(†) Înălţarea Domnului (Ziua Eroilor)

(†) Înălţarea Domnului (Ziua Eroilor)

Cand:
17th mai 2018 toata ziua
2018-05-17T00:00:00+02:00
2018-05-18T00:00:00+02:00
(†) Înălţarea Domnului (Ziua Eroilor)

APOSTOLUL ZILEI

Fapte 1, 1-12

În cartea cea dintâi am scris, o, Teofile, despre toate cele ce a început Iisus a face şi a învăţa, până în ziua în care S-a înălţat la cer, poruncind prin Duhul Sfânt apostolilor pe care i-a ales, cărora S-a şi înfăţişat pe Sine viu, după pătimirea Sa, prin multe semne doveditoare, arătându-li-Se timp de patruzeci de zile şi vorbind cele despre împărăţia lui Dumnezeu. Şi, fiind cu ei, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte făgăduinţa Tatălui, pe care (a zis El) aţi auzit-o de la Mine: că Ioan a botezat cu apă, iar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt, nu mult după aceste zile. Iar ei, adunându-se, Îl întrebau, zicând: Doamne, oare în acest timp vei aşeza Tu, la loc, împărăţia lui Israel? Iar El le-a zis: Nu este al vostru a şti anii sau vremile pe care Tatăl le-a pus în stăpânirea Sa. Ci veţi lua putere, venind Duhul Sfânt peste voi, şi Îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi în Samaria şi până la marginea pământului. Şi, acestea zicând, pe când ei priveau, S-a înălţat şi un nor L-a luat de la ochii lor. Şi, privind ei, pe când El mergea la cer, iată doi bărbaţi au stat lângă ei, îmbrăcaţi în haine albe, care au şi zis: Bărbaţi galileieni, de ce staţi privind la cer? Acest Iisus, Care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer. Atunci ei s-au întors la Ierusalim de la muntele ce se cheamă al Măslinilor, care este aproape de Ierusalim cale de o sâmbătă.


EVANGHELIA ZILEI

Luca 24, 36-53

În vremea aceea, după ce a înviat din morţi, Iisus a stat în mijlocul ucenicilor Săi şi le-a zis: Pace vouă! Iar ei, înspăimântându-se şi înfricoşându-se, credeau că văd un duh. Și Iisus le-a zis: De ce sunteţi tulburaţi şi pentru ce vi se ridică astfel de gânduri în inimile voastre? Vedeți mâinile Mele şi picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi, că duhul nu are carne şi oase precum Mă vedeţi pe Mine că am. Şi, zicând acestea, le-a arătat mâinile şi picioarele Sale. Deci, încă necrezând ei de bucurie şi minunându-se, El le-a zis: Aveţi aici ceva de mâncare? Iar ei I-au dat o bucată de peşte fript şi dintr-un fagure de miere. Şi, luând, a mâncat înaintea lor. Apoi le-a zis: Acestea sunt cuvintele pe care le-am grăit către voi fiind încă împreună cu voi, că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise, în proroci şi în psalmi. Atunci le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile. Şi le-a spus: Aşa este scris, şi aşa trebuia să pătimească Hristos şi să învieze din morţi a treia zi, și să se propovăduiască în numele Său pocăinţa spre iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim. Voi sunteţi martorii acestora. Şi, iată, Eu trimit peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; însă voi să şedeţi în cetatea Ierusalimului până ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus. Și i-a dus afară până spre Betania şi, ridicându-Și mâinile, i-a binecuvântat. Şi, pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer. Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare. Şi erau în toată vremea în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu. Amin.


 

Hits: 1

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com