Cuvinte duhovnicești ale Sfântului Efrem Sirul extrase din Everghetinos

“Fraţilor, mare şi de necuprins cu mintea este slava ce s-a gătit sfinţilor, în vreme ce slava vieţii acesteia trece ca o floare, care se scutură grabnic, şi ca verdeaţa ierbii.

Mulţi domni şi împăraţi au stăpânit ţinuturi şi cetăţi nenumărate şi în scurtă vreme pomenirea lor s-a şters de parcă nici n-ar fi fost vreodată. Oare câţi împăraţi, care au cârmuit neamuri multe, nu şi-au făcut chipuri [cioplite] şi monumente, crezând că prin acestea vor fi vestiţi şi după moarte? Au venit însă alţii, care au surpat chipurile cioplite şi au sfărâmat statuile. La unele dintre statui, înlăturând doar feţele, s-au înfăţişat pe ei în loc; dar şi lucrul acestora, la rândul lui, a fost stricat de alţii. Alţii şi-au zidit morminte măreţe, părându-li-se că prin ele îşi întăresc nume veşnic, întipărind şi chipul lor deasupra acestora. A venit însă alt neam după ei şi mormintele au trecut în stăpânirea lor. Iar aceia au vrut, după cum era firesc, să le curăţească şi au mutat [de acolo] oasele celor vechi ca şi cum ar fi fost prundiş. Cu ce le-a fost, deci, de folos coşciugul de preţ sau piramida? Căci toate lucrările deşertăciunii sfârşesc în nimic.

Însă cu cei slăviţi întru Dumnezeu nu se întâmplă aşa. Căci El le-a gătit lor viaţă veşnică şi slavă nepieritoare. Lumina soarelui, a lunii şi a stelelor nu s-a întunecat de la zidirea lor şi până acum, nici nu s-a învechit, ci e veşnic aceeaşi, tânără, înfloritoare şi strălucitoare, prin rânduiala Ziditorului, pe care le-a hotărnicit-o de la început, ca să cârmuiască ziua şi noaptea. Tot astfel, Dumnezeu le-a rânduit celor ce-L iubesc Împărăţia cerurilor şi bucurie fără de sfârşit.

Şi după cum El este nemincinos în acestea văzute, la fel este, neîndoielnic, şi în acelea gândite. Căci cele [de aici] vor trece atunci când va voi Ziditorul; însă slava sfinţilor nu va avea sfârşit. Să ne sârguim, deci, să facem roade vrednice de pocăinţă, pentru ca nu cumva, lipsindu-ne de bucuria aceea, să fim izgoniţi în întunericul cel veşnic, acolo unde chinul este de neîndurat.

Intră, dacă vrei, în cămara ta, închide uşile şi ferestrele şi acoperă orice lumină; şezi aşa înăuntru şi vei cunoaşte ce chinuitor este întunericul. Deci, dacă în acest chip suferi, când stai aici fără vreo durere sau caznă, cu toate că îţi stă în putere să ieşi [la lumină] după puţin timp, pricepi, oare, ce chin este întunericul cel din afară, unde sunt plângerea, scrâşnirea dinţilor şi focul cel nestins, care îi pedepseşte veşnic pe cei trimişi o dată pentru totdeauna acolo?

Să cugetăm şi la ruşinea ce ne va cuprinde, chiar şi mai înainte de a fi osândiţi, atunci când îi vom vedea pe sfinţi înveşmântaţi în haina prealuminată şi de negrăit pe care şi-au gătit-o prin fapte bune. În vreme ce pe noi ne vom vedea nu numai dezgoliţi de slava aceea strălucitoare, ci şi înnegriţi, întunecaţi şi plini de duhoare, după cum ne-am pregătit din cele [ale vieţii] de aici, prin lucrările întunericului, prin plăcere şi desfătare. Să plângem, dar, înaintea Domnului Dumnezeului nostru, ca să aflăm îndurare de la Dânsul.

Nevoinţa noastră nu este pentru bani; căci dacă cineva e păgubit de aceştia, poate să dobândească alţii în loc. Primejdia ne pândeşte sufletul, pe care dacă ni-l pierdem nu-l mai putem izbăvi, după cum e scris: „Ce-i va folosi omului dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul şi-l va păgubi? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?”.

Să ne gândim că şi soldaţii din lumea aceasta, din pricină că primesc daruri de nimic de la împăratul pământesc, se primejduiesc cu osârdie pentru el până la moarte. Cu cât mai mult noi, cei ce am primit asemenea făgăduinţe, suntem datori să nu dăm înapoi în lucrul dreptăţii, pentru ca să fim izbăviţi de judecata ce va să fie şi să dobândim şi bunătăţile cele mai presus de gând? Să cugetăm şi aceasta: arşiţa soarelui sau asprimea fierbinţelii nu le putem răbda; cum vom putea atunci îndura dogoarea focului veşnic, care arde pururi şi nu mistuie?

