Predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica a VI-a după Rusalii. (Vindecarea slăbănogului din Capernaum)

În vremea aceea, intrând în corabie, Iisus a trecut marea înapoi și S-a întors în orașul Său. Și iată că I-au adus pe un slăbănog, care zăcea în pat. Și Iisus, văzând credința lor, a zis slăbănogului: îndrăznește fiule; ți se iartă păcatele tale. Atunci, unii dintre cărturari au zis în sinea lor: Acesta săvârșește blasfemie. Dar Iisus, știind gândurile lor, le-a zis: pentru ce cugetați cele rele în inimile voastre? Căci ce este mai lesne a zice: ți se iartă păcatele tale, sau a zice: scoală-te și umblă? Ca să știți însă că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele; atunci a zis slăbănogului: scoală-te, ia-ți patul tău și du-te la casa ta. Și, sculându-se el, și-a luat patul și s-a dus la casa sa. Iar mulțimile, văzând aceasta, se minunau și slăveau pe Dumnezeu, Care a dat o putere ca aceasta oamenilor.” (Matei 9, 1-8)

Credința celor milostivi ajută pe cel bolnav!

Evanghelia Duminicii a VI-a după Rusalii evidențiază în mod deosebit puterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos de-a vindeca pe cei bolnavi. El vindecă pe un om paralizat, numit slăbănog în limbajul Evangheliei, însă, înainte de a-l vindeca, îi spune: ‘Îndrăznește fiule, ți se iartă păcatele tale’ (Matei 9,2). Domnul Iisus Hristos vindecă mai întâi sufletul de păcate zicând: ‘ți se iartă păcatele tale!’, iar după aceea, puțin mai târziu, îi spune bolnavului paralizat: ‘Scoală-te, ia-ți patul tău și du-te la casa ta’ (Matei 9,6). Iudeii se obișnuiseră deja cu minunile Mântuitorului Iisus Hristos, Care ‘vindeca orice boală și orice neputință în popor’(cf. Matei 9,35). Însă unii dintre cărturarii iudeilor erau foarte contrariați în cugetul lor când au auzit că omul Iisus din Nazaret spune celui bolnav: ‘ți se iartă păcatele tale’, deoarece în credința iudaică numai Dumnezeu poate ierta păcatele oamenilor. Dar Mântuitorul Iisus Hristos, cunoscând gândurile lor, le-a zis: ‘De ce cugetați cele rele în inimile voastre? Căci ce este mai lesne a zice: ți se iartă păcatele tale, sau a zice: scoală-te și umblă?’ (Matei 9,5). Și apoi adaugă: ‘ca să știți că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele’ (Matei 9,6). Iisus Se numește pe Sine Fiul Omului, dar puterea de a ierta păcatele Îl arată că este Dumnezeu. Deci, Fiul Omului este Fiul lui Dumnezeu Cel veșnic, Care S-a făcut Om pentru mântuirea oamenilor, a coborât pe pământ ca pe oamenii muritori să-i înalțe la cer, la viața veșnică. Evanghelia se încheie cu aceste cuvinte pline de semnificație duhovnicească: ‘Mulțimile se minunau și slăveau pe Dumnezeu Care a dat o putere ca aceasta oamenilor‘ (Matei 9,8). Adică a dat oamenilor puterea de-a vindeca unită cu puterea de-a ierta păcatele.

De fapt, puterea însăși de a ierta păcatele este o putere de vindecare și de mântuire. Iisus Hristos Domnul a dăruit mai târziu această putere de iertare vindecătoare de suflet ucenicilor Săi, zicând: ‘Oricâte veți lega pe pământ, vor fi legate și în cer, și oricâte veți dezlega pe pământ, vor fi dezlegate și în cer‘ (Matei 18, 18), după ce le-a dăruit mai întâi puterea de-a vindeca pe cei bolnavi (cf. Matei 10, 1: ‘Chemând la Sine pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat lor putere asupra duhurilor celor necurate, ca să le scoată și să tămăduiască orice boală și orice neputință‘). Deci, puterea dumnezeiască de a ierta păcatele a fost dăruită de Hristos Domnul ucenicilor Săi, iar prin ei, Bisericii Sale. Astfel în Biserică primim iertarea păcatelor, prin Sfânta Taină a Spovedaniei și a Sfintei Împărtășanii, iar vindecarea de boli se dăruiește mai ales prin Sfânta Taină a Maslului sau a Ungerii bolnavilor.

