Cuvinte de învăţătura ale Părintelui Arsenie Boca

                        

Iubirea lui Dumnezeu pentru cel mai mare păcătos este mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu.

Cât asculţi de Dumnezeu, atâta ascultă şi Dumnezeu de Tine.

Dumnezeu nu uită de om cum uită omul de Dumnezeu.

Cel mai frumos dar pe care îl putem face lui Dumnezeu e să ne dăruim Lui pe noi înşine, pe viaţă.

Este neînchipuit de mare nepotrivirea între ce cer oamenii de la Dumnezeu şi între ce cere Dumnezeu oamenilor.

Cred că cea mai deformată fiinţă în capul oamenilor este Dumnezeu.

Grija omului de Dumnezeu simplifică grija omului de om.

Mărturisirea lui Dumnezeu cu preţul vieţii este preţul învierii oamenilor întru sfinţi.

Dumnezeu nu are pe nimeni de pierdut.

Dumnezeu coboară între oameni şi suie oamenii la Sine pe scara Sfintei Liturghii.

De cârma minţii atârnă încotro pornim şi unde ajungem.

Bobul care nu vrea să moară, fie chiar şi de grâu, nu mai aduce nici o roadă.

Mântuirea se lucrează numai pe ruinele egoismului.

Cine nu se va lepăda de sine nu va fi liber.

Iubirea trupească de sine şi plină de trufie numai dragostea aprinsă a lui Dumnezeu o poate scoate şi desăvârşit s-o facă scrum, prin umilinţele cu care o arde.

Cea mai primejdioasă este mândria sfântului, de aceea sfinţii adevăraţi sunt cei ce nu ştiu că sunt sfinţi, ce ţin morţis că-s păcătoşi.

Pocăinţa trebuie să fie o înseninare din ce in ce mai mare a sufletului şi a sănătăţii întregi.

Fraţilor, ascultaţi de Biserică, fiindcă cei ce ascultă de preoţii ei, aşa cum sunt, de Dumnezeu ascultă.

Toată lumea este a ta când ai renunţat la ea. Atunci eşti mai tare ca ea şi te ascultă.

Dacă tot trebuie să suferim, măcar să nu suferim zadarnic.

Toate darurile închise în destinul nostru sunt îngrădite de suferinţe, şi numai la atâtea daruri ajungem prin câtă suferinţă putem răzbi cu bucurie. Numai atâta mângâiere? putem aduce între oameni, câtă amărăciune putem bea în locul celor ce vrem să-i mângâiem. Atât de puternică e mila şi adevărul în noi, câtă văpaie de ură înfruntăm bucuroşi pentru Dumnezeu şi pentru oameni.

Suferinţa acceptată, smerită, face din Lazării acestei lumi un Lazăr din sânul lui Avraam încă din lumea aceasta.

Să nu uităm că una e lupta şi suferinţa omului mărturisit şi alta e suferinţa omului nemărturisit.

Suferinţa şi iubirea se cresc în progresie una pe alta.

Cunoştinţa cea din păţanie sau învăţăturile din durere sunt singura Cale care poate învăţa ceva pe oameni.

Necazurile vieţii sunt un grai mai aspru al lui Dumnezeu către oameni mai grei sau mai vicleni la minte.

Nu uita ca Iisus a fericit pe săraci, pe Lazări şi pe smeriţi.

Sunt multe chipuri de a intra în împărăţia lui Dumnezeu, dar numai o singură uşă: Iisus.

Iisus doreşte de la toţi credincioşii lumii o linişte de adâncime: liniştea credinţei în Dumnezeu. Aceasta ar da de înteles că în jurul unui om liniştit (din cauza rădăcinilor lui în cer) se face linişte pe pământ.

Păcătoşii au un prieten, pe Iisus. Din momentul în care cunoşti că eşti păcătos, te-ai schimbat din vrăjmaşul lui Dumnezeu în prietenul lui Dumnezeu.

