Predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica a VII-a după Sfintele Paști (a Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic) | Dreapta credință și rugăciunea pentru unitatea Bisericii – temelia vieții creștine


„În vremea aceea, ridicându-și ochii Săi către cer, Iisus a cuvântat: Părinte a venit ceasul! Preamărește pe Fiul Tău, ca și Fiul Tău să Te preamărească pe Tine, precum I-ai dat stăpânire peste toată făptura, ca să dea viață veșnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui; iar viața veșnică este aceea ca să Te cunoască pe Tine singurul, adevăratul Dumnezeu și pe Iisus Hristos, pe care L-ai trimis. Eu Te-am preamărit pe pământ și am săvârșit lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac. Și acum Mă preamărește Tu, Părinte, cu slava pe care am avut-o la Tine mai înainte de a fi lumea. Am făcut cunoscut numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume; ai Tăi erau, și Mi i-ai dat Mie și cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine întrucât cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor; iar ei le-au primit și au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieșit, și au crezut acum că Tu m-ai trimis. Eu pentru aceștia Mă rog; nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceștia pe care Mi-ai dat, căci ei sunt ai Tăi și toate ale Mele sunt ale Tale, și ale Tale sunt ale Mele, și M-am preamărit în ei. Mult nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume și Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzește-i în numele Tău pe cei pe care Mi-ai dat, ca să fie una precum suntem și Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău; pe cei pe care Mi-ai dat, i-am păzit și nici unul dintre ei n-a pierit, decât numai fiul pierzării, pentru ca să se împlinească Scriptura. Acum însă Eu vin la Tine și acestea le grăiesc cât sunt în lume, pentru ca bucuria Mea să o aibă deplin în ei.” (Ioan 17, 1-13)

Duminica a VII-a după sărbătoarea Sfintelor Paști, numită și Duminica Sfinților Părinți de la Sinodul I ecumenic, este consacrată mărturisirii dreptei credințe și unității Bisericii. În primul rând, dreapta credință înseamnă mărturisirea dumnezeirii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Când Biserica a întocmit calendarul, a stabilit ca această duminică, a șaptea după Paști, care precede marea sărbătoare a Pogorârii Duhului Sfânt și care urmează după Înălțarea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, să fie o duminică de pomenire a Sfinților Părinți de la Sinodul I ecumenic. De ce? Mai întâi, pentru că la Sinodul I ecumenic s-a mărturisit de către 318 Sfinți Părinți din Biserica Răsăriteană și Apuseană că Iisus Hristos nu este o făptură, nu este un om devenit Dumnezeu, așa cum greșit susținea ereticul Arie din Alexandria, ci Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, Care S-a făcut Om din iubire pentru oameni: ‘pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria și S-a făcut Om’.

Duminica celor 318 Sfinți Părinți, pregătire pentru praznicul Rusaliilor

Această mărturisire a dumnezeirii Mântuitorului Iisus Hristos este necesară pentru a ști că Cel ce S-a înălțat la ceruri este Cel ce S-a pogorât din ceruri: a coborât din ceruri Fiul lui Dumnezeu Cel nevăzut și S-a înălțat la ceruri Fiul lui Dumnezeu Cel văzut prin umanitatea Sa, văzut în trupul Său omenesc; a coborât pe pământ Dumnezeu Fiul, pentru a deveni și Fiul Omului, și S-a înălțat la ceruri Dumnezeu-Omul. De aceea, Sfinții Părinți care au mărturisit dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu făcut Om sunt pomeniți tocmai în această duminică, după Înălțarea la cer a Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

În același timp, duminica aceasta, a Sfinților Părinți de la Sinodul I ecumenic, este o pregătire pentru sărbătoarea următoare, și anume pentru praznicul Pogorârii Sfântului Duh, sărbătoare care amintește de constituirea Bisericii Mântuitorului Iisus Hristos prin pogorârea Duhului Sfânt peste Sfinții Apostoli, trimis de către Dumnezeu Tatăl și de Dumnezeu Fiul, Cel înălțat la ceruri, ca prin Duhul Sfânt să se adune laolaltă persoane diferite din neamuri diferite și din locuri diferite, unite între ele prin credința în Iisus Hristos. Această taină a Înălțării Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos întru slavă este o pregătire pentru pogorârea Sfântului Duh întru smerenie, iar prin lucrarea Sfântului Duh Hristos rămâne cu noi și în noi, în Biserica Sa până la sfârșitul veacurilor. Deci, Sfinții Părinți veniți la Sinodul I ecumenic de la Niceea, din anul 325, adunați la chemarea Sfântului Împărat Constantin cel Mare, arată că Înălțarea la ceruri a Mântuitorului nostru Iisus Hristos nu înseamnă despărțirea Lui de cei care cred în El, ci un alt mod al prezenței Lui în lume, o prezență duhovnicească, deoarece, înainte de a Se înălța la cer, Mântuitorul a spus: ‘Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului’ (Matei 28, 20): prezent cu Sfinții Apostoli și cu toți cei care vor crede în El prin propovăduirea lor. După ce îi trimite pe Apostolii Săi la propovăduire, zicându-le: ‘Mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă’ (Matei 28, 19-20), El spune: ‘Iată Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul veacurilor’ (Matei 28, 20).

