Taina cea din veac ascunsă. Planul lui Dumnezeu de mântuire şi desăvârşire a lumii în Iisus Hristos.


Mărturiile Noului Testament numesc hotărârea din veci a lui Dumnezeu de mântuire şi desăvârşire a lumii şi îndumnezeirea omului prin har, prin întruparea, jertfa şi învierea Fiului Său „planul cel dinainte rânduit al preştiinţei lui Dumnezeu” (Fac. 2, 23). Iisus Hristos este „Cel ce a fost rânduit mai înainte de întemeierea lumii, dar Care-n anii cei mai de pe urmă S-a arătat de dragul nostru” (1 Pt. 1, 20). În El ni s-a arătat care este iconomia tainei celei din veci ascunse în Dumnezeu, Cel ce toate le-a zidit prin Iisus Hristos (Ef. 3, 9; Rom. 16, 25-26; Col. 1, 26). Căci „Întru-nceput era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu … toate printr-Însul s-au făcut şi fără El nimic nu s-a făcut din ceea ce s-a făcut” (In. 1, 1-3). „El este chipul nevăzutului Dumnezeu, Întâi-Născut a toată zidirea, pentru că întru El au fost zidite, toate cele din ceruri şi de pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute…Toate prin El şi pentru El s-au zidit şi El este mai înainte decât toate, şi toate întru El se ţin împreună” (Col. 1, 15-27). Dumnezeu ne-a dat harul Său, „potrivit planului Său şi harul dat nouă întru Iisus Hristos mai înainte de toate timpurile, dar care acum s-a vădit prin arătarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel ce a nimicit moartea şi a adus lumină, viaţa şi nemurirea” (2 Tim. 1, 9-10).

Această hotărâre din veci a lui Dumnezeu de mântuire şi desăvârşire a lumii şi îndumnezeire prin har a omului în Iisus Hristos stă în legătură cu planul din veci de creare a lumii, potrivit „înţelepciunii lui Dumnezeu cea întru taină, cea ascunsă, pe care mai înainte de veci a rânduit-o spre mărirea noastră, pe care nimeni din stăpânitorii acestui veac n-a cunoscut-o; că dacă ar fi cunoscut-o, nu L-ar fi răstignit pe Domnul slavei” (1 Cor. 2,7-8). În Iisus Hristos, Dumnezeu ne-a rânduit să fim „asemenea chipului Fiului Său, ca să fie El Întâi născut întru mulţi fraţi” (Rom. 8, 29). Căci „viaţa noastră este împreună cu Hristos ascunsă-n Dumnezeu” (Col. 3, 3) „pentru că ce vom fi nu s-a arătat încă” (1 In. 3, 2), pentru că „Domnul Iisus Hristos „va schimba trupul smereniei noastre ca să fie asemenea trupului slavei Sale” (Filip. 3, 21). Întruparea Fiului lui Dumnezeu s-a făcut „după buna socotinţă a voii Sale” pentru ca „prin Iisus Hristos să ne înfieze spre lauda slavei harului Său cu care ne-a dăruit întru Cel Iubit” (Ef. 1, 5-6). Motivul întrupării (ca şi al creaţiei) este marea iubire şi bunătatea lui Dumnezeu: „Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea.” (In. 3, 16-17). „Dar Dumnezeu, bogat fiind în milă, pentru multa Sa iubire cu care ne-a iubit, pe noi cei ce eram morţi prin greşealele noastre, ne-a făcut vii împreună cu Hristos – prin har sunteţi mântuiţi!” (Ef. 2, 4-5). În Simbolul de credinţă mărturisim pe „Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii: Lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut, Cel ce este de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut. Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om.”

Istoria omenirii ca istorie a mântuirii în Iisus Hristos

Întreaga istorie a omenirii este o istorie a mântuirii în care se disting trei perioade, toate având în centrul lor pe Iisus Hristos: 1) prima este cea a aşteptării, a făgăduinţelor şi a pregătirii omenirii pentru venirea Mântuitorului. Ea ţine de la cădere până la Bunavestire, când are loc începutul mântuirii noastre (Troparul Buneivestiri); 2) a doua, de la Bunavestire până la pogorârea Duhului Sfânt, în care Iisus Hristos realizează mântuirea universală, pregătind venirea Sfântului Duh şi 3) a treia, de la pogorârea Duhului Sfânt până la a doua venire a lui Hristos. Este perioada interimară dintre realizarea mântuirii universale de către Iisus Hristos în care s-a desăvârşit Revelaţia lui Dumnezeu şi s-a împlinit ţinta istoriei şi scopul creaţiei – şi a doua venire a Domnului perioadă în care, prin credinţă şi prin har, prin colaborarea omului cu harul mântuitor, istoria personală a creştinismului este convertită în istoria lui Hristos, sau cum spune Sfântul Apostol Pavel, Hristos devine viaţa noastră. Perioada interimară dintre prima şi a doua venire a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos este timpul Bisericii şi al misiunii ei. Prin misiunea Bisericii, în care se permanentizează până la sfârşitul veacurilor trimiterea Fiului (Matei 28, 20) şi a Duhului Sfânt (In. 14, 16) în lume, Dumnezeu cheamă şi oferă mântuirea tuturor celor care răspund chemării Lui.

Pr.prof.univ.dr. Valer BEL, CURS DE TEOLOGIE FUNDAMENTALĂ ŞI DOGMATICĂ, p1.36-38.

Sursa: http://ot.ubbcluj.ro/sites/default/files/discipline/bel_valer/an4_dogm_curs.pdf


 

Hits: 166

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com