Sfântul Ioan Iacob de la Neamț – Cum înțeleg cei mai mulți păcatul


Dar oare, fraţilor, războaiele şi mizeria care bântuie lumea numai din păcatul trupesc se nasc? Goana cea nebună pentru stăpânire, râvna la avuţia străină, care aţâţă pe om la război şi-l face mai crud ca o fiară, oare asta nu este păcat ca şi desfrânarea?

Povestea un preot misionar din Grecia (dintre cei râvnitori) că mergând odată către un sat (aproape de Tesalonic) s-a întâlnit cu un ţăran care se întorcea de la câmp. Ca să-l încerce pe om de răbdare, a zis către el preotul: „Bună seara, păcătosule!”. La vorba asta i-a sărit omului ţandăra, răspunzând preotului cu mânie: „Eu păcătos? De unde ştii asta? Eu sunt cel mai bun creştin din sat, că nu mă ştiu pătat deloc întru păcate!”.

Văzând preotul nostru că a dat de bucluc, a căutat să schimbe vorba ca să-l liniştească, dar n-a fost chip. Omul n-a mai vrut să vorbească şi a plecat supărat. Interesându-se preotul în sat despre omul acela cu pricina, a aflat că el era eroul sfezilor şi al tulburărilor din sat. Toţi se fereau de el ca de o vacă care împunge.

Poate vreţi să râdeţi cumva de socoteala ţăranului şi de supărarea lui? Gândiţi-vă însă puţin şi veţi vedea că mai toţi avem socoteala lui. Acela, pentru că se ştia în căsătorie legitimă (adică căsnicie linştită) era de părere că este cel mai bun creştin.

De asemenea şi noi, mulţi dintre călugări şi călugăriţe, care suntem feriţi de microbii desfrâului lumesc, socotim că ne-am înstrăinat de păcate şi trăim fără prihană. Chiar dacă (pe de altă parte) am ajunge la măsura lui Lucifer întru mândrie, chiar dacă am întrece pe Iuda, prin iubirea de argint, chiar dacă am fi pentru toţi ca o vacă împungătoare (cu mânia şi zavistia), chiar dacă am mânca carnea fratelui prin clevetire şi bârfire, chiar dacă am fi lacomi şi trândavi (ca nişte râmători, precum sunt eu primul), în sfârşit, ca să nu mai înşir multe, chiar dacă unii (ca şi mine) ne-am bălăci în mocirla tuturor fărădelegilor şi de am umbla în calea fariseilor prin lucruri făţarnice, noi fericiţi ne socotim ca nişte porumbiţe nevinovate, pe câtă vreme nu ne ştim întru păcate (adică nu suntem în desfrâul lumii).

O! ferice de noi (nevinovaţii), că nu umblăm în calea păcătoşilor! Cam aşa cugetăm mulţi dintre noi, sărmanii! Dar fraţilor şi surorilor, ia staţi puţin să ne dezmeticim! Oare nu cumva ne înşelăm cu părerea? Ia s-o luăm de la începutul lumii, să vedem, noi suntem greşiţi, ori a greşit Scriptura? Lucifer, mai marele îngerilor, doară a făcut desfrânare (ca cel care nu avea trup) şi cum s-a prăbuşit din cer cu a treia parte din îngeri, prefăcându-se în diavoli? Oare mândria şi încăpăţânarea lui nu este păcat? Adam şi Eva n-au făcut desfrânare şi totuşi au pierdut Raiul şi, prin ei, tot neamul omenesc s-a osândit la moarte?

Oare lăcomia şi obrăznicia strămoşilor nu este păcat ca şi desfrâul? După aceea pedeapsa lui Cain oare pentru desfrâu a fost? Pizma lui care a născut primul omor între oameni, oare nu este păcat? Lăcomia lui de agoniseală care l-a învăţat să vândă pe Stăpânul, oare nu este păcat? Dar împerecherile care s-au ivit în sânul Sfintei Biserici şi prigoanele cele înfricoşate care nu încetează nici astăzi, oare din păcatul trupului se nasc? Râvna cea fară socoteală şi urâciunea, oare nu sunt şi ele păcate? Căci doară toţi ereticii şi prigonitorii Bisericii au fost şi sunt foarte râvnitori. Dar râvna lor este fără socoteală şi pentru asta urăsc adevărul şi hulesc pe Dumnezeu.

Dar oare, fraţilor, războaiele şi mizeria care bântuie lumea numai din păcatul trupesc se nasc? Goana cea nebună pentru stăpânire, râvna la avuţia străină, care aţâţă pe om la război şi-l face mai crud ca o fiară, oare asta nu este păcat ca şi desfrânarea? Vedeţi că până la desfrânare sunt alte păcate mai grele şi mai greu de vindecat.

Sfântul Ioan Iacob Românul-Hozevitul, Hrană Duhovnicească, Editura Lumină din Lumină, București, 2006, p. 350-351


 

Hits: 12

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com