina și pãrintelui Arsenie Boca, dar și altor sfinți, deoarece obișnuiam sã citesc paraclisul Maicii Domnului și canonul cãtre puterile cerești și cãtre toți sfinții. Tata e bine, toate analizele i-au ieșit bine și cine îl vede acum nu ar zice cã un om ca el a putut trece printr-o suferințã atât de cumplitã. Oricine intrã la noi în casã vede din ușã pe un perete din hol icoana Sfântului Nectarie. Am pus-o acolo în așa fel încât sã ne aducem aminte sã ne închinãm sfântului cu evlavie. Acum, în iarna anului 2010, sunt cãsãtoritã cu un teolog și sunt însãrcinatã. Mi-am închinat viitorii copii Domnului și Maicii Domnului, sã le fie cãlãuzã și acoperãmânt toatã viața. Mã rog Sfântului Nectarie sã mã ajute sã am o sarcinã ușoarã și drept mulțumire Maicii Domnului și Sfântului Nectarie îi voi pune copilului care se va naște numele de Nectarie sau Nectaria, ca sã-i fie toatã viața ocrotitori. Slavã Domnului pentru toate! (Iuliana)

                               „Are și darul de a ajuta femeile sã nascã ușor”

Și pe mine m-a ajutat Sfântul Nectarie, și îi mulțumesc foarte mult! Pe lângã faptul cã este grabnic vindecãtor de cancer, mai are și darul de a ajuta femeile sã nascã ușor. Pe când eram însãrcinatã și aveam o mulțime de temeri referitoare la naștere, am citit un articol în Formula As, unde cineva povestea cât de ușor a nãscut dupã ce s-a rugat sfântului Nectarie și a citit acatistul sãu vreme de 40 de zile. Mai apoi, o altã persoanã mi-a reconfirmat acest lucru, așa cã m-am hotãrât sã îi cer și eu ajutorul. Am citit acatistul sãu vreme de 40 de zile și am fost la Mãnãstirea Radu Vodã din București, unde se aflã o parte din sfintele sale moaște. Acolo m-am rugat și am dat un acatist în ziua când cea de-a doua persoanã mi-a confirmat cã Sfântul Nectarie este ajutãtor pentru nașteri ușoare. Tocmai aflasem cã duhovnicul la care mergeam plecase din țarã. Mai mult, cu câteva zile înainte, doctorița cu care urma sã nasc mã anunțase cã nu va fi în țarã în perioada când voi naște și mã sfãtuise sã îmi caut un alt doctor. Și aceasta se întâmpla cu vreo trei luni înainte sã nasc. Eram disperatã, pentru cã la o sarcinã așa înaintatã nu prea te mai bagã nimeni în seamã dacã nu ai fost de la bun început la același doctor. Așa cã vestea cã nu mai aveam duhovnic a picat ca un trãsnet. Rãmãsesem și fãrã doctor de suflete. Confirmarea despre puterea Sfântului Nectarie a venit așadar într-un moment de mare deznãdejde și am considerat-o ca pe un semn bun. Așa a și fost. A rânduit Bunul Dumnezeu sã ajung la un alt duhovnic, care mi-a și recomandat de altfel doctorul cu care am nãscut. În ziua când am plecat la spital nu dãdeam niciun semn cã voi naște. Doctorul mã chemase la un ultim control și mã sfãtuise sã îmi iau și bagajul pentru spital, pentru orice eventualitate. Nu știu dacã chiar îmi venise sorocul sau doctorul nu mai voia sã aștepte pentru cã a doua zi era sâmbãtã, cert este cã mi-a provocat nașterea. Ceea ce vreau sã subliniez este faptul cã din momentul internãrii (în jur de 10.30) și pânã seara, în jurul orei 18.00, nu am simþit nicio durere și nicio contracție, deși moașa care mã controla frecvent îmi spunea cã am contracții suficiente. Abia la ora aceea am cerut anestezie epiduralã, deși durerile erau suportabile. Am nãscut la 20.30, în mai puțin de cinci minute. Bãiețelul meu a primit nota 7, pentru cã nu a țipat. Doctorul mi-a spus cã era din cauza dozei prea mare de anestezic pe care o primisem și care trecuse și în sângele lui, fiind aproape adormit. Însã doctorul a fugit (literalmente) cu el la incubator și cu siguranțã l-au ocrotit Sfânta Fecioarã Maria și Sfântul Nectarie, pentru cã nu a mai avut nicio altã problemã. Îi mulțumesc încã o datã Sfântului Nectarie! Doamne ajutã! (Diana Colonjoarã)