Boala trupului, o pedagogie divină vindecătoare de suflet

Această Evanghelie ne mai arată însă și faptul că Mântuitorul Iisus Hristos a înțeles pocăința tainică a păcătosului bolnav. Oamenii păcătuiesc foarte des, dar nu se pocăiesc de păcate foarte des, sau nu se pocăiesc des de bunăvoie, din inițiativă proprie. Însă Dumnezeu, în pedagogia Lui iubitoare de oameni și vindecătoare de suflete, îngăduie ca pentru o vreme oamenii să fie lipsiți de libertate, de sănătate, de bunuri materiale, de onoruri sociale, de prezența celor dragi sau de alte bucurii obișnuite. De aceea, uneori trecem prin necazuri, prin boli, prin încercări, care tainic ne îndeamnă să ne pocăim și să ne apropiem mai mult de Dumnezeu prin rugăciune și fapte bune, pentru că El este izvorul vieții, al vindecării, al eliberării și al mântuirii. Cuvântul ‘mântuire’, în limba greacă (sotiria) și în limba latină (salus), înseamnă însănătoșire, eliberare sau salvare dintr-o situație grea. Deci Iisus Hristos este Mântuitorul în înțelesul de Salvator sau Izbăvitor al nostru din starea de păcat, de boală și de moarte. De aceea, în Sfânta și Marea Vineri, cântăm după slujba numită Prohodul Domnului, la procesiunea cu Sfântul Epitaf: ‘Mergi la cer și te așează, lângă Tatăl Creator, Tu ce lași în lume pace, Iisuse Salvator!

Iisus, Duhovnicul și Doctorul desăvârșit

Sfânta Evanghelie ne arată că Mântuitorul Iisus Hristos cunoaște nu numai starea fizică a trupului, ci și starea spirituală a sufletului omului. El cunoaște chiar și gândurile ascunse ale celor care ‘cugetă cele rele în inimile lor‘ judecând pe alții. Iisus Domnul cunoaște nu numai boala slăbănogului adus la El pentru a fi vindecat, ci și pocăința acestuia. El nu i-ar fi spus bolnavului: ‘îndrăznește fiule, ți se iartă păcatele tale‘ dacă nu ar fi cunoscut că suferința cauzată de boală a trezit în acest bolnav pocăința, iar pocăința i-a întărit credința lui că numai Iisus îl poate vindeca. Mântuitorul Iisus Hristos numește pe cineva fiu sau fiică numai când omul respectiv are credință în El și în puterea Lui dumnezeiască vindecătoare. Așadar, Domnul Hristos, unicul Duhovnic și unicul Doctor desăvârșit, cunoscător nu numai al bolii trupului, ci și al bolii sufletului, nu numai al păcatelor omului, ci și al pocăinței lui, iartă pe cel ce vine la El cu credință și-l consideră fiu duhovnicesc, arătându-i astfel iubirea părintească milostivă a lui Dumnezeu. Totuși, Iisus nu spune care sunt păcatele slăbănogului, pe care El le iartă, ci păstrează în taină felul păcatelor săvârșite de cel iertat. Iisus nu spune ce păcate a săvârșit cel care era paralizat, ci spune doar atât: ‘îndrăznește fiule, ți se iartă păcatele tale‘. Hristos Duhovnicul și Doctorul nu divulgă felul păcatului, pentru ca să nu umilească pe cel păcătos. El păstrează taina greșelilor celui suferind, pentru că acesta a venit la El în stare de smerenie, pocăință și speranță. Hristos Domnul nu diminuează demnitatea persoanei umane întristate, ci o salvează și o înalță, după ce aceasta a fost rănită de păcat și de suferința bolii.

