Feluri de orbire

Evanghelia Duminicii a VI-a după Paşti (a orbului din naştere) Ioan 9, 1-38.

Multe învăţături de tot felul putem scoate din Sfânta Evanghelie de azi, de vom cerceta textul ei cu luare aminte. Una dintre aceste învăţături este cea despre orbirea duhovnicească a omului robit de păcate.Dar din ce se naşte orbirea sufletească în mintea omului?Aceasta vine asupra omului din mai multe pricini. Mai întâi, ca urmare a faptelor rele. Acest lucru îl arată Mântuitorul când zice: „Lumina a venit în lume, dar oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina, căci faptele lor erau rele. Că oricine face cele rele urăşte Lumina, pentru ca faptele lui să nu se vădească“ (Ioan 3, 19-20). Orbirea spirituală vine de la diavol.Orbirea spirituală vine din necredinţă şi din împotrivirea faţă de Dumnezeu. Acest lucru îl spune Proorocul Isaia, zicând: „Toată ziua întindeam mâinile mele către un popor neascultător şi împotrivă grăitor“ (Isaia 65, 2). De aceea, Dumnezeu le-a dat duh de împietrire ca să nu vadă cu ochii şi cu urechile lor să nu audă până în ziua de azi (Deuteronom 29, 4). Orbirea spirituală vine şi din necredinţă şi învârtoşarea inimii, cum arată Sfânta Scriptură, zicând: „Du-te şi spune poporului acestuia: Cu auzul veţi auzi şi nu veţi înţelege şi, uitându-vă, vă veţi uita, dar nu veţi vedea. Că inima poporului acestuia s-a învârtoşat şi cu urechile sale greu a auzit şi ochii săi i-a închis, ca nu cumva să vadă cu ochii şi să audă cu urechile şi cu inima să înţeleagă şi să se întoarcă la Mine şi să-l vindec“ (Isaia 6, 9-10).Orbirea spirituală vine uneori la om şi prin îngăduinţa şi puterea lui Dumnezeu. Acest lucru s-a arătat la mulţi oameni aleşi de Dumnezeu. Dar mai luminat vedem aceasta la alegerea Marelui Apostol Pavel, care mai înainte de chemarea sa se numea Saul şi prigonea foarte mult Biserica lui Hristos (Faptele Apostolilor 9, 1-22).
Orbirea sufletească, azi
Să întoarcem acum cuvântul la orbirea sufletească din zilele noastre. Toţi am văzut oameni orbi, fie din naştere, fie din accidente, fie în urma unor boli grele. Ori de câte ori vedem un orb, ne cuprinde pe fiecare un sentiment de milă, ba câteodată ne dau şi lacrimile. El nu poate merge singur, nu poate vedea cerul, soarele şi frumuseţea florilor. Nu poate privi icoana şi crucea la care se închină, nici faţa mamei, a copiilor şi a semenilor săi. Orbul nu poate citi o carte sfântă, nu poate lucra mai nimic şi se simte o povară pentru familie şi societate, căci trăieşte mai mult din mila altora.Un asemenea om orb la ochii trupului este vrednic de jale, de îndurarea tuturor. Dumnezeu însă mângâie pe cei fără vedere cu alte daruri: cu multă înţelepciune, cu vorbire frumoasă, cu smerenie, cu darul lacrimilor şi, adeseori, cu darul cântării frumoase. Căci Creatorul a toate, prin dumnezeiasca pronie, are milă de zidirea Sa. De aceea zice Duhul Sfânt, prin gura psalmistului: „Domnul înţelepţeşte orbii!“ (Psalm 145, 8).Mult mai grea şi mai vrednică de plâns este însă orbirea minţii, a inimii, a voinţei şi a conştiinţei. Căci şi sufletul este cu mult mai de preţ decât trupul. De aceea zice Mântuitorul: „Ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă îşi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul lui?“ (Marcu 8, 36-37). Sufletul este creat de Dumnezeu veşnic, iar orbirea sufletească este una dintre cele mai grele boli care duce la pierderea sufletului şi la osânda lui veşnică. De aceea şi vindecarea acestei boli este cu mult mai grea şi mai importantă decât vindecarea orbirii trupeşti.Ce înţelegem prin orbirea sufletească sau duhovnicească? Înţelegem întunecarea şi înrobirea sufletului prin tot felul de păcate sufleteşti şi trupeşti. Adică trufia minţii, împietrirea inimii, slăbirea voinţei şi a conştiinţei, necredinţa, îndoiala în credinţă, sectarismul, deznădejdea, mândria, sinuciderea, uciderea sufletească şi trupească, avortul, ura şi mânia dintre oameni, divorţul, desfrâul, minciuna, iubirea de averi, zgârcenia, lăcomia, beţia, lenea şi altele. Toate păcatele sunt boli ale sufletului, care îl aruncă în orbire şi nesimţire, iar trupul, în boli grele şi fără leac. Şi dacă nu părăsim păcatele care ne robesc prin căinţă, Spovedanie şi înnoire duhovnicească, orbirea sufletului, ca orice boală, duce la moartea sufletească şi la osânda sufletului în chinurile iadului.
