Sfinţii Ioan Casian Romanul şi Gherman din Dobrogea (28 Februarie/29 februarie)

 

Sfântul Ioan Casian s-a născut în jurul anului 360 d. Hr. în provincia romană Scythia Minor, Dobrogea de astăzi. Descoperirea în anul 1912, de către Vasile Pârvan, a două inscripții care dau mărturie despre toponimul „hotarele Casienilor” i-a făcut pe cercetători să afirme că învățatul călugăr și-a luat numele de la ținutul natal.

Coroborând mărturiile literare ale lui Ghenadie de Marsilia din De viris illustribus și Fotie din Biblioteca cu descoperirile arheologice ale lui Pârvan, Henri Irénée Marrou afirma în 1947 că patria sfântului Ioan Casian trebuie căutată în partea de vest a teritoriului care depindea în antichitate de Histria, aproape de limita care-l separă de teritoriul Ulmetumului, undeva în valea Casimcei, aproape de satul Șeremet (azi Casian), la aproximativ 40 km nord, nord-vest de Constanța. Sf. Ioan s-a născut într-o familie de oameni înstăriți, astfel că a putut beneficia de o educație clasică aleasă, cunoscând bine scrierile autorilor greci și latini. Pornindu-se de la afirmația pe care Sf. Ioan Casian o face în introducerea la Așezămintele mănăstirești, anume că „din copilărie m-am aflat printre călugări, și, după ce m-am rupt de atâția ani de obștea și pilda vieții lor, cu greu aș putea să-mi amintesc acum în întregime câte am încercat să săvârșesc sub imboldul îndemnurilor lor zilnice, sau al pildelor lor, câte am învățat sau am văzut cu ochii mei”, s-a afirmat că a intrat de tânăr într-una din așezările monahale ce existau în acea perioadă în Scythia. În jurul anului 380, împreună cu sora sa și cu prietenul Gherman, Ioan Casian pornește într-un lung pelerinaj la Locurile Sfinte. După ce petrece 5 ani într-o mănăstire de lângă Betleem, situată în apropierea peșterii în care S-a născut Mântuitorul, va pleca în pustiul Egiptului unde, prin convorbiri cu părinții cu o viață duhovnicească înaltă, va căuta să afle calea dreptei viețuiri creștinești. În jurul anului 400, în timp ce se afla la Constantinopol, a fost hirotonit diacon de Sfântul Ioan Gură de Aur. În anul 405 a plecat la Roma unde, împreună cu prietenul său Gherman, a dus papei Inocențiu I rugămintea credincioșilor din Constantinopol pentru a interveni pentru arhiepiscopul lor care fusese trimis în exil. Aici l-a cunoscut pe diaconul Leon, viitorul papă Leon I, cu care s-a împrietenit. În jurul anului 415 îl întâlnim la Marsilia unde a fost hirotonit preot și a întemeiat două mănăstiri, una de călugări și alta de călugărițe, prin care va face cunoscut în Occident monahismul răsăritean. A murit în preajma anului 435, fiind la scurt timp cinstit ca sfânt la Marsilia și în sudul Galliei. La data de 20 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a hotărât canonizarea Sfinților Cuvioși Ioan Casian și Gherman, cu dată de prăznuire în ziua de 29 februarie (în anii bisecți), sau 28 februarie. Evlavia pentru Sf. Ioan Casian a făcut ca în ținuturile natale să fie ridicată o mănăstire care să-l aibă ca ocrotitor. În luna octombrie 2002, moaștele Sf. Ioan Casian au fost aduse în pelerinaj de la catedrala „Sf. Victor” din Marsilia, Franța, la Iași, la hramul Cuvioasei Parascheva, și apoi la Galați.

Sf. Ioan Casian a rămas în istoria Bisericii prin râvna sa pentru viața monahală, iar în teologie s-a remarcat prin combaterea nestorianismului, pelagianismului și a învățăturii augustiniene despre supremația harului. Dintre operele sale se cunosc Despre așezămintele cenobiților (mănăstirești) și despre remediile celor opt păcate principaleColațiuni sau convorbiri cu Părinții și Despre Întruparea Domnului, contra lui Nestorie.

Frumoasele pagini filocalice și de pateric scrise de Sf. Ioan Casian acum 1600 de ani au rezistat veacurilor și și-au păstrat și astăzi prospețimea și actualitatea lor, fiind de mare folos celor ce vor să aibă o viață curată.

