Soborul Sfântului Ioan Botezătorul – Comentarii patristice


Troparul (Glasul 2)

Pomenirea dreptului este cu laude; iar ţie destul îţi este mărturia Domnului, Înaintemergătorule. Că te-ai arătat cu adevărat şi decât proorocii mai cinstit. Că şi a boteza în ape pe Cel Propovăduit, te-ai învrednicit. Drept aceasta pentru adevăr nevoindu-te, bucurându-te ai binevestit şi celor din iad pe Dumnezeu, Cel Ce S-a arătat în Trup, pe Cel Ce a ridicat păcatul lumii şi ne-a dăruit nouă mare milă.

 Condacul (Glasul 6)

De venirea Ta cea Trupească temându-se Iordanul, cu cutremur s-a întors; şi slujba cea duhovnicească plinind-o Proorocul Ioan, cu frică s-a tras înapoi. Cetele îngereşti s-au înspăimântat, văzându-Te pe Tine în Iordan, cu Trupul botezându-Te şi toţi cei dintru întuneric s-au luminat, lăudându-Te pe Tine, Cel Ce Te-ai arătat şi ai luminat toate.

Şi a mărturisit Ioan zicând: Am văzut Duhul coborându-Se, din cer, ca un porumbel şi a rămas peste El. 

Soborul Sfântului Ioan Botezătorul (Ev. In 1, 29-34)

(In 1, 28) Acestea se petreceau în Betabara, dincolo de Iordan, unde boteza Ioan.

Ioan, care nu avea nici o grijă față de opinia mulţimii sau față de opinia oricărui alt om, pe care ar fi călcat-o în picioare, a vestit tuturor, cu o interesantă formă de libertate, lucrurile despre Hristos. Şi de aceea Evanghelistul arată chiar acest loc, arătând îndrăzneala vestitorului.

Căci nu într-o casă, nu într-un colţ, nu în pustie, ci în mijlocul mulţimii. Aceasta a fost după ce şi-a făcut prezenţa cunoscută la Iordan, unde erau prezenţi toţi care se botezau de către el (căci iudeii veneau la el în timp ce boteza).

Acolo, el a proclamat tare acea mărturie minunată care-L priveşte pe Hristos, plină de dogmele cele sublime şi măreţe şi tainice. Aici a spus el că nu este vrednic să dezlege cureaua încălţămintelor Lui. De aceea, Evanghelistul relatează că aceste lucruri au fost făcute în Betania, sau cum şi mai corect s-a scris în manuscrise, în Betabara. Căci Betania nu era dincolo de Iordan sau la limita pustiei, ci undeva lângă Ierusalim.

El marchează locul şi pentru o altă pricină. Pentru că nu vorbea despre lucruri care erau de demult, ci se întâmplaseră cu puţin timp înainte, el îi face pe cei care au fost prezenţi şi care au văzut totul martori vizuali şi dovezi solide pentru locurile acestea. Încrezător că nimic din ceea ce a spus nu este adăugat de la sine, ci că el descrie lucrurile simplu şi întru adevăr, aşa cum au fost, el aduce o mărturie din locurile care, după cum am spus, nu ar fi o demonstrație obișnuită pentru a atesta veracitatea faptelor.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Evanghelia după Ioan 17.1, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(In 1, 28) Acestea se petreceau în Betabara, dincolo de Iordan, unde boteza Ioan.

Noi suntem conştienţi că termenul Betania este întâlnit în aproape toate manuscrisele… Însă pentru că am fost în aceste locuri, în ceea ce priveşte fapta istorică, locuri ale paşilor lui Iisus şi ale ucenicilor lui şi ale proorocilor, suntem convinşi că trebuie să citim nu Betania, ci Betabara…

Betabara înseamnă casă a pregătirii, care este în acord cu Botezul lui Ioan, care îi pregătea pe oameni pentru Domnul. Iordan, din nou, înseamnă coborârea lor. Deci ce este acest râu, dacă nu Mântuitorul nostru, prin Care, venind pe pământ, toţi trebuie curăţiţi, în râul unde El s-a coborât nu de dragul Lui, ci al lor? Acesta este râul care separă pământurile date prin Moise de cele date prin Iisus. Curenţii acestui râu în care a coborât veselesc cetatea lui Dumnezeu (Ps. 45, 5)…

Şi pentru că balaurul (crocodilul, dar simbolic diavolul – n.tr.)este în râul egiptean, tot aşa Dumnezeu este în râul care veseleşte cetatea lui Dumnezeu, pentru că Tatăl este în Fiul. Din această pricină, cei care vin să se spele pe ei înşişi în El au îndepărtat ruşinile Egiptului (vezi și Ios. 5, 9) şi devin mai vrednici să fie înălţaţi. Ei sunt curăţiţi de lepra cea mai îngrozitoare (vezi și povestea lui Naaman din 2 Reg. 5, 9-14 – n.tr.) şi primesc o porţie dublă de daruri şi sunt pregătiţi să primească Duhul Sfânt, căci porumbelul Duhului nu zboară peste alt râu.

Şi pentru că am înţeles Iordanul într-o manieră mai vrednică de Dumnezeu, şi botezul în el, şi pe Iisus, Care a fost botezat în el… să scoatem din râu atât ajutor cât avem nevoie.

(Origen, Comentariu la Evanghelia după Ioan 6.204, 206, 217-19, 249-51, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(In 1, 29) A doua zi a văzut Ioan pe Iisus venind către el şi a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii.

Evangheliştii îşi distribuie perioadele între ei. Matei scrie pe scurt despre timpul în care Ioan Botezătorul a trăit înainte de a fi prins și se grăbeşte către cele ce urmează, în timp ce Evanghelistul Ioan nu numai că nu scrie pe scurt de această perioadă, ci rămâne în ea cel mai mult. Matei, după întoarcerea lui Iisus din pustie, nu spune nimic despre perioada următoare, aşa cum face Ioan. El nu spune nimic despre ce au trimis şi au spus iudeii [este vorba despre preoții și leviții trimiși să-l Întrebe pe Ioan Botezătorul cine este – n.ed.]. El sare peste toate acestea şi trece imediat la întemniţarea lui Ioan. Căci– spune el – auzind Iisus că Ioan a fost prins, s-a retras de acolo (Mt. 14, 13).

