Arătarea Dumnezeirii Mântuitorului nostru Iisus Hristos la Schimbarea la Față

„Praznicul de astăzi este mai întâi de toate Praznicul luminii.

Lumină este Fața Domnului Iisus Hristos – luminând ca lumina soarelui; lumină sunt veșmintele Lui – ca strălucirea orbitoare a zăpezii; lumină este însuși norul care-i învăluie pe toți – o lumină atât de neobișnuită, că-i umple de fiori de spaimă pe Apostoli, încât, de frica, ei cad cu fața la pământ.

Ce fel de lumină este aceasta? Lumina obișnuită, fizică? Sfântul Grigorie Palama și alți Sfinți Părinți ai Bisericii ne spun că această lumină este lumina cea neapropiată în care locuiește Dumnezeu. Este lumina în care Se îmbracă El ca într-un veșmânt. Este lumina dragostei cerești, este lumina slavei dumnezeiești. Această lumină a Schimbării la Față a Mântuitorului îi venea Lui nu dinafară, ci din dumnezeirea Sa. Iisus avea necontenit această lumină în El însuși, dar, din iubire pentru noi, în timpul vieții Sale pământești Mântuitorul își ascunde firea dumnezeiască sub vălul unui trup omenesc obișnuit. El o împiedica înadins să se reverse în afară, pentru ca o astfel de lumină neîntreruptă, care făcea să strălucească fața și întreaga Persoană a Mântuitorului, ar fi orbit pe contemporanii Săi și ei nu s-ar fi putut apropia de El.

La Schimbarea la Față însă, Mântuitorul a permis ascunsei Lui slave dumnezeiești să se reverse în toată strălucirea ei asupra Persoanei Sale. Încă o dată trebuie spus că lumina Mântuitorului de pe Tabor nu era o lumină de împrumut, venind din afară ci, dimpotrivă, era o izbucnire ca de fulger din acea nemăsurată dumnezeire pe care Mântuitorul o poseda integral și o ținea ascunsă. Acea minunată lumină făcu pe Sfântul Apostol Petru să spună: “Doamne, bine este nouă să fim aici”.”

 „Strălucirea Feței Mântuitorului era astfel supremul punct de sprijin necesar pentru a depăși marea încercare ce avea să vină asupra Apostolilor. De fapt, de strălucirea acestui chip al Mântuitorului își va aminti Petru după lepădarea de Hristos și va plânge cu amar. De strălucirea acestui chip își va fi adus aminte și Apostolul Ioan în credincioșia și statornicia lui neabătută, când i-a urmat lui Hristos până la picioarele Crucii.

Lumina feței Domnului arătată pe Tabor este o prevestire a chipului de fulger al Mântuitorului, înviat și preamărit – chip care avea să-l cucerească și pe apostolul Pavel când se afla pe drumul Damascului, transformându-l total, din cumplit prigonitor, în cel mai renumit Apostol. Chipul  ce a strălucit pe Tabor este o prefigurare a chipului cu care vom învia noi înșine în ziua învierii de obște…”

Sursa: Arhimandritul Sofian Boghiu, Buchet de cuvântări, Predici și meditații, Editura Basilica, București, 2017, p.127-132.

Hits: 49

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com