                                           „Nu se mai vede nici urmã de chist”

Multe ispite și încercãri are omul în viațã pentru curãțirea sufletului sãu. O încercare pe care am avut-o de la Dumnezeu a fost urmãtoarea: în urma unui control ginecologic a reieșit cã am o anexitã bilateralã și un chist de 4 cm pe ovarul stâng. O tristețe de nedescris mi-a pãtruns în suflet. Doctorul mi-a prescris anticoncepționale pentru absorbirea chistului, dar n-am fost de acord nici eu, și nici duhovnicul meu. Citind, cu mult timp în urmã, viața și minunile Sfântului Nectarie și având chiar și dovada minunilor pe care sfântul le-a fãcut chiar în familia noastrã cu sora mea, care dupã 10 ani de cãsnicie a rãmas însãrcinatã, m-am hotãrât sã-mi pun toatã nãdejdea în mijlocirile Sfântului Nectarie cãtre Dumnezeu, pentru vindecarea mea. Am dat rugãciuni la sfinte mãnãstiri, m-am închinat la icoanele fãcãtoare de minuni ale Sfântului Nectarie și ale Sfântului Ioan Rusul de la Schitul Sihla din județul Neamț. Zilnic am citit Acatistul Sfântului Nectarie, iar seara, înainte de culcare, mã ungeam cu ulei de la candela unde se aflã sfintele moaște ale Sfântului Nectarie în București, spunând condacul: „Pe steaua cea nou strãlucitoare a Ortodoxiei, Pe al Bisericii nou zid de apãrare, Cu bucurie în inimi sã îl lãudãm. Slãvit fiind de lucrarea duhului, Izvorãște tãmãduiri și har bogat, Pentru aceea îi strigãm: bucurã-te, Pãrinte Nectarie.” Mã mai ungeam și cu ulei sfințit de la Sfântul Ioan Rusul și de la mormântul Mântuitorului. În același timp, i-am promis sfântului cã voi picta o icoanã cu chipul sãu, împodobitã cu foițã de aur, și o voi duce la Biserica Sfântului Nectarie. Dupã douã luni de „tratament” (așa îmi ziceam, cã uleiul sfințit e medicamentul sfântului) am repetat ecografia și medicul mi-a zis cã nu se mai vede nici urmã de chist. A rãmas și el uimit, pentru cã fusese destul de mare ca dimensiune. Am fãcut comandã de lemn și foițã de aur pentru icoanã, urmând sã pictez icoana, așa cum am promis Sfântului Nectarie. Minunat este Dumnezeu întru sfinții Sãi. (Iuliana Franțescu)

                                                   „Aveam virusul HPV”