Întrebările lui Hristos
Oare ce este creştinul care îşi schimbă credinţa în Dumnezeu şi părăseşte biserica întemeiată de Hristos şi de Sfinţii Apostoli şi se duce la secte religioase de tot felul, dacă nu orb la suflet? Ce este creştinul care nu vine cu anii la sfânta biserică, nu se roagă, nu citeşte cărţi sfinte şi amână pocăinţa şi Spovedania până în ceasul morţii, dacă nu un bolnav şi orb sufleteşte? Ce este omul care se numeşte creştin doar cu numele şi îşi cheltuieşte timpul, averea şi sănătatea în griji trecătoare şi în păcate de moarte, dacă nu un om nefericit şi orb la suflet? Ce este creştinul care n-a citit măcar o dată Sfânta Scriptură, mai ales Noul Testament şi alte cărţi creştineşti de învăţătură, care călăuzesc şi luminează mintea şi sufletul spre Hristos, dacă nu un om nefericit şi lipsit de lumina cunoştinţei şi a bucuriei duhovniceşti? Ce este creştinul care îşi risipeşte viaţa în beţii şi desfrânări, în certuri şi divorţuri, în judecăţi şi ură, dacă nu un om slab în credinţă şi amăgit de diavoli, un om orb şi bolnav la suflet, care umblă pe calea pierzării şi nu mai este în stare să se scoale din păcate, să se pocăiască şi să-şi mântuiască sufletul?Câtă orbire şi necredinţă nu au acei soţi care se căsătoresc doar din plăcere, pentru păcate, şi nu vor să nască copii sau, dacă îi nasc, îi smintesc cu viaţa lor şi nu le dau o educaţie sănătoasă, creştinească? Şi doar vedem câte neînţelegeri şi divorţuri, câte avorturi, beţii şi lipsă de educaţie religioasă destramă astăzi unitatea familiilor noastre, a acestor celule vii ale vieţii şi ale societăţii. Şi toate aceste păcate ne robesc din cauza orbirii noastre sufleteşti. Din cauza nepăsării, a necredinţei unora în Dumnezeu, a lipsei de educaţie creştină, de cunoaştere a Evangheliei, din cauza lipsei de la viaţa Bisericii, a amânării Spovedaniei, a lipsei unui duhovnic bun şi a uitării multora de moarte şi de judecata ce ne aşteaptă.Iată, deci, ce este orbirea sufletească şi cât de mult ne robeşte pe toţi. Pe unii cu păcate trupeşti, pe alţii cu cele sufleteşti şi pe toţi cu împietrirea inimii, cu lipsa rugăciunii, cu uitarea de Dumnezeu şi cu mulţimea grijilor pământeşti. În faţa Mântuitorului Care ne va judeca nu este nimeni bun, nimeni drept, curat şi vrednic de viaţa viitoare.Ce trebuie să facem deci? Cum ne putem vindeca de această cumplită nesimţire a inimii, de robia patimilor şi de orbirea sufletelor noastre? Prin părăsirea păcatelor care ne robesc, prin întoarcerea din nou la Hristos, la biserică, la rugăciuni, la smerenie şi pocăinţă. Adică să facem ce a făcut orbul din Evanghelia de astăzi, pe care l-a întrebat Hristos: „Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?“, el răspunzând din toată inima: „Cred, Doamne. Şi s-a închinat Lui!“ (Ioan 9, 38).Ne întreabă şi pe noi astăzi Hristos: „Creştinilor, credeţi voi cu tărie în Hristos, Mântuitorul lumii? Păziţi poruncile Lui? Credeţi voi în Sfânta Evanghelie, ca să aveţi viaţa veşnică? Credeţi voi că Dumnezeu a creat lumea, că are milă de ea şi El singur o poate salva de la distrugere şi moarte?“.De răspunsul pe care îl vom da depinde mântuirea sau osânda fiecăruia dintre noi.
(Părintele Cleopa ILIE – Predici la duminicile de peste an; titlul şi intertitlurile aparţin redacţiei
Sursa:  https://ziarullumina.ro/theologica/evanghelia-de-duminica/feluri-de-orbire-44225.html

Hits: 15

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com