Hristos se roagă pentru unitatea Bisericii

Dar Evanghelia de astăzi ne arată că Mântuitorul Iisus Hristos înainte de pătimirea Sa, de moartea Sa și înainte de Învierea și de Înălțarea Sa la ceruri, S-a rugat pentru Ucenicii și Apostolii Săi și pentru cei care vor crede în El ca urmare a propovăduirii Evangheliei de către Sfinții Apostoli. El S-a rugat ca Dumnezeu Tatăl să-i păzească, acum, după ce El pleacă din lumea aceasta prin moartea, Învierea și Înălțarea Sa la ceruri. Această rugăciune este numită și rugăciunea arhierească a Mântuitorului Iisus Hristos, rostită înainte de pătimirile Sale (cf. Ioan 17, 1-13). Înainte să treacă prin suferința Crucii, Mântuitorul Iisus Hristos S-a rugat pentru Biserica Lui care va crește de-a lungul timpului și pe tot cuprinsul pământului, care se va răspândi în toate neamurile de-a lungul veacurilor. El S-a rugat ca toți cei care cred în El ‘să fie una‘, adică să trăiască în comuniune după cum Tatăl și Fiul sunt una, adică trăiesc în comuniune, în dăruire reciprocă de iubire și de sfințenie. Iar marea taină sau ținta ultimă a rugăciunii Mântuitorului Iisus Hristos este unitatea Bisericii. El Se roagă pentru unitatea Bisericii, Se roagă pentru unitate, deoarece știe că în lumea păcatului există ispite și dezbinări, că există lucrarea diavolului, a ‘dezbinătorului’, care caută să separe, să despartă, să învrăjbească. Prin aceasta, Mântuitorul Iisus Hristos ne arată că nu este suficient să vorbim despre unitatea Bisericii, ci trebuie să ne și rugăm pentru ea; să ne rugăm ca să putem păstra dreapta credință, să ne rugăm ca să putem păstra dreapta viețuire și să ne rugăm ca să putem păstra sfânta unitate de credință și iubire, comuniunea laolaltă între toți cei care cred în Tatăl, în Fiul și în Sfântul Duh ca fiind Dumnezeu adevărat, Izvorul vieții și al iubirii veșnice.

Mântuitorul Iisus Hristos vorbește despre unitatea celor care cred în El nu în formă de predică, ci în formă de rugăciune, știind cât de grea este această lucrare apostolică sau misionară, această sarcină ca într-o lume a păcatului și a dezbinării să se realizeze și să se mențină unitatea. Pe de altă parte însă, El știe că Tatăl ascultă pe Fiul și că Fiul a păzit, în calitate de Păstor al ucenicilor Săi, pe cei încredințați Lui de către Tatăl. De aceea, El spune: ‘I-am păzit și le-am făcut lor cunoscut numele Tău‘, adică nume al Tatălui unui Fiu veșnic, ‘Și n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării‘ (Ioan 17, 6; 12), adică Iuda Iscarioteanul. Cu alte cuvinte, Iuda s-a pierdut, s-a rătăcit, s-a despărțit de Hristos și de ucenicii Săi, nu pentru că Hristos l-ar fi umilit, l-ar fi respins, ci pentru că Iuda s-a îmbolnăvit de iubirea de arginți, patimă care l-a orbit spiritual și l-a făcut să iubească banii mai mult decât pe Hristos Domnul, Mântuitorul Cel netrecător și veșnic, să-L vândă ca pe un rob pe Cel ce este Făcătorul și Stăpânul lumii, pe Domnul slavei.

Rugăciunea arhierească, model pentru grija păstorilor față de cei încredințați lor spre păstorire