E bine ca povăţuitorii să grăiască totdeauna din conştiinta slujirii lui Hristos, ca în faţa lui Hristos şi atunci vor fi blânzi întru dojană şi smeriţi întru mustrare.

Dacă Domnul e ascuns în poruncile Sale, fireşte că este şi în strădania pentru dobândirea virtuţilor. El este puterea sau sufletul nevoinţelor virtuţii.

Domnul Hristos a fost răstignit cu spatele pe crucea materială şi cu faţa pe crucea spirituală.

Aceasta este raţiunea ascunsă a Providenţei: toată lumea este ispitită să se ciocnească de Iisus.

În legătură cu sexualitatea în familie. Părintele Arsenie zicea. Nici abuzul, nici refuzul.

Oxigen, glicogen, somn, să-ţi păstrezi hormonii – concepţie de viaţă creştină.

Naşteţi-vă sfinţi!

Tinerii să se mute de la bătrânii care le strică casa.

Copiii nefăcuţi strică pe cei făcuţi.

Păcatele se înregistrează în codul genetic al fiecăruia.

Cei care opresc copiii de la credinţă sunt osândiţi mai rău ca sinucigaşii.

Dacă nu poţi vorbi cu copiii tăi despre Dumnezeu, vorbeşte cu Dumnezeu despre ei.

Cine face carte nu face carte.

Nu te răspândi cu multe cărţi.

Să-ţi fereşti capul de frig şi de prostie!

În veacul al VIII-lea al erei creştine a fost, printre altele, o mare luptă pentru icoane. A trebuit un sobor ecumenic, ultimul sobor, al VII-lea, să apere cinstirea sfintelor icoane. Atunci erau iudeii care pârau icoanele la împăraţi, precum că sunt chipuri cioplite şi închinare la lemne. Deşi atunci s-a pus capăt răutăţii şi multe veacuri icoanele au fost în cinste, astăzi iarăşi li se găseşte vină. Atunci li se zicea că-s o închinare greşită lui Dumnezeu. Azi vina lor e că amintesc de Dumnezeu. Dar mai e o icoană în primejdie: icoana lui Iisus, pe care o avem în noi, în fiecare, căci de la Botez fiecare suntem destinaţi să fim o icoană a lui Iisus. Împotriva acestei icoane a lui Iisus în noi se dă azi o luptă mai vrăjmaşă ca odinioară împotriva sfintelor icoane. Se dă o luptă împotriva icoanei omului! Unde-i sunt apărătorii!?

Vecinul tău bate crâşmele? Verişoara ta a fugit necununată? Feciorul tău fuge de biserică? Copiii tăi umblă la joc seara şi scuipă după preot? N-ai pe nimeni de adus la Iisus? Poate ai de gând să te aduci pe tine!

Nu sunteţi şi voi căutând pe Iisus? Voi ştiţi despre Iisus o mulţime de lucruri, dar nu-L ştiţi pe El. Şi până nu-L găseşti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ţi găseşti nici sensul tău, nici sensul lumii.

Să ai înţelegere faţă de neputinţa omenească.

Cea mai lungă cale este calea care duce de la urechi la inimă.

Mustrarea învinge, dar nu convinge.

În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă.

Sfârşitul beţivului e sau în şanţ sau în casa de nebuni; iar sufletul îi este în iad încă de aici. Urmaşii lui, nu mai zic nimic, mila mă opreşte; totuşi, mai am şi o milă preventivă, pentru viitor, care mă face să scriu.

Nu-l judeca pe cerşetor că fumează.

Mai bine o rugăciune pentru cel care înjură decât observaţie.

Nu da cu bâta în viespile sectare.

Aşa-i firesc omului păcătos, când îi loveşti dracii, zice că tu eşti drac.

Iertând, ştergi ce ierţi. Ce ierţi la altul, ţie ţi se şterge. Judecata aceasta te scoate de sub judecată.