Vreau și eu sã împãrtãșesc din fericirea trãitã datoritã minunilor care au avut loc în viața mea, iar astfel sã le dau speranțe tuturor oamenilor suferinzi, fie cã este vorba de o durere sufleteascã sau fizicã. Pentru mine, Sfântul Nectarie este cel mai drag prieten, a cãrui prezențã o simt în fiecare moment din viațã. Sfântul a fost alãturi de mine și la greu, și în momentele fericite. Prin intermediul lui am ajuns sã-L cunosc și sã mã apropii de Dumnezeu, iar viața mea sã se schimbe radical, sã capete un alt sens. Ajutorul din partea Sfântului Nectarie l-am primit înainte de a-l cunoaște, ca abia mai târziu sã pot realiza cum s-au întâmplat lucrurile de fapt. În anul 2009 am trecut printr-o perioadã mai grea, fiind implicatã într-o relație în care sentimentele nu erau reciproce, dar pe care totuși nu aveam curaj sã o rup. Simțeam cã am o piatrã pe suflet și sufeream mult, iar pentru a cere un sfat de la Domnul am început sã merg la biserica din cartier, unde erau și moaștele Sfântului Nectarie. Eu nu cunoșteam nimic despre el și nu înțelegeam de ce stã lumea la rând sã se închine. Pe lângã faptul cã aveam o stare sufleteascã jalnicã, am descoperit cã aveam și probleme de sãnãtate destul de grave. La o consultație ginecologicã și în urma unor analize am descoperit cã aveam virusul HPV cu tulpina care este cauzatoare de cancer de col uterin. Eram distrusã și fizic, și moral. Am urmat un tratament, dar deja parcã nu aveam speranțe cã se trateazã așa de repede, îmi era și foarte fricã sã merg la o nouã consultație. În ziua când a trebuit sã merg la medic, am trecut pe lângã biserica din cartier și ceva m-a fãcut sã intru. Era vineri, când se fãcea taina sfântului maslu. Am prins și eu un pic din slujbã și, la urmã, pãrintele ne-a miruit pe fiecare. Mare mi-a fost mirarea când medicul, dupã ce m-a consultat, mi-a zis cã este uimit de diagnostic, deoarece nu vede nimic anormal și cã totul pare sã fie bine, iar, mai târziu, când am repetat testul, acesta a ieșit deja negativ pentru tulpina de virus cu grad înalt de risc. Pentru mine a fost o mare minune și bucurie, dar lucrurile nu s-au oprit aici. Sfântul m-a ajutat sã întâlnesc un pãrinte la care sã mã spovedesc (dupã ce nu fãcusem asta de ani buni de zile), sã închei relația care îmi provoca doar suferinþã, sã trec printr-un proces de transformare și sã-mi reevaluez prioritãțile în viațã. Așa, dintr-un om închis în sine, fãrã mari aspirații, am ajuns sã fiu înconjuratã de mulți prieteni, sã cunosc oameni interesanți, sã mã bucur de viațã, sã fac o mulțime de lucruri frumoase sufletului și sã mã bucur zi de zi de prezența Domnului în viața mea. Pe Sfântul Nectarie l-am descoperit cu adevãrat abia în vara anului 2010, de la o prietenã. M-a fãcut curioasã și am revenit la biserica din cartier, cu gândul sã aflu mai multe. Am cumpãrat cartea roșie în care se vorbește despre viața și minunile sfântului, am citit cu lacrimi în ochi și acatistul și la un moment dat am simțit în camerã un miros nemaipomenit de frumos de mir. Din acel moment am realizat cã prin toate câte am trecut alãturi de mine a fost dragul meu prieten, Sfântul Nectarie. Vreau sã zic cã de când l-am cunoscut, ajutorul din partea lui nu contenește sã vinã. Am reușit sã închiriez un apartament foarte frumos la un preț avantajos; am niște colege de apartament tare drãguțe. La sfântul m-am rugat când prietena mea trebuia sã dea a patra oarã examenul pentru carnetul de conducere și a reușit. Sora mea a trecut printr-un șoc foarte puternic, încât nu putea sã doarmã nopțile, și dupã ce m-am rugat la Sfântul Nectarie, a doua zi m-a sunat și mi-a zis cã în sfârșit a putut și ea sã se odihneascã în acea noapte. De fiecare datã când mã simt rãu, este destul sã citesc acatistul și sã mã rog, și durerea dispare imediat. Sunt foarte fericitã cã l-am descoperit pe acest sfânt și le zic tuturor oamenilor sã se roage lui, pentru cã alinarea și ajutorul nu va întârzia sã aparã. (Inesa, Iași)

                                               „Am uitat ce înseamnã durerea”

