“Părintele Ilarion Felea m-a depășit.”


(Mărturia plină de smerenie a Părintelui Staniloae, cucerindu-se de evlavia și trăirea Părintelui Felea)

“Lacrimile spun în graiul lor tainic cât de mult iubim virtutea și cât de mult urâm păcatul. Pământul își are izvoarele, omul lacrimile. Pentru pământ, izvoarele sunt puteri de viață și de rodire; pentru om lacrimile sunt izvoare de înviorare și înviere duhovnicească, de ispășire și sfintire, de mângâiere și fericire cerească.

Păcatul ne desparte de Dumnezeu și ne spurcă; rugăciunea ne spală, ne sfințește, ne deschide din nou calea spre lumina și iubirea lui Dumnezeu. Cine înaintează în rugăciune, se apropie de Dumnezeu. În rugăciune ne apropiem de Dumnezeu și Dumnezeu de noi. Rugăciunea e scara spre cer și cheia minunată prin care se deschide raiul. Omul care stă mult timp în mijlocul florilor, se parfumează de mirosul lor. Așa și omul care petrece mult timp în rugăciune, își parfumează sufletul cu insușirile vieții divine.

Rugăciunea umple inima de frumusețe și de iubire, de pace și de bucurie, de sfințenie și de toate virtuțile dumnezeiești. De aceea, pe bună dreptate, a fost numită sărbatoarea bucuriei. Cine trăiește o viață de rugăciune neîncetată, de trezvie și de smerenie, poate prăznui în fiecare zi și în fiecare ceas, în inima, în chip tainic, o sărbatoare de bucurie.”
Pr Ilarion Felea (1903 – 1961) — smerit mărturisitor al lui Hristos, mort în temniţele Aiudului.

Sursa: Sophia Bucureşti – librărie&editură

Hits: 10

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com