Dar Ioan nu face şi nu spune asta. El nu vorbeşte nimic de călătoria în pustie descrisă de Matei. In locul acesteia, el povesteşte ceea ce urmează coborârii de pe munte, şi după ce trece prin multe aspecte, adaugă: Căci Ioan nu fusese încă dus la închisoare (In 3, 24).

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Evanghelia după Ioan 17.1, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(In 1, 29) A doua zi a văzut Ioan pe Iisus venind către el şi a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii.

De ce Iisus vine la Ioan acum? De ce vine nu numai o dată, ci și a doua oară? Matei spune că această venire era necesară pentru botez, pentru că Iisus adaugă că a făcut aceasta pentru a plini toată dreptatea (Mt. 3, 15).

Dar Ioan spune că el a venit din nou după botez, când a spus: Am văzut Duhul coborând din cer ca un porumbel, şi rămânând asupra Lui. De ce a venit la Ioan, căci nu a venit întâmplător, ci expres la el? Pentru că Ioan L-a botezat  împreună cu mulţi alţii, el a venit pentru ca nimeni să nu creadă că s-a grăbit la Ioan pentru aceeaşi raţiune ca restul oamenilor, adică pentru a-şi mărturisi păcatele şi a se spăla în râu pentru pocăinţă. Cu alte cuvinte, el vine pentru a-i da lui Ioan oportunitatea de a mărturisi încă o dată credinţa lui. Căci spunând cuvintele iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii, el îndepărtează orice suspiciune.

Căci este evident că unul destul de curat încât să spele păcatele altora nu vine să mărturisească păcatele sale, ci să dea o oportunitate ca vestitorul minunat să imprime ceea ce a spus mai hotărât celor care au auzit primele lui cuvinte.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Evanghelia după Ioan 17.1, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton).

(In 1, 29) A doua zi a văzut Ioan pe Iisus venind către el şi a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii.

Ioan nu mai are nevoie să pregătească calea, pentru că Cel pentru care era pregătirea era chiar în faţa ochilor lui… Căci Cel care din vechime era înfăţişat în chip palid, Însuşi Mielul, Jertfa cea fără de prihană, este dus la junghiere pentru toţi, pentru ca să şteargă păcatele lumii, pentru ca să răstoarne pe distrugătorul lumii, pentru ca, murind pentru toţi, să sfărâme moartea, pentru ca să destrame blestemul care este asupra noastră…

Căci un Miel a murit pentru toţi (2 Cor. 5, 14.), mântuind întreaga turmă de pe pământ pentru Dumnezeu Tatăl, unul pentru toţi, pentru ca să îi supună pe toţi lui Dumnezeu.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia după Ioan 2.1, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton).

(In 1, 29) A doua zi a văzut Ioan pe Iisus venind către el şi a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii.

Există cinci animale care sunt oferite pe altar, trei fiind animale terestre, iar două zburătoare (Lev 5, 6-7, 18.). Era necesar pentru mine să mă întreb de ce Mântuitorului i s-a spus că este Miel de către Ioan şi de către nimeni altul.

Dar, iarăşi, în cazul animalelor de uscat, de vreme ce trei tipuri de animale sunt oferite, de ce numele mielului din specia ovinelor?

Acestea sunt cele 5 animale: viţelul tânăr, oaia, capra, turtureaua şi porumbelul. Şi cele trei tipuri de ovine sunt berbecul, oaia şi mielul. Şi totuşi, mielul este cel pe care noi îl găsim oferit în sacrificiile perpetue (Vezi și Ieș. 29, 38-44) … Ce alt sacrificiu perpetuu poate fi spiritual pentru o fiinţă spirituală, decât Cuvântul în înflorirea sa, Cuvântul care este numit simbolic miel? Dar dacă examinăm declaraţia despre Iisus, care este arătat de către Ioan prin cuvintele iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii, din punctul de vedere al planului mântuirii, deoarece Fiul lui Dumnezeu a trăit cu trupul în mijlocul neamului omenesc, vom concluziona că mielul nu este nimic altceva decât umanitatea Sa. Căci El a fost dus ca un miel la junghiere şi ca o oaie fără de glas înaintea celui ce o tunde (Is. 53, 7),spunândEu eram un miel nevinovat dus să fie jertfit (Ier. 11, 19).

Acesta este motivul pentru care în Apocalipsa, de asemenea, un mic miel este văzut stând ca fiind jertfit (Apoc. 5, 6). Acest miel, într-adevăr, care a fost junghiat conform unor raţiuni tainice anumite, a devenit iertarea întregii lumi (vezi și Apoc. 5, 9). Conform iubirii Tatălui pentru umanitate, Hristos a fost junghiat pentru lume, răscumpărându-ne prin propriul  Sânge, pe noi, care eram vânduţi ca sclavi în păcat. Cu toate acestea, cel care a dus acest Miel la sacrificiu a fost Dumnezeu în Om, Marele Arhiereu care a descoperit aceasta spunând: Nimeni nu îmi ia viaţa de la Mine, ci Eu o pun. Putere am să o pun şi putere am să o iau înapoi [Origen face aici o distincție între natura divină a lui Hristos, care a avut rolul de mare preot, și natura Sa umană, care a fost mielul adus ca jertfă – n,ed.].

(Origen, Comentariu la Evanghelia după Ioan 6.264-65, 268, 270, 273-75, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(In 1, 29) A doua zi a văzut Ioan pe Iisus venind către el şi a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii.

Sacrificiul era Hristos Dumnezeu, prezis în vechile vremuri ca venind la fiinţele umane pentru a fi sacrificat ca un miel pentru întreaga fire umană. Aşa cum Isaia profetul spune despre el: Ca o oaie la junghere s-a adus şi ca un miel fără de glas înaintea celui ce-l tunde, aşa nu şi-a deschis gura sa (Is. 53, 7).

Şi adaugă: Dar El a luat asupră-Şi durerile noastre şi cu suferinţele noastre S-a împovărat. Şi noi Îl socoteam pedepsit, bătut şi chinuit de Dumnezeu. Dar El fusese străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat. Toţi umblam rătăciţi ca nişte oi, fiecare pe calea noastră, şi Domnul a făcut să cadă asupra Lui fărădelegile noastre ale tuturor. Chinuit a fost, dar S-a supus şi nu şi-a deschis gura Sa; ca un miel spre junghiere s-a adus şi ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, aşa nu Şi-a deschis gura Sa. Întru smerenia Lui judecata Lui s-a ridicat şi neamul Lui cine îl va spune? Că s-a luat de pe pământ viaţa Lui! Pentru fărădelegile poporului Meu a fost adus spre moarte. Mormântul Lui a fost pus lângă cei fără de lege şi cu cei făcători de rele, după moartea Lui, cu toate că nu săvârşise nici o nedreptate şi nici înşelăciune nu fusese în gura Lui (Is. 53, 4-9).