În Evanghelia de astăzi vedem grija Arhiereului, a Marelui Preot sau a Păstorului Celui Mare și Bun pentru ucenicii Săi, pentru persoanele încredințate Lui spre păstorire. De aceea, această rugăciune arhierească a Păstorului Cel Mare, a Mântuitorului Iisus Hristos, este model pentru grija tuturor păstorilor duhovnicești față de cei păstoriți de ei, dar mai ales model pentru responsabilitatea pastorală a arhiereilor care conduc eparhii, adică păstoresc cler și popor. Iată de ce Biserica a rânduit ca această duminică, a șaptea după Sfintele Paști, care este totodată și duminica dinaintea marii sărbători a Pogorârii Duhului Sfânt, să fie consacrată Sfinților Părinți de la Sinodul I ecumenic. Acești Sfinți Părinți, păstori ai preoților, diaconilor și credincioșilor încredințați lor, după ce au devenit episcopi, aveau datoria de a păzi dreapta credință în fața ereziilor, în fața sectelor, în fața dezbinărilor sau schismelor. Întrucât foarte multă lume s-a rătăcit de la dreapta credință, urmându-l pe Arie care spunea că Dumnezeu adevărat este numai Tatăl, Fiul nefiind Dumnezeu adevărat, ci doar o făptură îndumnezeită, Sinodul I ecumenic, prin glasul celor 318 Sfinți Părinți, a mărturisit că Iisus Hristos este ‘Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut din Tatăl mai înainte de toți vecii, născut, iar nu făcut’: este născut veșnic din Tatăl, nu este făcut, nu este o făptură, nu este o creatură, ci este Dumnezeu Cel veșnic Care S-a făcut Om, nu este un om îndumnezeit. Această învățătură a Sfinților Părinți se concentrează într-un singur cuvânt, și anume că Fiul este ‘deoființă‘ cu Tatăl, este de aceeași ființă cu Tatăl, adică Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Așadar, Hristos este mai întâi Dumnezeu Cel veșnic, Care apoi a devenit Om prin Întrupare ‘pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire‘.

Când mărturisim dumnezeirea lui Hristos, ne unim cu El

Aceasta este dreapta credință a Sfinților Părinți de la Niceea și formează primele șapte articole din Simbolul de credință sau din Crezul orthodox pe care îl rostim noi în timpul Sfintei Liturghii, după ce îl rostim înainte de Botez. Sfinții Părinți ne arată că atunci când mărturisim dumnezeirea lui Hristos intrăm în legătură spirituală cu Hristos Cel răstignit, înviat și înălțat la ceruri, și ne mântuim în Hristos, întrucât ne unim cu El, Izvorul Învierii și al vieții veșnice (cf. Ioan 11, 25-26), prin credință, prin rugăciune, prin Sfintele Taine și prin fapte bune. Iar dacă Hristos Domnul nu este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, tot ceea ce a făcut El pentru noi nu este lucrare mântuitoare, deoarece numai dacă Hristos este Dumnezeu veșnic va putea să dăruiască oamenilor viață veșnică. De aceea, în rugăciunea Mântuitorului pentru unitatea Bisericii, pe care am ascultat-o în Evanghelia de astăzi, se spune că Dumnezeu Tatăl I-a dat Fiului puterea ca să dăruiască viață veșnică celor ce cred în El: ‘I-ai dat stăpânire peste toată făptura, ca să dea viață veșnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui‘ (Ioan 17, 2). Deci Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel veșnic, S-a făcut Om ca să dăruiască oamenilor viață veșnică. În acest sens, Sfântul Atanasie cel Mare al Alexandriei spunea că dacă Hristos nu este Dumnezeu atunci înseamnă că El nu poate îndumnezei pe om. Iar dacă Hristos este un simplu om și nu este Dumnezeu veșnic, atunci El nu poate dărui oamenilor viața cea veșnică. Iată de ce lupta pentru dreapta credință este luptă pentru mântuire, este luptă pentru a dobândi viața veșnică. Nu orice credință este mântuitoare, ci numai dreapta credință sau credința ortodoxă, care înseamnă mărturisirea dumnezeirii Mântuitorului Iisus Hristos și unirea cu El. De aceea, în Crezul ortodox se spune că El este ‘Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut din Tatăl mai înainte de toți vecii, născut, iar nu făcut, prin Care toate s-au făcut’, adică universul întreg s-a făcut prin El, prin Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel veșnic, în El și pentru El, ca dar al iubirii lui Dumnezeu Tatăl pentru Fiul și pentru ca Fiul să-l sfințească din interiorul lumii spre a deveni Euharistie sau iubire plină de recunoștință.