În cazul bolnavului din Capernaum, boala sa trupească văzută, adică paralizia, era semnul unei boli sufletești nevăzute, și anume o robie a păcatului, o ‘legătură nedezlegată‘ a sufletului. Însă, prin pocăință, care în acest caz era una tainică, știută numai de Hristos-Dumnezeu și de cel suferind, omul suferind dorea mult să poată schimba starea sa de boală în stare de sănătate, venind cu speranță la Iisus Mântuitorul, Salvatorul, Duhovnicul și Doctorul sufletelor și al trupurilor. Numai după ce i-a iertat păcatele slăbănogului, Mântuitorul îi spune acestuia: ‘Scoală-te, ia-ți patul tău și mergi la casa ta!‘ Înțelesul adânc al acestor cuvinte simple ale lui Iisus ar fi următorul: după ce mai întâi te-am vindecat sufletește, acum te vindec și trupește; de acum vei fi din nou om sănătos între oameni, pentru că te-a miluit Dumnezeu-Omul, Care ți-a iertat sufletul și l-a înălțat la demnitatea de fiu duhovnicesc al Său, după har, iar apoi ți-a vindecat și trupul, dăruindu-ți libertatea de acțiune, mișcare și comuniune cu cei din casă.

Evanghelia ne mai spune că Mântuitorul Iisus Hristos cunoaște dacă folosim sau nu încercările, necazurile sau bolile ca fiind prilej de pocăință și apropiere de Dumnezeu ori, dimpotrivă, acestea devin pentru noi prilej de cârtire și răzvrătire față de El. Acest bolnav paralizat din Capernaum este un om care s-a smerit prin suferință, s-a pocăit de păcate și a devenit un om credincios, întrucât nu mai conta pe nimeni și nimic, decât pe mila lui Dumnezeu. Probabil că încercase el, la mulți doctori, să se vindece de boala trupului, dar nu a reușit, deoarece avea nevoie mai întâi de vindecarea sufletului. De aceea, tainic îl aștepta Iisus Duhovnicul și Doctorul să vină la El. Milostiv și discret, Iisus Mântuitorul iartă și vindecă, ridică pe cel căzut și schimbă viața lui, dăruindu-i sănătate și bucurie.

Credința celor ce ajută pe cel bolnav contribuie la vindecarea acestuia

Deși textul ei este scurt, Evanghelia de azi mai evidențiază încă un sens duhovnicesc, foarte folositor pentru viața credincioșilor din Biserică. Evanghelia spune că Iisus, ‘văzând credința lor, i-a zis slăbănogului: îndrăznește fiule, ți se iartă păcatele tale‘ (Matei 9,2). Evanghelia nu spune: ‘Iisus văzând credința lui‘, ci ‘văzând credința lor‘. Desigur, avea și bolnavul credință, de aceea Iisus l-a numit ‘fiu‘, dar Evanghelia ne arată că Iisus a văzut mai întâi credința puternică a celor care l-au adus pe cel bolnav la El, și de aceea i-a zis celui bolnav: ‘îndrăznește fiule, ți se iartă păcatele tale‘, iar puțin mai târziu i-a zis: ‘Scoală-te, ia-ți patul tău și mergi la casa ta‘. Așadar, vedem că Mântuitorul Iisus Hristos prețuiește mult credința celor care ajută pe cel bolnav, fiind credință unită cu iubire milostivă și multă smerenie. Prin urmare, învățăm că Dumnezeu prețuiește mult credința celor din familia bolnavului, credința prietenilor lui, credința celor care îl ajută pe cel neputincios, credința tuturor celor milostivi și solidari cu cel aflat în suferință. La credința milostivă și smerită a acestora răspunde Dumnezeu cu iubirea Sa milostivă și vindecătoare, dătătoare de iertare și sănătate, de viață și bucurie.