Ieremia, un alt profet evreu, vorbeşte similar în persoana lui Hristos: Eram dus ca un miel la junghiere (Ier. 11, 19).

Ioan Botezătorul pune pecetea peste prezicerile lor la apariţia Mântuitorului. Căci privindu-L, şi arătându-L la cei prezenţi pe cel prezis de prooroci, el a strigat: Iată, Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatele lumii.

(Eusebiu de Cezareea, Mărturia Evangheliilor 1.10.15-17, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(In 1, 29) A doua zi a văzut Ioan pe Iisus venind către el şi a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii.

Iisus şi-a dat sângele Său ca preţ de răscumpărare pentru mântuirea noastră, şi suportând moartea pentru o vreme, El a osândit suveranitatea morţii pentru veşnicie. Mielul care a fost nevinovat a fost omorât. Dar, printr-o minunată şi aşteptată arătare a puterii Sale, El a slăbit în mod eficace puterea leului care l-a ucis. Mielul care a luat păcatele lumii a batjocorit pe leul care a adus păcatul în lume. Mielul ne-a restaurat pe noi, dăruindu-şi trupul şi sângele lui, pentru ca noi să nu pierim.

(Beda Venerabilul, Homilies on the Gospels 2.7, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(In 1, 29) A doua zi a văzut Ioan pe Iisus venind către el şi a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii.

Hristos a fost reprezentat ca un berbec, Hristos ca un Miel, Hristos ca un viţel, Hristos ca un ied – totul era Hristos.  A fost reprezentat ca un berbec, pentru că El conduce turma. A fost găsit între spini când părintelui nostru Avraam i s-a poruncit să îşi cruţe fiul şi să nu plece fără să fi oferit vreun sacrificiu.

Isaac era Hristos, iar berbecul era Hristos. Isaac căra lemnele pentru sacrificarea lui. Hristos a fost împovărat cu propria Cruce. Berbecul l-a substituit pe Isaac, dar desigur nu Hristos nu l-a înlocuit pe Hristos. Căci Hristos era deopotrivă Isaac şi berbecul. Berbecul a fost prins cu coarnele în tufişul de spini; întrebaţi pe iudei cu ce l-au încoronat pe Domnul în acel moment. El este Mielul: iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatele lumii.

(Fericitul Augustin, Predica 19.3, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(In 1, 29) A doua zi a văzut Ioan pe Iisus venind către el şi a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii.

Scriptura Ieşirii a iudeilor a fost citită

Şi cuvintele Tainei au fost rostite

Cum Mielul a fost sacrificat

Şi cum poporul a fost salvat,

Şi cum Faraonul a fost biciuit de către Taină.

De aceea, iubiţilor, înţelegeţi

Cum Taina Paştilor

E deopotrivă nouă şi veche,

eternă şi provizorie,

pieritoare şi nepieritoare,

muritoare şi nemuritoare…

Oaia e pieritoare

Însă Domnul,

Nu frânt ca un Miel, ci înălţat ca Dumnezeu

Este nepieritor.

Căci deşi dus la junghiere ca un miel,

El nu era miel.

Deşi era fără de glas ca un Miel

Nu era un Miel.

Căci odinioară era un chip, dar acum realitatea a venit.

Căci în locul unui miel, acum este un Fiu

Şi în locul unei oi, este un Om

Şi în Om era Hristos, cuprinzând toate…

Căci El a fost născut Fiu

Şi dus ca un Miel

Şi junghiat ca o oaie

Şi îngropat ca un om,

Şi a înviat din morţi ca Dumnezeu,

Fiind Dumnezeu prin fire şi Om.

El este toate…

El este Fiu, prin faptul că este născut.

El este oaie, prin aceea că a suferit.

El este Om, prin aceea că a fost îngropat.

El este Dumnezeu, prin aceea că a înviat.

Acesta este Iisus Hristos,

Căruia fie slava în vecii vecilor. AmIn

(Meliton de Sardes, La Paști 1–2, 4–10, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(In 1, 29) A doua zi a văzut Ioan pe Iisus venind către el şi a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii.

Abel ştia cum să separe oile, când a oferit un sacrificiu din primele oi ale turmei sale (Fac. 4, 4), învăţând că darurile pământului, care au fost degenerate de păcat, nu îi plac lui Dumnezeu. Dar cele în care harul tainei dumnezeieşti a strălucit îi vor plăcea.

Şi astfel, el a proorocit că noi vom fi răscumpăraţi din păcat prin Pătimirea Domnului, despre care este scris: Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii. Acesta, de asemenea, a făcut o ofrandă din primele daruri (arvuna), pentru ca el să simbolizeze pe Primul Născut. Deci, el arată că adevăratul sacrificiu al lui Dumnezeu suntem noi, despre care spune profetul: Aduceţi Domnului primii născuţi ai berbecilor (Ps. 28, 1). Şi cu vrednicie este confirmat de judecata lui Dumnezeu.

(Sfântul Ambrozie al Milanului, Despre Taina Întrupării Domnului 1.4, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(In 1, 29) A doua zi a văzut Ioan pe Iisus venind către el şi a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii.

Acum veşmântul de tânguire este luat, noi am îmbrăcat haina cea albă (a Botezului) Pe care Duhul ne-a promis-o pentru noi din lâna mielului, a Mielului şi Dumnezeului nostru. Păcatul a fost şters; şi nemurirea este dăruită nouă (1 Cor. 15, 53), restaurarea noastră este aici.

Înaintemergătorul a vestit-o…

O, mesajul Botezătorului, şi taina din el!

El numeşte pe Păstor Miel, şi nu numai miel, ci unul care ne eliberează de greşeală.

El a arătat fărădelegea pe care ţapul trimis în deşert nu a putut-o arăta (Lev. 16, 8)

Iată, Mielul, spune  el, nu mai este nevoie de ţap (Cf. Aaron în Lev. 16, 21)

Puneţi mâinile peste El (mielul – n.tr.)