Am simțit mireasma Sfântului Nectarie! În urmã cu doi ani, am hotãrât împreunã cu soțul meu cã este timpul sã facem un bebe. Trebuie sã menționez că aveam grave probleme de sănătate legate de posibilitatea unei eventuale nașteri. Am fost la medici, care nu mi-au dat niciun tratament de urmat căci nu aveau soluții. Am renunțat sã mai alerg pe la medici și am început sã mã rog Preasfintei Nãscãtoare de Dumnezeu, care, cred eu, m-a îndemnat sã mã rog la Sfântul Nectarie. Mai auzisem de Sfântul Nectarie, dar niciodatã nu mi-a stârnit interesul, însã așa, dintr-o doarã, am intrat pe net ca sã gãsesc ceva informații cu privire la sfânt. Acolo am gãsit relatate o mulțime de minuni înfãptuite atât în viața aceasta, cât și dupã ce s-a mutat la Domnul, care m-au impresionat foarte mult. Am descãrcat acatistul de pe net și am început sã-l citesc. Dupã ce m-am rugat câteva seri, într-una din nopți am adormit cu rugãciunea cãtre sfânt în gând și iatã ce mi s-a întâmplat: dupã ce m-am trezit, tot cu gândul la sfânt, am simțit un miros puternic de mir și simțeam cã sfântul este cu mine și mã ocrotește, m-am simțit atât de bine și de liniștitã, cum nu mai fusesem vreodatã! Aceasta este prima minune pe care a înfãptuit-o sfântul cu mine, a doua este cã odatã, pe când citeam acatistul, am simþit cum ceva se mișca în corpul meu, chiar în zona uterului; nu am rãmas încã însãrcinatã, dar de atunci am uitat ce înseamnã durerea. Îi mulțumesc sfântului din toatã inima și nu-mi voi pierde nãdejdea cã vreodatã o sã-mi dãruiascã, prin multa și bogata iubire ce o are pentru noi, și un bebe! (Mihaela Taraș)

                               „Dragul Sfânt Nectarie îmi ascultase rugãciunile”