Nu toţi din lume se prăpădesc, nici toţi din mânăstire se mântuiesc.

Unii dintre călugări nu sunt călugări, ci cuiere de haine călugăreşti.

De vrei să te faci călugăr, fă-te ca focul!

Călugăria slăbeşte în suflete slabe şi se întăreşte în suflete mari.

Lepădarea de lume e o convingere, pe care poţi s-o ai şi-n mijlocul lumii stând, precum poţi să n-o ai în mijlocul pustiei petrecând.

Mirenii mai vin la mânăstire pentru rugăciune, călugării nu se mai duc în lume să se odihnească. Toate profesiunile au vacanţă sau concediu, numai călugăria nu. Aşa ceva ar însemna încetarea călugăriei.

Un călugăr trist este un călugăr cu luminile stinse.

Dintre cele trei făgăduinţe monahale, cea mai grea e ascultarea, pentru că are de biruit mai mult patimile minţii care “discută” cu Dumnezeu, în loc să asculte fără discuţie.

Adevărul este fiinţă vie.

Cel mai greu păcat, veşnic fără iertare, este starea omului împotriva adevărului.

Focul iubirii divine, de dragul Adevărului, între potrivnici se aprinde şi se menţine.

Aşa sunt gândurile de hulă: răbufniri de păcură în raza de soare.

Credinciosul în Dumnezeu depăşeşte limitele omului.

Ateismul este o infirmitate, o monstruozitate şi o eroare fundamentală a naturii umane.

Necredincioşii, spre ruşinea noastră, îşi cred necredinţei lor mai mult decât credem noi credinţa noastră.

Religia nu face ştiinţă, ci conştiinţă.

Iisus a tămăduit orbirea ochilor, dar n-a putut tămădui orbia răutăţii. Orbia răutăţii nu are leac, dar are pedeapsă.

Nimic mai greu, mai periculos decât să te lupţi cu îngustimea şi cu formalismul.

Din cauza avorturilor românilor ne vor stăpâni ţiganii.

Nu suntem din maimuţă, dar mergem cu paşi repezi spre ea.

Necazurile de acum nu sunt vrednice de a fi în cumpănă cu slava noastră viitoare.

Învierea este noul stâlp de foc, care conduce de două mii de ani neamul creştinesc prin pustia acestei lumi. Din lumina lui este făcut destinul care ne atrage Acasă.

Să ne îngrijim mai ales de cei care vor primi mucenicia în prigoana de la sfârşit.

Relele de pe pământ aşa de mult vor strânge oamenii, încât nu mai rămâne istoriei altă soluţie decât sfârşitul ei.

Doar Sfânta Liturghie mai ţine lumea.

Chinurile cele de pe urmă, cele de la Antihrist, în care va lucra toată puterea Satanei, vor întrece toate prigoanele câte s-au înteţit asupra creştinilor, de la început până în zilele acelea.

În zilele noastre se văd mulţi călători la iad cu Scriptura în mână.

Dumnezeu nu ne cere minuni. Acelea le face El.

Gândurile omului nu sunt ca şi gândurile Domnului.

Râvna fără întrebare şi părerea sar măsura.

Dreapta socoteală-i mai mare ca postul.

Neîntrebat nimic nu e bine, nici ce e bine.

Creştinismul reînvie în raport invers proportional cu încercările de a-l stinge.

Crestinişmul nu e numai o afacere de Duminică, ci e o strădanie de toate zilele.

Însuşirile copilului atârnă de gradul de pervertire la care a ajuns instinctul maternităţii la femeie.

Mare este acela care numai de mărimea lui nu se ocupă.

Neghinele vrăjmasului vor sălbătici oile împotriva păstorilor.

Când ţi-a găsit Dumnezeu vreo treabă pentru împărătia Sa între oameni, ai isprăvit toate obligaţiile lumii.

Sursa: https://foiab.ro/cuvinte-de-invatatura-arsenie-boca.php

Hits: 15

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com