Voi toţi, care vă mărturisiţi păcatele,

Căci El a venit să le şteargă, cele ale oamenilor, cele ale întregii lumi.

Căci, iată, Unul pe care Tatăl l-a trimis la noi este Unul care distruge răul,

Cel care a venit şi a luminat toate.

(Roman Melodul, Condac la Epifanie 6.12-13, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

       (In 1, 29) A doua zi a văzut Ioan pe Iisus venind către el şi a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii.

Aşa cum apare în naraţiunea Evanghelistului, Ioan Botezătorul a spus cuvintele sale dinainte, ca şi cum Domnul ar fi venit deja şi umbla prin mulţime însă ei nu-L cunoşteau. Acum, pentru că a venit să fie botezat, El este descris prin cuvintele Acesta este Mielul lui Dumnezeu. Să observăm deci cum Scriptura doreşte să plaseze cuvintele în contextul potrivit al faptelor. Spunând cuvintele Acesta este cel care ridică păcatele lumii, el nu spune Unul Născut Fiul, sau Fiul lui Dumnezeu, sau Cel ce este în sânurile Tatălui, care sunt în cele spuse mai înainte. Deşi acum ar fi părut potrivit să exprime măreţia firii Sale, pentru a confirma făgăduinţa lucrurilor pe care le va da.

Dar nu spune acestea. În locul lor, îl numeşte miel, şi cu acest nume  închipuie pătimirea Lui. De fapt, el era numit miel şi oaie pentru a închipui moartea Lui, când a spălat păcatul. Căci pentru că păcatul stăpânea în mortalitatea noastră şi moartea câştiga putere în noi din cauza păcatului, Iisus Hristos, Domnul şi Mântuitorul nostru, a venit şi a luat toate aceste lucruri de la noi.

Şi după ce a distrus moartea prin moartea Lui, El a distrus şi păcatul înrădăcinat în firea noastră din cauza mortalităţii. Prin făgăduinţa Sa ne-a făcut nemuritori, şi  ne-a dăruit aceasta în realitate când a biruit păcatul cu darul nemuririi.

(Teodor de Mopsuestia, Comentariu la Ioan 1.1.29, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(In 1, 30-31) Acesta este despre Care eu am zis: După mine vine un bărbat, Care a fost înainte de mine, fiindcă mai înainte de mine era. Şi eu nu-L ştiam; dar ca să fie arătat lui Israel, de aceea am venit eu, botezând cu apă.

Eleazar i-a dat Rebecăi darul de a fi mireasă la fântână (vezi și Fac. 24, 1-67.).Iacob a făcut la fel cu Rahila la fântâna de apă (vezi și Gen 29, 1-20), şi tot aşa a făcut Moise cu Semfora la fântână (vezi și Ieș. 2, 16-21). Toate acestea deci erau tipuri ale Domnului, care şi-a logodit Biserica Sa prin Botezul lui Ioan (vezi și Efes. 5, 22-23).

Exact ca Eliazar, care a prezentat-o pe Rebeca lui Isaac, stăpânul său, când a venit să o întâlnească pe câmp, tot aşa Ioan  L-a prezentat pe Mântuitorul Bisericii la Iordan: iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii.

(Sfântul Efrem Sirul, Comentariu la Diatesaronul lui Tațian 3.17, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(In 1, 30-31) Acesta este despre Care eu am zis: După mine vine un bărbat, Care a fost înainte de mine, fiindcă mai înainte de mine era. Şi eu nu-L ştiam; dar ca să fie arătat lui Israel, de aceea am venit eu, botezând cu apă.

Ioan a primit slujirea botezului pentru ca prin apa pocăinţei, el să pregătească calea Domnului, nefiind el însuşi Domnul. Dar când Domnul a fost cunoscut, era în plus să mai pregătească el calea, pentru că pentru cei care L-au cunoscut, El însuşi a devenit Calea. De aceea, botezul lui Ioan nu a durat mult timp, ci a durat atâta timp cât să arate smerenia Domnului… Şi avea Domnul nevoie să fie botezat?

Imediat, eu răspund oricui pune această întrebare, întrebând: Era nevoie pentru Domnul să fie născut? Avea nevoie Domnul să fie răstignit? Avea nevoie Domnul să moară? Avea nevoie Domnul să fie îngropat? Dacă toate aceste mari umilinţe le-a luat asupra Sa, nu trebuia oare să primească şi botezul?

Când Domnul a fost botezat cu botezul lui Ioan, botezul lui Ioan a încetat. Ioan a fost atunci aruncat în închisoare. Apoi nu mai găsim pe nimeni să fie botezat cu acest botez. Dar dacă Ioan l-ar fi botezat numai pe Domnul, unii ar fi gândit că botezul lui Ioan era mai sfânt decât cel al lui Hristos, ca şi cum Hristos singur a fost găsit vrednic să fie botezat cu botezul lui Ioan, iar neamul omenesc cu Botezul lui Hristos.

Şi astfel, botezul slujitorului ar fi apărut a fi mai mare decât botezul Domnului. Alţii au fost însă botezaţi cu botezul lui Ioan, pentru ca botezul lui Ioan să nu apară mai mare ca botezul lui Hristos. Dar Domnul de asemenea a fost botezat pentru ca, prin Domnul care primeşte botez de la slugă, alte slugi să nu dispreţuiască Botezul Domnului. Acesta este motivul pentru care a fost trimis Ioan.

(Fericitul Augustin, Tratate la Evanghelia după Ioan 4.12-14, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(In 1, 30-31) Acesta este despre Care eu am zis: După mine vine un bărbat, Care a fost înainte de mine, fiindcă mai înainte de mine era. Şi eu nu-L ştiam; dar ca să fie arătat lui Israel, de aceea am venit eu, botezând cu apă.

Iisus nu avea nevoie de botez, nici spălarea aceea nu avea alt scop decât să pregătească pentru toţi ceilalţi calea credinţei în Hristos. Căci Botezătorul nu a spus: ca să îi curăţ pe cei botezaţi sau ca să îi izbăvesc pe ei de păcate, ci pentru ca El să fie cunoscut lui Israel.

