Minunile Mântuitorului

Minunile Mântuitorului au însă, în general, o particularitate care le scoate din categoria celor care se petrec cu unii cu alții.

E foarte interesant felul Mântuitorului de a proceda cu cei pe care îi vindeca, cu cei cu care făcea minuni. De cele mai multe ori îi întreba: Credeți că pot face eu aceasta? Și la răspunsul lor pozitiv, le spunea: ”Fie după credința voastră!” Cred că am putea interpreta cuvintele acestea ca pe o invitație la participare, la antrenarea forțelor sufletești ale celui suferind în vederea vindecării sale. Așa devine omul “împreună-lucrător cu Dumnezeu”(I Cor. 3,9).

Noi ne pretindem logici și socotim legile naturii logice, pentru că, în general, aceleași cauze produc aceleași efecte, și orice efect presupune o cauză care trebuie să fie logică, și de regulă cunoscută. Cum reacționăm însă atunci când Mântuitorul săvârșește fapte împotriva legilor naturale? Fiindcă dacă cineva n-are nervul optic și nu vede, sau nervul e stricat, logic e ca orbul să nu vadă și, logic e, cel mult, să apelăm la o operație chirurgicală. Și totuși Mântuitorul intervine nu cu logica, și nici cu bisturiul, și nici la nivelul logicii și a practicilor noastre, și nici nu se ocupă de cauze, ci obține efecte în afara logicii obișnuite. Ele sunt din domeniul logicii lui Dumnezeu. Aici e cheia. Pentru Dumnezeu minunea e posibilă. ”Gândirea mea nu este ca gândirea voastră”-zice Domnul-(Isaia 55,8). Iar îndemnul apostolului e „să avem în noi gândirea lui Hristos”(I Cor.2,16), și atunci vom înțelege că Dumnezeu are și puterea de a scoate logica din făgașurile ei obișnuite și de a supune lucrurile, când vrea El, altei logici.

Dar să privim lucrurile și dintr-o altă perspectivă. Oare e logic ca un om să fie orb? Dacă ne punem întrebarea așa, atunci găsim chiar noi logica logicii lui Dumnezeu! Mântuitorul restaurează de fapt existența logică a unei făpturi umane care, spre a fi completă, trebuie să aibă ochi și să vadă. De altfel, notați un lucru: Citiți toate Evangheliile, citiți despre minunile lui Iisus și veți descoperi că toate sunt opere de restaurare a văzului, de restaurare a forței la slăbănogi, de însănătoșire, de restaurare a minții celor „îndrăciți”, adică de restaurare a creației. Niciodată, nimănui nu i-a făcut trei ochi! Le-a restaurat, de pildă, orbilor ochii la care aveau dreptul de la creație.

Și încă ceva: Niciodată n-a făcut o minune prin care să pedepsească pe vreun om, pe cei care Îl judecau, pe cei care Îl urmăreau, pe care Îl contraziceau, pe cei care L-au condamnat la moarte și înainte de aceasta L-au chinuit și batjocorit. Putea s-o facă? Bineînțeles. A dovedit-o cu un smochin pe care l-a blestemat să rămână neroditor. Dar cu oamenii n-a făcut așa ceva. Nici lui Iuda nu i-a făcut nimic. Acela s-a pedepsit singur.

Așadar, toate minunile Mântuitorului au fost făcute ca să restaureze, ca să refacă, ca să redea frumusețea și chipul cel dintâi al omului.

Sursa: Antonie Plămădeală, „Tâlcuri noi la texte vechi”, București 1996, Duminica a VII-a după Rusalii, pp. 311-312.

Hits: 15

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com