Despre Templul din Ierusalim

Templul lui Solomon sau Primul Templu din Ierusalim a fost lăcașul sfânt al vechilor evrei. După izvoarele biblice, ar fi fost construit de Solomon pe Muntele Moria din Ierusalim, identificat cu Muntele Templului din zilele noastre. După relatarea biblică, templul a fost distrus în timpul cuceririi regatului Iudeei de către babilonieni, în anii 587-586 î.Hr.

Al Doilea Templu din Ierusalim a fost construit de către exilații evrei întorși din Babilon în timpul dominației persane în Palestina sau Iudeea antică, pe locul Templului lui Solomon, la circa 70 ani de la distrugerea Primului Templu, deci pe la anul 516 î.Hr.

Templul a fost apoi restaurat și mărit în secolul I î.Hr., în timpul domniei regelui Iudeei Irod cel Mare. Templul lui Irod era constituit din trei zone concentrice care se înălţau treptat, începând de la nivelul esplanadei şi culminând cu Sfânta Sfintelor.

Curtea păgânilor

Prima treaptă, care cuprindea aproape jumătate din toată suprafaţa, se numea „Curtea păgânilor” şi era înconjurată de ziduri cu portice acoperite. Aceste portice serveau drept adăpost împotriva soarelui şi ploii. Sub unul dintre aceste portice a şezut Iisus, pe când avea doisprezece ani, în mijlocul cărturarilor, ascultându-i şi întrebându-i (Luca 2, 46). În timpul misiunii Sale, când Iisus venea în Ierusalim, propovăduia sub aceste portice din „curtea neamurilor”. Sfântul Evanghelist Ioan spune: „Şi era atunci la Ierusalim sărbătoarea înnoirii templului şi era iarnă. Iar Iisus umbla prin templu, în pridvorul lui Solomon” (Ioan 10, 22-23). Cu alt prilej, la sărbătoarea Paştilor, Iisus i-a alungat în afara acestor curţi cu portic pe vânzătorii de boi, oi şi porumbei şi pe schimbătorii de bani (cf. Ioan 2, 14-15; Matei 21, 12,·Marca 11, 15; Luca 19, 45).

Curtea evreilor

În mijlocul curţii neamurilor se ridicau alte ziduri – ca o a doua terasă –, care împrejmuiau curtea interioară rezervată evreilor, unde nu era îngăduit să intre nici un străin, care dacă ar fi încălcat regula s-ar fi aflat în primejdie de moarte. Aici intrând Apostolul Pavel a fost învinuit că a spurcat templul, aducând şi elini în templu; şi scoțându-l afară, voiau să-l omoare (cf. Fapte 21, 27-30). Această terasă era înconjurată de o scară cu 14 trepte.

În această curte învăţa Iisus poporul, când L-au întrebat arhiereii, cărturarii şi bătrânii cu ce putere face El acestea (Luca 20, 1-8) şi tot aici are loc alungarea vânzătorilor şi schimbători lor de bani din templu (Luca 19, 45-40). Zidurile acestui templu, sau a doua terasă, aveau câte patru uşi mari la nord şi sud. Iar la mijlocul faţadei dinspre răsărit era o singură uşă mai mare şi mai împodobită decât celelalte, numită „Poarta Frumoasă”, iar în faţa acesteia așteptau milă cerşetorii. La „Poarta Frumoasă” l-au vindecat Petru şi Ioan pe ologul din naştere (Fapte 3, 1-10).

Curtea evreilor era împărţită în două părţi: cea a femeilor (care nu aveau voie să treacă mai departe), dar în care intrau şi bărbaţii, şi cea a bărbaţilor evrei, care era înconjurată de portice şi de săli destinate diverselor servicii al templului. În partea de nord se afla Korvana, adică sala tezaurului templului. Aici a rostit Mântuitorul cuvântul Său despre „Lumina lumii”, când fariseii şi cărturarii au adus-o în fața Lui pe femeia prinsă în adulter (Ioan 8, 2-20). Şi tot acolo a văzut-o Mântuitorul pe văduva săracă aruncând cei doi bănuţi în vistieria templului, ca obol (Marcu 12, 41-43; Luca 21, 1-4).

Sanctuarul

Templul propriu-zis sau Sanctuarul era locaşul sfânt sau Casa lui Dumnezeu (Matei 23, 21), „Casa Tatălui” (Ioan 2, 16), în care n-aveau voie să intre credincioşii, nici când aduceau ofrande (Matei 5, 23-24) la altar, ci rămâneau în tindă.

Sanctuarul era împărţit în trei părţi: „tinda” sau vestibulul; „Sfânta”, unde intrau numai preoţii, şi „Sfânta Sfintelor”, unde intra numai arhiereul o dată în an, la ziua înnoirii sau a Ispăşirii. În „Sfânta Sfintelor” a avut Zaharia vedenia îngerului, când a intrat în templul Domnului să tămâieze (Luca 1, 9). Tot aici se afla masa cu „pâinile punerii-înainte” (Matei 12, 4; Marcu 2, 26; Luca 6, 4; Evrei 9, 2), care se schimbau în fiecare sâmbătă şi pe care nu aveau voie să le mănânce decât preoţii.

După Învăţătura Sfântului Grigorie Palama, Maica Domnului, atunci când a fost dusă la Templu la vârsta de trei ani, „nu numai că a intrat doar în Sfânta Sfintelor, ci şi sălaş aflând acolo, ca una care a fost închinată lui Dumnezeu, nu pentru o perioadă de puţini ani, fiindcă prin ea cerurile se vor deschide la vremea potrivită şi vor fi date spre sălaş veşnic celor care cred naşterii ei minunate”[1].

Dărâmarea Templului şi Zidul Plângerii

Aşa cum prorocise Mântuitorul (Matei 24, 2), Templul avea să fie incendiat şi dărâmat de soldaţii romani în urma revoltei evreilor din anul 66. Din acest moment, jertfele au încetat pentru totdeauna. După a doua revoltă, în 135, când Adrian a transformat Ierusalimul în Aelia Capitolina, pe esplanada templului au fost înălţate două statui: una în cinstea lui Adrian, învingătorul, iar alta în cinstea lui Jupiter Capitolinul.

Îndată după cucerirea Palestinei de către arabi, aceștia au transformat esplanada templului în loc sfânt musulman, în amintirea călătoriei pe care Mahomed ar fi făcut-o la Ierusalim.

Astăzi, vechiul zid de apus al Templului sau „Zidul Plângerii” este un memorial național al poporului evreu. Loc de rugăciune cotidian, „Zidul Plângerii” reunește mari mase de credincioși cu ocazia sărbătorilor cultului mozaic.

[1] Sfântul Grigorie Palama, Omilia 52. Predică la Intrarea în Sfânta Sfintelor a Preasfintei Stăpânei noastre, Născătoarea de Dumnezeu, în Omilii vol. III, traducere de Parascheva Grigoriu, Editura Anastasia, București, 2007.

Sursa: https://doxologia.ro/locuri-de-pelerinaj/templul-din-ierusalim

Hits: 83

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com