Şi de ce, spune-mi, nu putea el să predice fără botez, şi totuşi să aducă mulţimi la sine? Dar acest lucru nu s-ar fi făcut uşor. Căci ei nu ar fi alergat împreună aşa cum au făcut, dacă predica era fără  botez. Ei nu ar fi învăţat din aceasta, pe calea comparaţiei, superioritatea Lui.

Mulţimile au venit împreună nu ca să îi asculte cuvintele, ci pentru ce? Ei au venit pentru a fi botezaţi, mărturisindu-şi păcatele lor. Dar când au venit,  au fost învăţaţi materiile care duc la Hristos, şi diferenţa Botezului Său. Şi totuşi, acest botez al lui Ioan era de mai mare demnitate decât cel iudaic, pentru că toţi alergau la el; şi totuşi, chiar şi aşa, era nedesăvârşit.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Evanghelia după Ioan 17.2, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(In 1, 32) Şi a mărturisit Ioan zicând: Am văzut Duhul coborându-Se, din cer, ca un porumbel şi a rămas peste El.

Hristos cu siguranţă nu a fost atunci uns cu Duhul Sfânt, când Duhul ca un porumbel a coborât peste El la botezul Său. Căci aici el doreşte să prefigureze trupul Lui, care este Biserica Sa, în care cel botezat primeşte în mod principal Duhul Sfânt. Căci ar fi fost cel mai absurd să credem că El a primit Duhul Sfânt când era aproape de vârsta de 30 de ani. Căci aceasta era vârsta la care s-a botezat de către Ioan (Lc. 3, 21-23). Dar, deşi El a venit la botez fără nici un păcat,  nu a venit fără Duhul Sfânt. Căci este scris despre slujitorul lui şi înaintemergătorul Ioan însuşi: El va fi fi plin de Duhul Sfânt, încă din pântecele maicii lui (Lc. 1, 15). Deci dacă Ioan, deşi născut prin tată, a primit Duhul Sfânt când era format în pântece, ce trebuie înţeles şi crezut despre omul Hristos, a cărui zămislire nu era trupească, ci spirituală?

(Fericitul Augustin, Tratate la Evanghelia după Ioan 15.26.46,traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(In 1, 32) Şi a mărturisit Ioan zicând: Am văzut Duhul coborându-Se, din cer, ca un porumbel şi a rămas peste El.

Este scris în Evanghelie că cel peste care vei vedea Duhul pogorându-se şi rămânând asupra lui, acela este cel care botează cu Duhul Sfânt. Căci Duhul coboară peste toţi cei credincioşi. Dar El rămâne numai peste Mediator (Mijlocitor) – şi face asta într-un fel special. Căci El nu a părăsit niciodată firea umană a Fiului, chiar dacă  purcede din firea dumnezeiască. Dar când vocea adevărului spune ucenicilor că acelaşi Duh va sălăşlui în voi şi va fi în voi, cum este sălăşluirea Duhului declarată de Dumnezeu un semn special pentru Mijlocitor? Aceasta va fi văzută dacă vom distinge între diferitele daruri ale Duhului.

Există anumite daruri care sunt necesare pentru a obţine viaţa şi altele prin care sfinţenia vieţii devine evidentă pentru binele altora. Bunătatea, smerenia, credinţa, speranţa şi iubirea sunt toate darurile care vin de la Duhul şi sunt daruri de care o persoană are nevoie pentru a ajunge la viaţă… În cazul acestor daruri, Duhul Sfânt rămâne pururea… Dar în ceea ce priveşte cele care au ca obiect nu mântuirea noastră, ci a celorlalţi, El nu rămâne pururea… Ci mai degrabă, El uneori se retrage şi încetează să le arate, pentru ca oamenii să fie mai smeriţi în posedarea darurilor… Dar Mijlocitorul dintre Dumnezeu şi Om, Omul Iisus Hristos, pururea a avut toate darurile Duhului fără  întrerupere.

(SfântulGrigorie cel Mare, Morală din Cartea lui Iov 2.56.90-92, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(In 1, 32) Şi a mărturisit Ioan zicând: Am văzut Duhul coborându-Se, din cer, ca un porumbel şi a rămas peste El.

Aici este evident că Duhul, coborând ca un porumbel peste Domnul botezat, nu a fost văzut de toţi cei prezenţi, ci de către Ioan singur într-un fel de viziune spirituală. În mod similar, profeţii, în mijlocul multor oameni, erau cei obișnuiți să vadă acele lucruri care erau invizibile tuturor celorlalţi. Ar fi fost inutil să spună că Ioan a mărturisit şi a spus am văzut Duhul, dacă toţi ceilalţi prezenţi ar fi fost deopotrivă participanţi la acea viziune.

(Teodor de Mopsuestia, Comentariu la Ioan 1.1.32,traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(In 1, 32) Şi a mărturisit Ioan zicând: Am văzut Duhul coborându-Se, din cer, ca un porumbel şi a rămas peste El.

Tatăl a trimis glasul Său, proclamându-L pe El Fiul, Duhul Sfânt a venit peste El deopotrivă, concentrând vocea asupra creştetului lui Hristos… pentru ca nimeni dintre cei prezenţi să nu gândească că ceea ce era spus despre Hristos era spus despre Ioan… Dar cineva ar putea întreba: Cum este dar că iudeii nu au crezut, dacă au văzut pe Duhul? Această vedenie, totuşi, cere o viziune mentală mai degrabă decât una trupească.

Dacă cei care l-au văzut pe Hristos lucrând minuni erau atât de beţi de răutate, încât negau ceea ce ochii lor vedeau, cum arătarea Duhului Sfânt în chip de porumbel ar fi putut birui necredinţa lor? Unii ar spune totuşi că acea arătare nu a fost vizibilă tuturor, ci numai lui Ioan şi celor mai dispuşi către închinare. Dar chiar dacă coborârea Duhului ca un porumbel a fost vizibilă ochiului trupesc, asta nu înseamnă că pentru că au văzut-o toţi, toţi au înţeles-o.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Evanghelia după Ioan 17.3, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(In 1, 32) Şi a mărturisit Ioan zicând: Am văzut Duhul coborându-Se, din cer, ca un porumbel şi a rămas peste El.

Pentru a preveni totuşi pe oricine să creadă că lui Hristos i-a lipsit Duhul Sfânt în felul cum ne lipseşte nouă, Ioan Botezătorul corectează noţiunea, informându-ne că pogorârea Duhului Sfânt a avut loc numai cu scopul de a-L face pe Hristos cunoscut.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Evanghelia după Ioan 17.2, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton).