Într-un înțeles duhovnicesc, cei ce au ajutat pe cel bolnav să vină la Iisus reprezintă Biserica, adică pe toți slujitorii și credincioșii ei care ajută pe cei bolnavi. Văzând credința Bisericii Sale, Hristos-Dumnezeu dăruiește vindecare sau alinare multor bolnavi care nu se mai pot ruga pentru ei înșiși sau nu mai pot veni singuri la biserică, ci sunt aduși de alții, sau zac în pat acasă ori în spital. De aceea, la slujbele Bisericii sunt pomeniți zilnic cei bolnavi, iar în aproape toate spitalele din România se află capele sau paraclise, pentru ca să se roage aici preotul de caritate împreună cu cei bolnavi, precum și cei care vin să îi viziteze pe cei bolnavi. Evanghelia de azi și rugăciunea Bisericii pentru cei bolnavi, inspirată de această Evanghelie, ne arată că avem nevoie nu doar de credința și rugăciunea noastră proprie, ci și de credința și rugăciunea altora pentru noi. De aceea, trebuie să ne facem cât mai mulți prieteni rugători pentru noi și să dăm pomelnice la biserici și mănăstiri pentru ca preoții care slujesc aici să se roage pentru sănătatea și mântuirea noastră. De asemenea, trebuie să-i învățăm pe copii și pe tineri să se roage pentru sănătatea și mântuirea părinților, fraților, profesorilor și colegilor lor, pentru bolnavi și săraci, pentru orfani și bătrâni, pentru toți oamenii neajutorați. Când învățăm să ne rugăm și să lucrăm nu numai pentru noi înșine, ci și pentru sănătatea și mântuirea altora, atunci avem de fapt o cultură sănătoasă a sufletului românesc.

Să fim solidari cu cei aflați în suferință

Când vedem că cineva bolnav fiind suferă mult, trebuie să ne gândim că și noi am putea fi cândva într-o situație asemănătoare. Prin urmare, trebuie să arătăm iubire creștină celor suferinzi, să-i ajutăm, nu să-i judecăm. În fața suferinței altora să ne întărim în credință și să sporim în iubire milostivă, rugându-ne cu smerenie și speranță pentru vindecarea lor. De fapt, din credință tare și iubire milostivă s-au înființat primele instituții de caritate sau filantropie creștină. Astfel s-au născut primele bolnițe în mănăstiri, s-au creat primele spitale și primele farmacii, s-au construit primele case de ajutorare a orfanilor, bătrânilor, bolnavilor, săracilor și pelerinilor. Toate acestea sunt rodiri ale Evangheliei iubirii lui Hristos pentru oameni în lucrarea socială a Bisericii și apoi a statelor creștine.

Dumnezeu îngăduie uneori încercări, între care și bolile, ca noi să fim mai milostivi, mai ajutători, mai solidari și mai sensibili la suferințele altora. Când dăm o mână de ajutor celor bolnavi, săraci și singuri, devenim și noi milostivi și iubitori de oameni ca Hristos Domnul.

De fapt, dacă lucrează în noi Duhul lui Hristos, devenim mâinile iubirii lui Hristos, Care, prin noi și prin alți oameni, îi ajută pe cei suferinzi și pe cei neajutorați. Astfel lucrând, noi trăim adevărul că Biserica este Trupul tainic al lui Hristos, care prin lucrarea ei filantropică arată în lume iubirea milostivă a lui Hristos pentru oameni.

În această Duminică, a vindecării slăbănogului din Capernaum, ne gândim și la mulțimea medicilor competenți și conștiincioși, milostivi și generoși față de pacienții lor, la mulțimea asistenților și asistentelor medicale, la întreg personalul care în spitale și în centre de tratament ajută pe cei bolnavi, unind știința medicală cu bunătatea lor sufletească, pentru a alina suferința și a cultiva speranța și bucuria celor bolnavi.

Tuturor acestora să le arătăm multă prețuire și să rugăm pe Dumnezeu să-i binecuvinteze, dimpreună cu toți preoții duhovnici care aduc pe cei bolnavi la Hristos, pentru vindecare sufletească și trupească, spre slava lui Dumnezeu și bucuria Bisericii. Amin

 † DANIEL Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 Articol publicat în ziarul „Lumina de Duminică” din data de 4 iulie 2010.

 Sursa: http://basilica.ro/predica-preafericitului-parinte-patriarh-daniel-la-duminica-a-vi-a-dupa-rusalii/

 

Hits: 102

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com