Creștinii Sfântului Toma Curajosul


Clipele nopții pline de lumină au fost trăite de către creștinii din lumea întreagă. Mai mult sau mai puțini pregătiți, toți am fost cu lumânarea, dar și cu inima pâlpâind lângă Hristos, Acel Hristos pe care l-am așezat în mormântul rece și gol. „Astăzi mă îngrop împreună cu Tine, Hristoase, mâine înviez împreună cu Tine” – am cântat cu toții. „Hristos a Înviat!” a adus și unora, și altora bucurie pe chip, bucurie ce am prelungit-o în dumnezeiasca Liturghie, dar și în liniștea căminului.

Spunea un părinte contemporan că viața noastră se desfășoară între un Paști și altul. Totul ține de felul în care reușim să prelungim noaptea de Paști în viața noastră, pentru că viața sfinților nu este altceva decât o Înviere prelungită. Dacă deschidem primele pagini ale cărții Faptele Apostolilor, cuprinsă în Sfânta Scriptură, vom observa tocmai această stare de înviere. Dacă la sfârșitul Evangheliilor îi găsim pe Apostoli ascunși de frica iudeilor – Sfântul Efrem Sirul spune că stăteau ascunși de frica morții lor personale – în Faptele Apostolilor îi găsim în rugăciune și Euharistie, deci în stare de înviere.

Ce credeți că fost în mintea unor bărbați trecuți de jumătatea vieții, să ia toiagul de capăt și să străbată lumea? Tocmai această stare a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos! Au crezut cu toată ființa lor că Răstignitul a devenit Înviatul și au dus această credință până la marginea pământului, așa cum spun Faptele Apostolilor. Mulți s-au întrebat la ce se referea Sfântul Evanghelist Luca, prin expresia „marginea pământului”? De-a lungul istoriei au fost încercate mai multe explicații, dintre care cea mai plauzibilă se referă la faptul că Imperiul Roman și limitele sale erau considerate „oikoumnei” – „lumea”, iar ce era dincolo de granița imperială era marginea pământului. Alți teologi s-au gândit la posibilitatea propovăduirii Sfântului Apostol Pavel în Spania, la marginea continentului european.

La sfârșitul secolului al IV-lea, un document sirian numit Constituțiile Sfinților Apostoli aduce lumină în interpretarea textului „până la marginea pământului”. Autorul necunoscut menționează că Apostolul Toma a trecut dincolo de „marginea pământului, vestind Evanghelia Învierii neamurilor din țara Parților și Inzilor”. Ne putem întreba, de ce Sfântul Toma a înaintat în Orient, pe când toți ceilalți apostoli au ales nordul Africii, Asia Mică și Europa? Nebunie? Curaj? Credință, când noi îl numim „Toma necredinciosul”?

Și, totuși, nu toată creștinătatea îl numește „necredinciosul”! Undeva, pe costa vestică a Indiei, în două provincii – Malabar și Malannkar, Sfântul Toma este „curajosul”! „Curajosul”, pentru că a fost singurul care a avut curaj să sfideze amenințarea evreilor. Dacă toți erau ascunși de vineri seara, Sfântul Toma – după tradiția malabarează – a venit să vadă ce s-a întâmplat la mormântul din Ghetsimani. Așa se înțelege din faptul că el lipsea în dimineața Învierii, când Hristos s-a arătat apostolilor care erau ascunși. Sfântul a sfidat moartea și a ieșit din ascunzătoare cu prețul vieții, fiind conștient că toți apostolii lui Iisus erau căutați de farisei și de către bătrânii poporului. A mers spre mormânt, dar a văzut paza și soldații și nu s-a apropiat. Când s-a întors, i-a găsit pe frați plini de speranță – Domnul înviase!

Deci, „curajosul” și nu „necredinciosul”! Credința și curajul, au făcut că apostolul să ia altă direcție – India. După o viață de propovăduire, în jurul anului 72, Sfântul Toma și-a încredințat obștea în mâinile lui Dumnezeu, el primind cununa martirului. A lăsat în urmă o Biserică puternică, ce a făcut față vitregiei istoriei.

Când spunem India, ne gândim la hinduism, budism, Taj Mahal, aglomerație și vaci pe stradă – și, mai puțin la creștinism. Și, totuși, există creștini în India. În cele două provincii de pe coasta vestică, Malabar și Malannkar, trăiesc aproximativ două milioane de creștini! Creștini ce moștenesc ceva din curajul apostolului Toma, care a semănat aici credința Învierii. Au venit peste ei regii hinduși, iar tomiții au rămas în picioare. Apoi mogulii musulmani și cumplitele lor persecuții, dar creștinii Sfântului Toma nu s-au mișcat din loc. La jumătatea secolului la XVI-lea au venit și creștinii occidentali, care au încercat să-i facă să se unească cu Roma latină. Și au spus „nu” – „noi rămânem în credința părintelui nostru Toma, care a murit pentru credința poporului”!

În mulțimea templelor hinduse și a sinagogilor musulmane, smerite sunt mănăstirile și bisericile creștinilor tomiți. Majoritatea creștinilor locuiesc în bordeie de pământ acoperite cu vegetație, dar au biserici de piatră. Poate este unul dintre puținele locuri din lume în care preoții creștini slujesc desculți…. ca să fie solidari cu majoritatea comunității, care este sub pragul sărăciei din India! În aceste condiții dure, bisericile sunt pline, când se oficiază botezul în Sâmbăta Mare din săptămâna Sfintelor Pătimiri – sute de noi creștini îmbracă haina cea albă a neofiților! Neștiutori de carte, cu lipsuri de hrană și medicamente evidente, tomiții din Malabar și Malannkar se împărtășesc cu sutele, în fiecare duminică!

Sistemul de caste hinduse i-a împins la marginea societății, numindu-i paria, fapt ce le-a interzis dreptul la educație. Multă vreme, creștinii tomiți au avut interzis în școlile publice ale guvernului indian. Dar, s-au ținut de Evanghelie, de comoara pe care le-a lăsat-o Sfântul Apostol Toma. Astăzi, a fi creștin în India este un gest de curaj – cum ar putea fi altfel, dacă apostolul lor a fost „Toma Curajosul”?

Sursa: https://doxologia.ro/puncte-de-vedere/crestinii-sfantului-toma-curajosul


Hits: 123

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com