Duhul Sfânt în chip de porumbel

(In 1, 32) Şi a mărturisit Ioan zicând: Am văzut Duhul coborându-Se, din cer, ca un porumbel şi a rămas peste El.

Noi nu atribuim doar lui Hristos posesiunea unui trup real şi nu spunem că Duhul Sfânt și-a însușit o apariție falsă în ochii oamenilor. Căci Duhul Sfânt n-ar putea, potrivit firii Sale, să înşele pe oameni, aşa cum n-ar putea nici Fiul lui Dumnezeu. Dumnezeu cel Atotputernic, care a făcut toate creaturile din nimic, poate foarte uşor să creeze un trup real de porumbel, fără instrumentalitatea altor porumbei, aşa cum a făcut un trup real în pântecele Fecioarei fără sămânţă bărbătească.

(Fericitul Augustin, Lupta creștină 22.24, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(In 1, 32) Şi a mărturisit Ioan zicând: Am văzut Duhul coborându-Se, din cer, ca un porumbel şi a rămas peste El.

Pentru că noi vă iubim în Hristos, iubiţi-ne şi voi în Hristos; şi fie ca dragostea noastră unul pentru altul să rostească suspinul către Dumnezeu, pentru că suspinul este în sine o caracteristică a porumbelului. Dacă deci suspinul este caracteristic porumbelului, aşa cum toţi ştim, dar porumbeii suspină în iubire, ascultaţi ceea ce spune apostolul şi nu vă minunaţi că Duhul Sfânt doreşte să fie arătat în chip de porumbel.

El spune: căci noi nu ştim cum trebuie să ne rugăm, ci Însuşi Duhul Sfânt mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite (Cf. Rom. 8, 26). Deci, fraţilor, vom spune noi că Duhul suspină, când El are fericire desăvârşită şi eternă cu Tatăl şi cu Fiul? Căci Duhul Sfânt este Dumnezeu, ca Fiul lui Dumnezeu şi ca Dumnezeu Tatăl… Deci, Duhul Sfânt nu suspină în sine cu sine în Treime, în acea fericire, în eternitatea fiinţei Sale… Ci El suspină în noi pentru că ne face pe noi să suspinăm… Cel care cunoaşte că  trăieşte în mijlocul nevoilor în această viaţă muritoare şi că este exilat de la Domnul (Cf. 2 Cor. 5, 6), acela suspină. Şi Duhul este cel care l-a învăţat pe el să suspine. Omul învaţă asta de la Porumbel.

(Fericitul Augustin, Tratat la Evanghelia după Ioan 6.1.2-2.3, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(In 1, 32) Şi a mărturisit Ioan zicând: Am văzut Duhul coborându-Se, din cer, ca un porumbel şi a rămas peste El.

Duhul Sfânt s-a arătat vizibil în două împrejurări: ca un porumbel, peste Domnul nostru la botez, şi ca o flacără peste ucenicii Săi, când s-au adunat împreună… Primul chip arată simplitate, cel de-al doilea fervoare. Porumbelul lasă să înţeleagă că cei care sunt sfinţiţi de către Duhul trebuie să nu aibă nici o viclenie. Focul arată că în această simplitate nu trebuie să fie nici o răceală. Deci să nu vă tulbure faptul că limbile sunt împărţite, căci limbile sunt diferite; de aceea, apariţia a fost aceea de limbi împărţite. Nu vă fie frică de împărţire, recunoaşteţi unitatea în porumbel…

Era potrivit ca Duhul Sfânt să fie arătat în acest fel, coborându-se peste Domnul, pentru ca oricine are Duhul să cunoască faptul că trebuie să fie simplu ca un porumbel şi să fie în pace sinceră cu fraţii şi cu surorile lui. Sărutul porumbeilor reprezintă această pace… Corbii se sărută, însă şi sfâşie, dar natura porumbeilor este nevinovată de vreo sfâşiere. Corbii se hrănesc cu morţi, însă porumbeii nu se hrănesc cu altceva decât cu roadele pământului. Şi hrana lor e nevinovată…

De aceea, cu această ocazie, a apărut Preasfânta Treime, Tatăl în glas care spunea Tu eşti Fiul Meu cel iubit şi Duhul Sfânt întru asemănarea unui porumbel. În această Treime … Apostolii au fost trimişi să boteze, adică în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh…

Ce deci poate fi mai potrivit să reprezinte Duhul Sfânt, Duhul Unităţii, decât porumbelul? Aşa cum el însuşi a spus către Biserica sa cea împăcată: Una este porumbiţa Mea (Cânt. Cânt. 6, 9). Ce putea mai bine să exprime smerenia, decât simplitatea şi suspinul unui porumbel?

(Fericitul Augustin, Tratat la Evanghelia după Ioan 6.3-5, 10, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton).

(In 1, 33) Şi eu nu-L cunoşteam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste Care vei vedea Duhul coborându-Se şi rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt.

El a arătat de ce trăia în pustie. Aceasta cu siguranţă s-a întâmplat printr-o specială providenţă a lui Dumnezeu, pentru ca el să nu fi avut nici o relaţie cu Mesia. Şi Ioan sigur ar fi avut această relaţie dacă ar fi trăit în oraş, de vreme ce ei erau de aceeaşi vârstă şi erau şi rude.

Ar fi răsărit repede suspiciunea că el ar fi mărturisit aceste cuvinte datorită relaţiei lor anterioare şi din cauza prieteniei lor şi datorită faptului că erau rude. Pentru a îndepărta această suspiciune, Ioan a fost separat din adolescenţă şi a crescut în pustie. De aceea, pe bună dreptate, el a spus și eu nu-l ştiam. Nu aveam familiaritate sau prietenie cu el, ci am fost trimis să botez cu apă pentru El, pentru ca să Îl descopăr pe El, pe care nu-L ştiam.

El arată clar că  a botezat pentru ca toţi iudeii care au venit din cauza botezului lui să aibă ocazia să audă doctrina Sa şi să Îl vadă pe cel despre care mărturisea.

(Teodor de Mopsuestia, Comentariu la Ioan 1.1.33, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(In 1, 33) Şi eu nu-L cunoşteam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste Care vei vedea Duhul coborându-Se şi rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt.