La dorinţa episcopului Castor din Apta Iulia (în Franţa), care de asemenea întemeiase o mânăstire în dieceza lui, Casian a alcătuit pe la anul 420 scrierea sa Despre rânduielile chinoviilor şi despre vindecarea celor opt patimi de căpetenie (De institutis coenobiorum et de octo principalium vitiorum remediis (P. L. 49, 53A–476B). O ediţie corectă a dat Michael Petschenig în Corpus scriptorum ecclesiasticorum Latinorum, vol. 17, Viena, 1888, pp. 1–231.), în 12 cărţi. În primele patru cărţi, care formează partea I, se ocupă cu îmbrăcămintea monahilor din Palestina şi Egipt (cartea 1), cu rugăciunile şi psalmii de noapte (cartea a 2-a), cu slujbele zilnice (cartea a 3-a) şi cu condiţiile de primire a novicilor (cartea a 4-a). (Această parte este tradusă în româneşte după ediţia rusă a episcopului Teofan (Moscova, 1892) şi publicată în Vechile rânduieli ale vieţii monahale (ed. de Mânăstirea Dobruşa, judeţul Soroca, 1929, sub îngrijirea lui Const. V. Tomescu), pp. 561–662.). În cele opt cărţi din partea a II-a se ocupă cu cele opt patimi, în fiecare carte cu o patimă, în următoarea ordine: lăcomia pântecelui (gastrimargia), curvia, iubirea de argint (philargiria), mânia, întristarea, lenea (acedia), slava deşartă (cenodoxia), mândria. În aceste opt cărţi Casian nu face decât să-şi însuşească teoria celor opt patimi, care era în preocuparea monahismului răsăritean din veacul al IV-lea şi căreia prima formulare scrisă i-a dat-o Evagrie Ponticul. Cele patru nume greceşti folosite de Casian pentru patimile 1, 3, 6, 7 (cele din paranteză) arată că el n-a făcut decât să treacă în Apus o teorie din Răsărit. Din această scriere s-a păstrat în limba greacă un extras, care era cunoscut încă lui Fotie, în veacul al IX-lea. Se pare că acest extras e dintr-o traducere grecească a întregii scrieri, care datează încă din veacul al V-lea. Extrasul are şi el partea I şi partea a II-a, după cum e împărţită şi scrierea în întregime. Ambele părţi ale extrasului sunt puse sub numele lui Atanasie cel Mare, ca Prima şi A doua epistolă către Castor. (Pseudo-Athanasius, Epistolae I–II ad Castorem (P. G. 28, 849C–905B)) Prima scriere a lui Casian din Filocalia greacă nu e decât partea a II-a a acestui extras (sau Epistola a doua), adică cel care rezumă învăţătura din cele opt cărţi despre cele opt patimi. (Scrierea De octo vitiosis cogitationibus (P G. 79, 1435A–1471A), pusă sub numele lui Nil, este, în bucăţile ei închegate, o scurtă prelucrare a Epistolei II a lui Pseudo-Atanasie către Castor. Iar sentinţele ce urmează fiecărei bucăţi sunt extrase din Nil (Tractatus de octo spiritibus malitiæ, P. G. 79, 1145A–1164D) şi din Evagrie.)

La scurtă vreme după aceea Casian a compus a doua scriere, mult mai întinsă, cu titlul Convorbiri cu Părinţii (Collationes Patrum (în P. L. 49, 477A–1328, şi ediţia mai corectă a lui Michael Petschenig, în Corpus scriptorum ecclesiasticorum Latinorum, vol. 13, Viena, 1886, pp. 1–711C).). Sunt 24 de convorbiri pe care el cu prietenul său, Gherman, le-au avut cu pustnicii din Egipt în cele două călătorii. Scrierea are trei părţi. Cea dintâi cuprinde primele 10 convorbiri avute în a doua călătorie cu Părinţii din pustia sketică. Partea a II-a cuprinde convorbirile 11–17 cu Părinţii din ţinutul Panefisis, iar a III-a, convorbirile 18–24 cu Părinţii din ţinutul Diolcos. Prima parte este dedicată episcopului Leontie, un frate al lui Castor, întrucât cel din urmă, care îi ceruse şi această scriere, murise între timp; de asemenea, unui monah, mai târziu episcop, Heladie. A II-a şi a III-a, altor episcopi.

