De ce nu îl mai sărbătorim anul acesta pe Sfântul Gheorghe în 23 aprilie?

Creştinii ortodocşi îl vor sărbători în 2019 pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe în altă zi decât cea obişnuită. Care este motivul din spatele acestei schimbări?

Motivul acestei schimbări îl găsim în Tipicul cel Mare al Sfântului Sava, cartea care prezintă regulile referitoare la desfăşurarea cultului divin pentru fiecare zi din an. Răsfoind paginile Tipicului, ajungem la capitolul 45, unde ne este prezentată rânduiala de slujbă a sfinților prăznuiți în Săptămâna Mare și unde citim că, „dacă se va întâmpla hramul unui sfânt sau al unei sfinte în Lunea, Marțea, Miercurea sau Joia cea Mare, atunci cântăm toată slujba seara şi dimineaţa, în Duminica Floriilor”. Înțelegem, astfel, că hramul oricărui sfânt, fiind un moment de bucurie duhovnicească, nu se integrează în specificul Săptămânii Sfintelor Pătimiri, care este o perioadă de post aspru, de meditație și intensă pregătire și primenire sufletească pentru sărbătoarea Învierii Domnului.

Dar dacă urmărim din nou calendarul, vedem că sărbătoarea Sfântului Gheorghe nu coincide nici cu Duminica Floriilor, ci a fost amânată pentru Luni, în Săptămâna Luminată, între paranteze fiind consemnată și următoarea informație: Slujba Sfântului Mare Mucenic Gheorghe se săvârșește astăzi, potrivit hotărârii Sfântului Sinod.

Într-adevăr, în acest an, din motive pastorale, dar și pentru a da importanța cuvenită sărbătorii Sfântului Gheorghe, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca slujba Marelui Mucenic să fie săvârșită nu în Duminica Floriilor, așa cum prevede Tipicul, ci în cea de-a doua zi de Paști. Raționamentul acestei decizii stă și în faptul că, în ajunul Floriilor, Vecernia săvârșită în cinstea Sfântului Gheorghe s-ar fi suprapus cu tradiţionala procesiune organizată în majoritatea parohiilor din țara noastră. În cadrul acesteia, credincioşii și preoții poartă în mâini ramuri de salcie sau finic şi flori, actualizând, astfel, drumul parcurs de Mântuitorul Nostru din Betania către Ierusalim.

Luni, în cea de-a doua zi de Paşti, slujba Sfântului Gheorghe este unită cu cea specifică perioadei pascale. Vecernia Sfântului Gheorghe va fi săvârșită pe 28 aprilie, în jurul orei 12.00, odată cu „A doua Înviere”, o slujbă specială care are ca punct central citirea Evangheliei în 12 limbi.

Sfântul Gheorghe – ocrotitorul Armatei Române

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a născut în Capadocia, într-o familie creștină, și a trăit în timpul domniei împăratului Dioclețian.

Dând împăratul poruncă să fie uciși creștinii care nu vor să se lepede de Hristos, Sfântul Gheorghe și-a mărturisit credința, mustrându-i pe cei care se închinau idolilor. Deși i-au împuns trupul cu o suliță și l-au învârtit pe o roată cu țepi, sfântul a rămas nevătămat. Tot atunci a înviat un om din morți și a scos demonul dintr-un idol, încât mulți au crezut în Dumnezeu, printre care și Alexandra, soția împăratului Dioclețian. Pentru acest lucru, Sfântul Gheorghe a fost ucis de sabie, iar Sfânta Alexandra a trecut la cele veșnice, ca urmare a rugăciunilor ei, înainte să fie torturată de către păgâni.

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe ocrotește Armata Română (a cărei zi, 23 aprilie, coincide, în general, cu sărbătorirea sfântului). El este, de asemenea, ocrotitorul Angliei, al Georgiei și al Moscovei. În Lituania, Sfântul Gheorghe este considerat protector al animalelor, iar în unele zone din Spania, de ziua Marelui Mucenic se organizează mese bogate și se aduc daruri.

Fără cruce roșie pe 23 aprilie – putem face treabă, dacă în această zi nu-l mai sărbătorim pe Sfântul Gheorghe?

Excepția din acest an, de a-l sărbători pe Sfântul Gheorghe pe 29, și nu pe 23 aprilie, naște o serie de nelămuriri. La toate acestea ne răspunde părintele Viorel Sava, profesor de Teologie Liturgică la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași.

Părintele Viorel Sava, profesor de Teologie Liturgică la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, a explicat raționamentul acestei decizii:

„În urma însemnărilor din calendarul creștin-ortodox pe anul 2019, care în luna aprilie, pentru data de 23, prevede ca slujba Sfântului Gheorghe să se săvârșească a doua zi de Paști, s-au născut o serie de întrebări, la care trebuie să dăm răspuns pentru a-i ajuta pe credincioșii noștri să înțeleagă de ce se întâmplă acest lucru și, mai ales, pentru a nu se produce derută în rândul credincioșilor evlavioși, care țin cu multă atenție și fidelitate sărbătorile însemnate cu cruce roșie în calendar și rânduielile liturgice din aceste zile. Această precizare care apare în calendar nu este o invenție a Sfântului Sinod, nu este o schimbare a tradițiilor, a rânduielilor, ci este rezultatul unei necesități de a se preciza, mai clar, cum vom săvârși slujbele în Biserica noastră […]. Deci, săptămâna aceasta este dedicată, prin excelență, Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos. În aceste condiții, dacă slujba Sfântului Gheorghe se mută în cea de-a doua zi de Paști din Săptămâna Luminată, și toate celelalte care țin de sărbătoarea sfântului se transferă în această zi. Adică, se transferă pomenirea celor adormiți, care au purtat numele Sfântului Gheorghe și care, de obicei, sunt pomeniți în ziua de 23 aprilie. Se transferă, de asemenea, cinstirea deosebită a celor care sunt în viață și care poartă, cu demnitate creștinească, numele Sfântului Gheorghe, și se mută, de asemenea, repausul fizic, care este legat de sărbătorile cu cruce roșie. Cu alte cuvinte, în baza acestor prevederi tipiconale referitoate la perioada specială a Sfintelor Pătimiri, toate se transferă în cea de-a doua zi de Paști, ziua de 23 aprilie devenind o zi obișnuită, o zi de lucru, fără să se suspende, totuși, în această zi, celelalte slujbe specific Săptămânii Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos […]”.

Luni, în cea de-a doua zi de Paşti, slujba Sfântului Gheorghe este unită cu cea specifică perioadei pascale. Vecernia Sfântului Gheorghe va fi săvârșită pe 28 aprilie, în jurul orei 12.00, odată cu „A doua Înviere”, o slujbă specială care are ca punct central citirea Evangheliei în 12 limbi.

Cătălin Acasandrei

Sursa: https://doxologia.ro

 

Vizite: 203

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com