Cel care m-a trimis  ca să Îl descopăr înaintea tuturor că a venit – şi deci mi-a dat puterea să botez cu apă – mi-a prezis că Duhul va coborî asupra Lui. Aceste cuvinte erau spuse Botezătorului pe când era în pustie şi imediat, Cel pe care l-a predicat şi botezat, a venit. Când Domnul a venit la Ioan, el imediat a primit vedenia ca să-L recunoască pe Domnul. De acea, el predică atât de public despre măreţia Lui. Când , în timp ce boteza, a văzut în viziune spirituală pe Duhul coborând, aşa cum a fost prezis lui, atunci a fost sigur că  a văzut rezultatul aşteptat al profeţiei.

(Teodor de Mopsuestia, Comentariu la Ioan 1.1.33, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton).

(In 1, 33) Şi eu nu-L cunoşteam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste Care vei vedea Duhul coborându-Se şi rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt.

Cine l-a trimis pe Ioan? Dacă spunem că Tatăl, vorbim adevărul. Dacă spunem Fiul, vorbim adevărul. Dar să vorbim mai clar, noi spunem că Tatăl şi Fiul l-au trimis… Cum deci, El nu-l cunoştea pe Cel care l-a trimis? Dacă deci Fiul te-a trimis împreună cu Tatăl, cum de nu ştii cine te-a trimis?

Cel care ţi-a spus ţie: Peste care vei vedea Duhul pogorându-se ca un porumbel şi rămânând asupra lui, acela este Cel care botează cu Duhul Sfânt. A auzit Ioan aceasta pentru ca el să Îl ştie pe cel care nu-l cunoscuse, sau ca să îl cunoască deplin pe cel pe care-l cunoştea deja?

Dacă  ar fi fost cu totul neştiutor de El,  nu a ar fi spus ceea ce a spus când a venit la râu să fie botezat… Aceasta ar fi însemnat că nu-l cunoştea, dar când porumbelul s-a pogorât, el a învăţat să-l cunoască… Este clar pentru noi că Ioan într-un fel îl cunoştea, în alt fel însă nu îl cunoştea pe Domnul.

(Fericitul Augustin, Tratat la Evanghelia după Ioan 5.1-2, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton).

(In 1, 33) Şi eu nu-L cunoşteam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste Care vei vedea Duhul coborându-Se şi rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt.

Cum deci, dacă el nu-L cunoştea înaintea coborârii Duhului, şi dacă atunci pentru prima oară L-a recunoscut, cum deci  îl oprea pe Iisus să se boteze, spunând: Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine şi tu vii la mine? (Mt 3, 14). De fapt, aceasta arată că Îl cunoştea foarte bine. Totuşi nu-l cunoştea dinainte, sau cel puţin nu de mult timp, şi cu bună pricină, pentru că lucrurile minunate care au avut loc când era copil, cum sunt vizita magilor, s-au întâmplat înainte, când Ioan însuşi era prunc. Şi pentru că mult timp s-a scurs în acest interval, Iisus era în chip firesc necunoscut tuturor. Căci dacă ar fi fost cunoscut, Ioan nu ar fi spus: Am venit să botez pentru ca El să fie făcut cunoscut lui Israel.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Evanghelia după Ioan 17.2, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton).

(In 1, 33) Şi eu nu-L cunoşteam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste Care vei vedea Duhul coborându-Se şi rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt.

Dar îl cunoştea el pe Hristos, sau nu îl cunoştea? Dacă nu îl cunoştea, atunci de ce, când Hristos a venit la râu, a spus eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine? Cu alte cuvinte, el spunea:  ştiu cine eşti Tu. Dacă deci  îl cunoştea deja, cu siguranţă că L-a cunoscut când a văzut Porumbelul coborând. Este evident că Porumbelul nu a coborât peste Domnul până nu a ieşti din apele botezului…

Dar dacă aceasta nu este prima oară când îl recunoaşte, pentru că îl ştia deja, atunci de ce  a spus Eu nu-L ştiam?

(Fericitul Augustin, Tratat la Evanghelia după Ioan 4.15, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton).

(In 1, 33) Şi eu nu-L cunoşteam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste Care vei vedea Duhul coborându-Se şi rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt.

Nu era ca şi cum nu ştia că El este Fiul lui Dumnezeu, sau că nu ştia că el este Domnul, sau că nu ştia că El este Hristosul, şi nici nu putem spune că nu ştia că El va boteza cu apă şi cu Duhul Sfânt, căci  le ştia pe toate acestea. Dar faptul că El va boteza în acest fel, adică va ţine pentru Sine puterea şi  nu o va transfera la nici un slujitor al Său, aceasta a învăţat de la Porumbel. Pentru că prin această putere, pe care Hristos a ţinut-o pentru sine şi nu a transmis-o la nici un slujitor al Său, deşi El a binevoit să boteze prin slujitori, prin aceasta se statorniceşte unitatea Bisericii, care este simbolizată în Porumbel, despre care s-a spus: Una este Porumbiţa mea, una la mama ei este ea (Cânt. Cânt. 6, 9).

(Fericitul Augustin, Tratat la Evanghelia după Ioan 6.6, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(In 1, 33) Şi eu nu-L cunoşteam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste Care vei vedea Duhul coborându-Se şi rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt.

Dumnezeieştile Scripturi mărturisesc că fiinţele umane au fost făcute după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, Care este peste toate (Fac. 1, 27). … Căci Duhul deodată a început să toarne viaţă în cele ce crease şi şi-a impregnat propriul  chip pe ele (Fac. 2, 7)… Apoi, totuşi, asemănarea cu Dumnezeu a fost desfigurată prin atacul păcatului şi impregnarea nu a mai fost atât de strălucitoare cum era. Ea a început să se şteargă şi să se întunece din cauza păcatului. Şi când păcatul a devenit aşa de mare … acea fire umană a fost dezbrăcată de vechiul har, şi Duhul a plecat deopotrivă. Apoi această creatură împodobită cu raţiune a căzut în cele mai extreme feluri de nebunie, nemaiştiind nici măcar de Creatorul ei. Însă apoi, Făcătorul a toate, după ce a îndurat o mare bucată de vreme, şi-a făcut milă la sfârşit de lumea cea stricată. Pentru că este bun,  s-a grăbit să adune împreună turma Sa cea risipită de pe pământ pentru a o aduce cu cele care sălăşluiesc întru cele de sus.

