Sfântul Paisie Aghioritul oferă antidotul pentru stres

În predicile sale, Sfântul Paisie Aghioritul a abordat în numeroase rânduri tema stresului şi efectele negative asupra sănătăţii trupeşti şi sufleteşti. Antidotul pe care el îl propune în acest caz îl reprezintă simplificarea vieţii.

„Simplificați-vă viața şi stresul va fugi”, a spus adesea cuviosul Paisie.

Chiar dacă la prima vedere această soluţie pare banală, Sfântul Paisie Aghioritul evidenţiază că aceasta este cheia deoarece „multe din cele ce se fac nu sunt de trebuinţă şi îi mănâncă omului liniştea”.

„Multe tre­buri, multe lucruri au oamenii de făcut, şi se ameţesc. Lucrează amândoi, tata şi mama, îşi lasă copiii de izbelişte. Osteneală, nervi – din probleme mici, scandaluri mari: apoi, divorţ fără justificare. Acolo ajung. Dar dacă şi-ar simplifi­ca puţin viața, ar fi şi odihniţi, şi veseli”.

Stresul ăsta este o catastrofă

„Stresul ăsta este o catastrofă”, spunea Sfântul Paisie Aghioritul în deplină concordanţă cu viitoarele cercetări ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii care a declarat stresul drept boala secolului 21.

În ceea ce priveşte România, un studiu realizat la sfârşitul anului 2019, pe un eşantion de 1000 de persoane, anunţa că 98% dintre români suferă din cauza stresului.

„Viața de astăzi, cu necontenita e alergatură, este un iad”, a precizat Sfântul Paisie care a identificat această caracteristică a lumii contemporane: „oamenii se grăbesc și aleargă mereu”.

„La ora cutare trebuie să se afle aici, la cealaltă acolo, și așa mai departe. Și ca să nu uite ce au de făcut, și le notează pe toate. Cu atâta alergătura, tot este bine că își mai amintesc cum îi cheamă… Nici pe ei înșiși nu se cunosc. Dar cum să se cunoască? Se poate să te oglindești în apă tulbure?”

„Dumnezeu să mă ierte, dar lumea a ajuns un adevărat spital de nebuni. Oamenii nu se gândesc la cealaltă viață, ci cer numai aici mai multe bunuri materiale. De aceea nu află liniște și aleargă mereu”.

Dacă omul nu îşi simplifică viaţa, se chinuieşte

Sfântul Paisie a făcut referire la faptul că mulţi oameni se axează doar pe acumularea de bogăţii materiale în vederea ajungerii la fericire. Însă el îi numeşte fericiţi pe cei care „au izbutit să-şi simplifice viaţa şi s-au eliberat din laţul acestui progres lumesc, al multor înlesniri şi au scăpat de acest stres înfricoşător al vremii noas­tre de azi”.

„Dacă omul nu îşi simplifică viaţa, se chinuieşte – în timp ce simplificând-o nu va avea acest stres”, a spus Cuviosul Paisie care a acordat următorul sfat: „dacă oamenii ar gândi puţin mai călugăreşte, dacă ar trăi mai simplu, ar fi liniştiţi”.

În acest sens, el a subliniat că mulţi oameni se stresează în dorinţa lor de a strânge cât mai multe bunuri materiale, apoi se stresează din invidie „pentru că au în sufletul lor nelinişte şi deznădejde”.

„Cutare a reuşit în viaţă fiindcă şi-a făcut două blocuri de locuinţe sau pentru că a învăţat cinci limbi etc. Iar eu nu am nici un apartament şi nu ştiu nicio limba străină. Oh, sunt pierdut!”.

„Unul are o maşină şi începe: Cutare are una mai bună. Să-mi iau şi eu. Ia una mai bună, însă tot nu se bucură de ea, pentru că altul are una încă şi mai bună. Şi ia pe cea încă şi mai bună, dar după aceasta află că unii au avioane personale şi iar se chinuieşte. Nu se mai opresc”.

„Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu…. De aici porneşte simplitatea şi orice înfruntare corectă a lucrurilor”, afirmă Sfântul Paisie.

Stresul nu afectează doar viaţa duhovnicească, ci şi trupul.

Persoanele care experimentează stări de stres în mod frecvent sunt predispuse dezvoltării unor afecţiuni induse precum: boli cardiovasculare, boli inflamatorii, tulburări de somn, depresie, anxietate, tulburări digestive etc.

Sursa: https://basilica.ro/sfantul-paisie-aghioritul-ofera-antidotul-pentru-stres/

Hits: 76

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com