Iar dacă vrei, iubite, fă de aici o încercare, şi de la focul materialnic vei cunoaşte chinul acela de neîndurat. Aprinde o făclie şi atinge-ţi de foc vârful degetului; iar de poţi suferi durerea, poate vei fi în stare să o înduri şi acolo. Dacă, însă, nu poţi răbda nici măcar durerea ce ţi-o pricinuieşte această mică flacără, ce vom face atunci când tot trupul, împreună cu sufletul, va fi aruncat în focul acela nestins şi înfricoşător?“

(Sursa online: http://presaortodoxa.wordpress.com/2009/08/10/everghetinos-6-2/)

“Fraţilor, vremea potrivită pentru pocăinţă e chiar timpul de faţă. Fericit cel ce n-a căzut nicicum în mrejele vrăjmaşului. Dacă, însă, cineva a căzut, iar mai apoi a rupt plasele şi a scăpat fugind de la el, atâta vreme cât e în viaţa de acum, pentru mine şi acesta-i fericit. Căci, vieţuind încă în trup, a putut fugi de război, scăpând ca peştele din năvod. Peştele, atunci când e în apă, de-i prins şi rupe mreaja, se repede către adânc şi scapă. Dacă, însă, e tras pe uscat, nu mai poate să se ajute pe el însuşi.

Aşa şi noi, atâta vreme cât suntem în viaţa aceasta, am luat de la Dumnezeu putere şi tărie să ne rupem legăturile voilor duşmanului, să lepădăm povara păcatelor prin pocăinţă şi să ne izbăvim, [moştenind] Împărăţia cerurilor. De ne ajunge, însă, porunca aceea înfricoşătoare [a morţii], iar sufletul iese din trup şi trupul e pus în mormânt, nu mai putem să ne ajutăm pe noi înşine, ca peştele scos din apă şi pus bine în vas.

Frate, nu spune: “Azi păcătuiesc şi mâine mă pocăiesc”. Căci nu ştii nimic sigur. Pentru ziua de mâine [doar] Domnul va griji”.

(Sursa online: http://presaortodoxa.wordpress.com/2009/07/24/everghetinos-2/)


∗∗∗

“Ia aminte, frate, că, pe nevoitori, vrăjmaşul îi luptă în felurite chipuri. Astfel dar, înainte de a fi săvârşită fărădelegea, o micşorează în ochii acestora foarte. Şi mai cu seamă pofta desfătării trupeşti într-atât de măruntă o arată înainte de a se înfăptui, încât aproape că îi pare fratelui cu nimic deosebindu-se de a vărsa pe pământ un pahar cu apă rece. Odată săvârşită, cel viclean înalţă tare fărădelegea în faţa celui ce a păcătuit, ridicând împotriva lui mii de valuri de gânduri, pentru ca, scufundând mintea fratelui, să-l târască pe acesta în adâncul deznădejdii. Aceste uneltiri ale vrăjmaşului, ştiindu-le mai dinainte, iubite, ia aminte să nu fi înşelat de el şi să păcătuieşti. Dacă, însă, vei cădea în vreo greşeală, să nu stărui într-însa, deznădăjduind de a ta mântuire, ci ridică-te şi întoarce-te către Domnul Dumnezeul tău şi îţi va fi iertător. Căci îndurător şi milostiv este Stăpânul nostru, îndelung-răbdător şi mult milostiv, iar pe cei ce se pocăiesc cu adevărat nu îi leapădă, ci îi primeşte grabnic şi cu bucurie. Când îţi spune vrăjmaşul: “Eşti pierdut! Nu te mai poţi mântui!”, tu să-i zici: “Eu am Dumnezeu milosârd şi îndelung-răbdător şi nu deznădăjduiesc de mântuirea mea. Cel care ne-a dat poruncă de şaptezeci de ori câte şapte a ierta aproapelui, cu mult mai vârtos El Însuşi iartă păcatele celor ce cu tot sufletul se întorc către Dânsul”. Şi astfel, cu harul lui Dumnezeu, se va îndepărta de la tine războiul”.

(Sursa online: http://presaortodoxa.wordpress.com/2009/07/20/everghetinos-1-5/)

Sursa: http://www.cuvantul-ortodox.ro/sfantul-efrem-sirul-cuvinte-duhovnicesti-trezitoare-extrase-din-everghetinos/

Vizite: 45

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com