Mã numesc Daniela Miricã, am 35 de ani și sunt din București. Aș vrea și eu sã relatez minunile pe care bunul și dragul Sfânt Nectarie le-a fãcut pentru mine, pãcãtoasa. Prima datã când am auzit de sfânt a fost în cursul anului 2010, când am citit un articol despre acesta într-o revistã. Având la serviciu o colegã care merge destul de des la bisericã, am rugat-o, dacã gãsește, sã-mi cumpere și mie acatistul sfântului. Spre surprinderea mea, colega mi l-a oferit peste vreo douã zile; i-am mulțumit, l-am bãgat în geantã și acolo a rãmas pânã într-o zi, când… Fusesem la doctor și mi se confirmase cã sunt însãrcinatã; ca și la prima sarcinã (mai am un bãiețel), mi s-a spus cã am o „ușoarã” dezlipire de placentã. Mi s-a dat tratamentul pentru aceasta și analizele de sânge pe care trebuia sã le fac, printre care și analize legate de coagularea sângelui (dupã ce domnul doctor a aflat cã am antecedente în familie de persoane cu probleme de acest fel – tatãl meu a decedat în urma unei comoții cerebrale). Dupã vreo câteva zile, fiind acasã, am observat cã am o ușoarã sângerare. M-am speriat foarte tare (știind cã asta poate duce la un avort spontan); l-am sunat pe domnul doctor, care mi-a recomandat sã-mi fac o nouã ecografie și sã mã duc sã mã vadã. Am plecat cu soțul și cu bãiețelul meu sã-mi fac ecografia. În mașinã, în drum spre clinicã, mi-am adus aminte de Acatistul Sfântului Nectarie, pe care-l aveam în geantã. Am început sã-l citesc plângând. La ecografie mi s-a spus cã placenta s-a dezlipit destul de mult. La întrebarea mea dacã e posibil sã pierd sarcina, doamna doctor mi-a rãspuns: „Sã vã așteptați, cã dezlipirea este prea mare.” Dupã ce am trecut pe la domnul doctor, care mi-a prescris niște injecții (bãnuind cã problema e de la coagularea sângelui, deoarece rezultatul analizelor nu ieșise încã) și a zis cã mã așteaptã peste o sãptãmânã, dacã nu intervine nimic în plus, m-am dus acasã. Din acea zi am început sã citesc zilnic Acatistul Sfântului Nectarie și sã mã rog fierbinte la acesta, la Bunul Dumnezeu și la Maica Domnului sã mã ajute sã nu pierd sarcina. Bunul Dumnezeu a fãcut sã nu mai sângerez deloc și așa am ajuns peste o sãptãmânã din nou la ecograf. Dupã ce mi-a fãcut ecografia, doamna doctor m-a întrebat: „Ce ați fãcut, ați luat ceva?” I-am spus de injecții și de celelalte medicamente și am întrebat: „De ce? S-a dezlipit mai rãu?” Rãspunsul însã m-a fãcut sã-mi dea lacrimile de bucurie: „Nu, nu mai este dezlipitã.” Deși am mulțumit Bunului Dumnezeu, Maicii Domnului și Sfântului Nectarie pentru minunata veste, abia peste câteva zile, când aceeași colegã care-mi dãduse acatistul mi-a oferit și cartea Sfântul Nectarie – Minuni în România și am început sã o citesc, am realizat cã bunul și dragul Sfânt Nectarie îmi ascultase rugãciunile și fãcuse prima minune pentru mine și familia mea. Dupã ce a ieșit rezultatul analizelor, bãnuiala domnului doctor s-a confirmat: am probleme cu coagularea sângelui, prezentând un risc de trombofilie. A doua minune pe care sfântul a fãcut-o a fost cu bãiețelul meu în vârstã de 4 ani și 4 luni, care de vreo 6 luni era tot bolnãvior (fãcuse de douã ori otitã și de trei ori amigdalitã acutã și de fiecare datã cu episoade febrile – 41oC – câte 3–4 zile, deși era sub tratament cu antibiotice). Trecuserã douã sãptãmâni de la ultimul „roșu în gât”, când a fãcut din nou febrã 39,6oC. Am fost cu el la doctor, care ne-a zis cã are din nou amigdalitã acutã; am insistat sã nu îi mai punã branulã, ci sã îi dãm antibiotic pe gurã. De la spital, am mers cu el acasã, am așteptat sã-i scadã temperatura, apoi am luat un taxi și am plecat cu el la Mãnãstirea Radu Vodã, unde am citit Acatistul Sfântului Nectarie, l-am rugat plângând sã-l facã bine pe bãiețelul meu și am rugat un preot sã-i citeascã o rugãciune. Mãrturisesc cã, din acel moment, bãiețelul meu nu a mai fãcut febrã deloc, iar dupã șapte zile de antibiotic, când am fost cu el la control (deși inițial doamna doctor zisese cã e necesar antibiotic timp de 10 zile), ne-a spus cã aratã foarte bine gâtul și nu mai e nevoie sã mai ia antibiotic pânã la 10 zile. Bunul și dragul sfânt Nectarie mi-a ascultat rugãmintea și a mai fãcut o minune pentru mine, pãcãtoasa. A trecut de atunci o lunã și o sãptãmânã și bãiețelul meu nu a mai fãcut nici roșu în gât, nici febrã. Îl împãrtãșesc în fiecare duminicã, zicem împreunã rugãciunea „Tatãl nostru” în fiecare searã și ne rugãm pentru sãnãtatea lui și a bebelușului nenãscut încã. Citesc zilnic Acatistul Sfântului Nectarie, Acatistul Sfântului Stelian (care am aflat între timp cã e ocrotitorul copiilor), Acatistul Maicii Domnului și Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos, le mulțumesc din suflet pentru minunile și ajutorul pe care mi-l oferã mie și familiei mele și-i rog sã ne ținã sãnãtoși în continuare și sã ne ocroteascã. Am intrat în luna a opta de sarcinã și am încredere cã Bunul Dumnezeu, Maica Domnului și dragii mei sfinți vor avea grijã de bebelușul meu și mã vor ajuta sã aduc pe lume un bãiețel sãnãtos. P.S. Îi mulțumesc Bunului Dumnezeu, Maicii Domnului și sfinților mei dragi (Sfântul Nectarie și Sfântul Stelian), am nãscut pe 5 august un bãieþel de 2,950 kg, sãnãtos și frumos. (Viorica Daniela Miricã, București)

SURSA: https://www.meteorpress.ro/_files/pdf/1011.pdf

Hits: 0

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com