Aminte să ne fie înțelepciunea din troparul Adormirii Maicii Domnului

                          

„Astfel, pentru cei ce mor în Hristos nu este moarte, ci fericire. Pentru aceştia se scrie: Fericiţi cei morţi… întru Domnul (Apoc. 14. 13). Pentru creştini viaţa e muritoare şi moartea nemuritoare. Pentru creştini moartea a fost înghiţită de biruinţă (I Cor. 15. 54). Pentru creştini moartea e somn (Mt. 9, 23), adormire (In. 11,11-14; Fapte 7, 60; 13, 36; I Cor. 15, 18; II Petru 3, 4), odihnă (Ps. 114, 7), stricarea cortului şi mutarea locuinţei pământeşti în locaşurile cereşti (II Cor. 5, 1-5), ieşire din lumea aceasta (II Petru 1. 13-15), despărţire (II Tim. 4, 6), umbră şi întuneric (Iov 10. 21-2; 38, 17; Mt. 4. 16), darea duhului (Ier. 15. 9; Plâng. 2, 12), pace, mutare la viaţă, întoarcere la Dumnezeu, etc. Drepţii după moarte se odihnesc (Iov 3. 17; Apoc. 14, 13), se mângâie (Lc. 16, 25), se desfătează duhovniceşte în cer (II Cor. 5, 1-10). împreună cu Domnul (I Tes. 4. 16-18) şi au parte de cununa cea neveştejită a dreptăţii (I Tim. 4, 8; I Petru 5, 4), a măririi (Rom. 8. 21) şi a vieţii veşnice (Fac. 1,12; Apoc. 2, 10). Păcătoşii se osândesc, au o moarte cumplită, fără nădejde, ca şi dobitoacele.

Aceasta e credinţa creştină despre moarte, credinţa care ne învaţă să nu credem în moarte, ci să ne temem de osânda care aşteaptă pe păcătoşi dincolo de durerea morţii.

Învaţă ştiinţa sau natura altceva decât religia, despre moarte? Nu!… Ştiinţa ne învaţă că în lume nimic nu se pierde, nimic nu moare, ci totul se schimbă, se mişcă şi se transformă. Natura întăreşte la fiecare pas legea şi învăţătura aceasta. Iată câteva pilde: sămânţa dacă nu putrezeşte, nu rodeşte; dacă moare încolţeşte, creşte. înfloreşte şi rodeşte. – Cine ar trăi într-o toamnă sau iarnă veşnică, nu şi-ar putea închipui primăvara, cum nu-şi pot închipui orbii lumina. Iarna toate mor, primăvara învie. – Soarele când apune nu moare, ci trece şi luminează alte orizonturi. – Păsările călătoare se duc iarna în locuri calde. Cine le arată drumul? Firea lor, instinctul. Aşa şi omului îi spune inima: eşti călător spre patria cerească. Instinctul păsărilor nu înşeală. Nici inima. Dorul ei cel mai aprins este nemurirea şi fericirea Iară margini şi tară de sfârşit. Inima este natura noastră, instinctul nostru ceresc, care funcţionează tot aşa de sigur, ca şi instinctul animalelor.

Natura nici nu cunoaşte moartea. In fiecare frunză care putrezeşte şi în fiecare corp care se descompune, lucrează o forţă care numai schimbă forma, nu nimiceşte sâmburele şi puterea vieţii. Pentru natură moartea este “nenaturală”; este “venetică”, “străină” ca şi un hoţ într-o livadă. “Protestul naturii împotriva morţii   este   mai   tare   decât   toate   îndreptăţirile   forţate   ale filosofiei, despre moarte” (N. Velimirovici).

Aşadar nici ştiinţa nici religia, nici Dumnezeu, nici natura, nu ne vorbesc despre moarte ca despre punctul şi pasul ultim al vieţii. Cu omul se întâmplă într-o oarecare măsură ca şi cu lemnul: după ce se taie se constată dacă e bun de ceva (unelte, construcţie, etc.) sau numai pentru foc. După moarte se va constata şi cu omul dacă a fost un stâlp de cârciumă sau un stâlp de biserică.

Aceste gânduri despre moarte ni le insuflă sărbătoarea “Adormirea Maicii Domnului”. Zicem “adormire” nu “moarte”, pentru că aşa e creştineşte. Dumnezeu nu ne-a făcut să murim, ci să trăim; şi nu o viaţă scurtă, ci una veşnică. Dacă Dumnezeu ar fi făcut pe om muritor, în înţelesul obişnuit al cuvântului, ar fi mai slab ca omul (spune într-o predică P.S.S. Părintele Episcop Andrei). Omul face lucruri care ţin mii de ani, pe când viaţa lui e aşa de scurtă…

Gândul care trebuie să ne cutremure pe noi muritorii este nemurirea, nu moartea; veşnicia nu vremelnicia. Cum ne pregătim noi pentru viaţa dincolo de moarte şi de mormânt? Priveghem?… Ascultăm noi strigătul: Adu-ţi aminte că vei muri (memento mori)!… Suntem împăcaţi cu toţi oamenii şi cu Dumnezeu?… Aşteptăm noi moartea spovediţi şi cuminecaţi cu Trupul şi Sângele Domnului?… Suntem gata oricând să dăm răspuns bun la înfricoşata judecată a lui Hristos?…

Iată la ce ne cheamă Biblia şi Biserica (întemeiată pe dogma învierii Mântuitorului), viaţa şi adormirea Maicii Domnului, ca şi dorul cel mai curat şi mai adânc al inimii voastre. Să fim gata, pregătiţi creştineşte pentru ceasul morţii, pentru clipa când trecem peste pragul veşniciei.

Aminte  să  ne  fie  înţelepciunea  cuprinsă  în  troparul adormirii: “Întru naştere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare; mutatu-te-ai la Viaţă, fiind Maica Vieţii, şi cu rugăciunile tale mântuieşti din moarte sufletele noastre”.

Preotul Profesor Martir Ilarion Felea

Sursa: http://www.voscreasna.com/356/ilarion-felea_adormirea-maicii-domnului/

Hits: 19

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com