El a fost de acord să transforme firea umană din nou la chipul ei curat prin Duhul. Căci nu era posibil în alt fel ca pecetea dumnezeiască să strălucească în bărbat şi în femeie aşa cum a strălucit odinioară.

Să vedem acum acest plan şi cum a sădit în noi harul cel preacurat. Să vedem cum Duhul s-a înrădăcinat din nou în umanitate şi în ce fel firea a fost reformată în prima ei condiţie…

Pentru că primul Adam nu a păstrat harul dăruit lui de Dumnezeu, Dumnezeu Tatăl a voit să trimit nouă din ceruri pe cel de-al doilea Adam. Căci El trimite în asemănarea noastră pe propriul  Fiu, Care este prin fire fără schimbare sau mutare, şi care nu a cunoscut nici un păcat (2 Cor. 5, 21).

El a făcut aceasta pentru ca, deși prin neascultarea primului Adam am devenit subiect al mâniei dumnezeieşti, tot aşa, prin ascultarea celui de-al doilea Adam, să scăpăm de blestem şi pentru ca răul să devină nefiinţă (Rom 5, 19). Dar când Cuvântul lui Dumnezeu a devenit Om,  a primit Duhul de la Tatăl, ca unul dintre noi.  Nu a primit nimic pentru Sine individual, pentru că El însuşi era Dătătorul Duhului. Şi aşa, cel care n-a cunoscut nici un păcat să poată, primindu-L ca un om, să Îl scoată din firea noastră, şi să poată din nou să înrădăcineze în noi harul care ne părăsise.

Acesta este motivul pentru care cred că Sfântul Botezător a adăugat în mod potrivit: Am văzut Duhul coborând din ceruri şi rămânând asupra Lui. Căci zburase de la noi din cauza păcatului, dar Cel care n-a cunoscut păcatul a devenit unul dintre noi pentru ca Duhul să se obişnuiască să rămână în noi, neavând nici o ocazie de plecare sau retragere.

De aceea, prin Sine, El primeşte pe Duhul pentru noi şi ne reînnoieşte în firea noastră, în vechiul bine.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia după Ioan 2.1, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton).

(In 1, 33) Şi eu nu-L cunoşteam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste Care vei vedea Duhul coborându-Se şi rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt.

Acest Duh Sfânt s-a coborât când Domnul s-a botezat pentru ca demnitatea Celui care s-a botezat să nu fie ascunsă… Cerurile de asemenea s-au deschis pentru demnitatea Celui care s-a coborât. Căci am văzut, spune el (Ioan) cerurile deschise şi Duhul lui Dumnezeu coborându-Se ca un Porumbel şi rămânând asupra Lui (Mt 3, 16). Duhul se coboară din voia Lui. Căci era potrivit, aşa cum au interpretat unii, ca primele roade ale Duhului Sfânt promise celor botezaţi să fie conferite pentru prima oară peste umanitatea Mântuitorului, pentru că Duhul este Dătătorul acestui har. Dar poate El s-a coborât în chip de porumbel, cum spun unii, pentru a arăta chipul acelui porumbel care este pur şi nevinovat şi neprihănit – care ajută în rugăciunile copiilor pe care-i naşte şi aduce iertarea păcatelor. Căci a fost prezis în mod răsunător că Hristos va fi făcut cunoscut în acest fel în înfăţişarea ochilor lui. Căci în Cântarea Cântărilor, Mireasa strigă despre Mire şi spune: Ochii tăi sunt ca porumbeii peste râurile de ape (Cânt. Cânt. 6, 9).

Porumbelul lui Noe, conform unora, era în parte un chip al acestui porumbel. În timpul lui Noe, mântuirea a venit la ei prin lemn şi prin apă, împreună cu începutul unui nou neam. Şi porumbelul s-a întors la el către seară, cu o ramură de măslIn Așa cum s-a întâmplat aceasta, spun ei, tot aşa Duhul Sfânt s-a coborât peste adevăratul Noe, autorul celei de-a doua naşteri, care a adunat împreună toate voinţele neamurilor. Aşezarea variată a animalelor în Arcă era de fapt un chip al Lui, la a cărui venire, lupii spirituali se hrănesc împreună cu mieii, în a cărui Biserică viţelul, leul, oaia se hrănesc pe aceeaşi păşune, așa cum privim în aceste zile cum conducătorii lumii sunt călăuziţi şi învăţaţi de oamenii Bisericii. Porumbelul spiritual deci, aşa cum înţeleg unii, s-a coborât la vremea Botezului Lui pentru ca să ne arate că El, prin lemnul crucii, mântuieşte pe cei ce cred, El, care când vine seara, dăruieşte mântuire prin moartea Sa.

(Sfântul Chiril al Ierusalimului, Pericope Catehetice 17.9-10, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(In 1, 34) Şi eu am văzut şi am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu.

Un martor credincios este cel care nu numai că vede, ci şi vorbeşte despre ceea ce a văzut. Ioan, desigur, nu era neştiutor de ceea ce s-a scris: Spune ceea ce ochii tăi au văzut (Prov. 25, 7). Am văzut – spune el – semnul şi am înţeles ceea ce semnifica. Aduc mărturie că acesta este Fiul lui Dumnezeu, care a fost proclamat prin lege prin Moise şi vestit prin glasul sfinţilor prooroci.

Sfântul Evanghelist pare că spune cu supremă încredere: Acesta este Fiul lui Dumnezeu, adică, Cel Unul care este prin fire Unicul (gr. idiōtēs) urmaş al Tatălui, de către Care suntem prin înfiere recreaţi şi prin Care noi suntem chemaţi prin har la demnitatea de fii.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia după Ioan 2.1, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton).

(In 1, 34) Şi eu am văzut şi am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu.

Ioan a mărturisit că acesta este Fiul lui Dumnezeu. Deci era necesar ca El, Iisus, să boteze, care era Unul Fiu al lui Dumnezeu, nu un fiu adoptat. Fiii adoptaţi sunt slujitori ai Unicului Fiu. Unicul Fiu are puterea, fiii adoptaţi au slujirea.

(Fericitul Augustin, Tratat la Evanghelia după Ioan 7.4, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

Sursa web:  https://doxologia.ro/biblioteca/comentarii-patristice/soborul-sfantului-ioan-botezatorul-comentarii-patristice


Hits: 29

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com