Crezul ortodox, sinteza dreptei credințe a Bisericii lui Hristos

Această duminică, a șaptea după Sfintele Paști, ne cheamă să păstrăm dreapta credință, mai ales astăzi, într-o lume din ce în ce mai tulburată, mai fragmentată din punct de vedere spiritual, să mărturisim Crezul orthodox așa cum ni l-au lăsat și dăruit nouă Sfinții Părinți de la Sinodul I ecumenic de la Niceea, din anul 325, și de la Sinodul al II-lea ecumenic, de la Constantinopol, din anul 381, unde s-a formulat partea a doua a Crezului. Acest Crez pe care îl rostim la Botez și în fiecare duminică la Sfânta Liturghie reprezintă credința noastră ortodoxă în forma concentrată. Această credință apostolică, formulată de Sfinții Părinți ai Bisericii în sinoade ecumenice, iar apoi tâlcuită de Biserică în cărțile noastre de slujbă și în cărțile noastre de teologie, este lumina vieții creștine și temelia mântuirii sau a dobândirii vieții veșnice. Dar pentru a păstra dreapta credință a Bisericii Ortodoxe trebuie să cunoaștem Crezul orthodox, să îl învățăm pe de rost, noi și copiii noștri. De asemenea, trebuie să avem în casele noastre cartea numită ‘Învățătura de credință ortodoxă’ sau ‘Catehismul’, care se tipărește foarte des tocmai ca să putem cunoaște mai bine credința noastră ortodoxă și modul de a trăi în Biserică și în lume. În această carte, este expusă învățătura de credință a Bisericii noastre Ortodoxe, sub formă de întrebări și răspunsuri, cu temeiuri din Sfânta Scriptură și din scrierile Sfinților Părinți. ‘Învățătura de credință ortodoxă’ este de o mare valoare, deoarece în ea găsim învățătura despre Sfânta Treime, despre Sfânta Biserică, despre mântuirea credincioșilor, despre nădejdea viitoare în ‘învierea morților și în viața veacului ce va să fie’. Deci duminica de astăzi ne îndeamnă să păstrăm dreapta credință, să îi creștem pe copiii și pe tinerii noștri în dreapta credință și să Îl rugăm pe Dumnezeu să ne ajute să nu rătăcim de la dreapta credință, să nu ne lăsăm amăgiți de secte, de tot felul de grupări care se consideră trimise de Dumnezeu, dar care caută, prin tot felul de mijloace, să-i rupă pe ortodocși de Biserica Sfinților Apostoli și a Sfinților Părinți.

Numai în comuniunea sfinților se păstrează dreapta credință

Duminica Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic ne învață că dreapta credință nu se păstrează de unul singur, în izolare, ci în comuniune de gândire, de mărturisire și de viețuire, după cum Sfinții Părinți adunați în Sinod au mărturisit dreapta credință și au respins rătăcirea sau erezia lui Arie. Cu alte cuvinte, dreapta credință se păstrează în Biserică și de către Biserică. Dacă ne rupem de Biserică, nu mai suntem drept măritori creștini, deoarece numai în comuniunea sfinților se păstrează dreapta credință. De aceea, un episcop ortodox nu poate fi hirotonit de către un singur episcop, ci de către cel puțin trei episcopi, ca să se arate astfel legătura lui cu tot episcopatul ortodox din întreaga lume. Noi păstrăm dreapta credință împreună, în comuniune, nu în mod sectar, în izolare sau despărțire de Sfinții din toate veacurile, deoarece oricât am fi de deștepți, niciodată nu trebuie să interpretăm de capul nostru, singuri, Evanghelia și Scriptura, ci împreună cu Biserica, împreună cu Sfinții Părinți din toate veacurile și toate locurile, împreună cu păstorii sufletești, episcopii și preoții ortodocși care conduc comunitățile creștine pe calea mântuirii. Dreapta credință înseamnă temelia mântuirii noastre, a dobândirii vieții și fericirii veșnice. Iar când pierdem dreapta credință, pierdem darul vieții veșnice, pierdem certitudinea drumului celui adevărat al mântuirii. Dreapta credință ne cheamă însă și la dreapta viețuire, ne cheamă la pocăință pentru păcate și la ridicarea din păcate, la creșterea în virtuți, în fapte bune, în milostenie, în ajutorarea semenilor noștri. Dreapta credință ne cheamă și la o lucrare misionară de-a transmite Evanghelia iubirii Mântuitorului Iisus Hristos, prin cuvânt și faptă, tinerei generații, copiilor și tinerilor, prin educație religioasă în familie și în școală, astfel ca din neam în neam să Îl mărturisim pe Hristos Cel Milostiv și Iubitor de oameni și să avem în El nădejdea mântuirii și a vieții veșnice.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu, pentru rugăciunile Sfinților Părinți de la Sinodul I ecumenic și ale tuturor Sfinților, să păstrăm dreapta credință ca pe un mare dar, să creștem în ea și în sfințenia pe care ne-o dăruiește ea, și astfel să dobândim bucuria despre care Mântuitorul spune în Evanghelie: ‘ca bucuria Mea să o aibă deplin în ei‘ (Ioan 17, 13), adică să avem bucuria de a fi ortodocși sau drept măritori creștini, bucuria de a avea nădejdea mântuirii și a vieții veșnice. Amin

(Articol publicat în ziarul „Lumina de Duminică” )

Sursa: http://basilica.ro/predica-preafericitului-parinte-patriarh-daniel-la-duminica-a-vii-a-dupa-sfintele-pasti-a-sfintilor-parinti-de-la-sinodul-i-ecumenic/

Hits: 56

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com