A doua scriere a lui Casian cuprinsă în Filocalie nu este decât un extras grec al primelor două convorbiri avute cu Avva Moise.

Dacă în prima scriere Casian s-a ocupat cu lucrarea de curăţire de patimi, în a doua se ocupă cu ţinta pozitivă a vieţii duhovniceşti, cu felul în care se poate ajunge la desăvârşire. Cu multă stăruinţă arată aci că asceza negativă are numai o însemnătate relativă. Sărăcia, postul, privegherea sunt numai unelte pentru dobândirea desăvârşirii, nu sunt scop în sine. Corpul se mortifică nu pentru mortificare, ci pentru a-l face unealtă ascultătoare a duhului. Idealul este de-a face ca mintea să aibă necontenit gândul la Dumnezeu. Contemplaţia este pentru Casian tocmai această îndeletnicire cu Dumnezeu. Iar desăvârşirea este contemplarea permanentă. Ea este o rugăciune necontenită. Piedica cea mai mare în calea ei sunt gândurile străine de Dumnezeu, împotriva lor trebuie să lupte ascetul.

S-a spus despre Sfântul Ioan Casian că descrie cu atâta pricepere mişcările pătimaşe ale sufletului, încât aproape sileşte pe cititor să-şi descopere greşelile şi să le ocolească, de unde înainte nu le vedea decât ca printr-o ceaţă.
În ce priveşte rugăciunea, Casian cunoaşte mai presus de rugăciunea obişnuită „o rugăciune a focului“, pe care numai puţini o cunosc din experienţă proprie. Este o rugăciune fără cuvinte, ce întrece înţelegerea şi care urcă la Dumnezeu prin revărsarea luminii cereşti în inimă.(Prezentarea este făcută după O. Bardenhewer, op. cit., vol. IV, ed. a II-a, Freiburg im Breisgau, 1924, pp. 558–565, şi Viller-Rahner, op. cit., pp.184–192.)


Sfântul Ioan Casian este pomenit alături de prietenul său Sfântul Gherman, tot dobrogean, care l-a însoțit de la plecarea din Scyția Minor, până la sfârșitul vieții. Se presupune că Sfântul Gherman ar fi fost ceva mai în vârstă decât Sfântul Ioan Casian, pentru că la anul 400, la Constantinopol, Sfântul Ioan Gură de Aur l-a hirotonit pe Sfântul Gherman ca preot, iar pe Sfântul Casian ca diacon, rânduindu-l pe acesta păzitor al sfintelor vase şi bunuri ale Bisericii. În anul 403, Sfântul Gherman a participat la Sinodul de la Stejar ca apărător al Sfântului Ioan Gură de Aur, iar în anul 405, împreună cu Sfântul Ioan Casian, au dus la Roma, papei Inochentie, o scrisoare a clerului şi poporului dreptcredincios din Constantinopol, tot în apărarea Sfântului Ioan Gură de Aur, care în anul 404 fusese surghiunit, a doua oară, murind la Comane în anul 407.

Sfântul Ioan Casian a scris mult despre Cuviosul Gherman, în cartea sa Convorbiri cu Părinţii din Pustie, numindu-l „Sfântul Părinte Gherman”. Tot Sfântul Ioan Casian ne-a păstrat, în scrierile sale, cuvinte duhovniceşti ale Sfântului Gherman, care, de atunci şi până azi, hrănesc sufletele căutătorilor de Dumnezeu şi de desăvârşire creştină.

Chip de mare dascăl în tainele şi căile desăvârşirii ortodoxe, model de viaţă curată şi de nevoitor în post şi rugăciune neîncetată, Sfântul Gherman a trecut în Împărăţia drepţilor la Roma, între anii 405-415, fiind mult plâns de împreună-nevoitorul său de o viaţă, Sfântul Ioan Casian.

 

Surse:

Sfântul Ioan Casian, Scrieri Alese, Colecția „Părinți și Scriitori Bisericești” vol.57, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1990.pp.5-8.

https://doxologia.ro/vietile-sfintilor/documentar/sfantul-ioan-casian-din-dobrogea

Filocalia vol.I, traducere, introducere și note de Preotul Profesor Dr. Dumitru Stăniloae, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2008, pp.121-124.

Hits: 20

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com