Viaţa Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 Octombrie)
Acest cuvios părinte, Dimitrie cel Nou, a trăit în vremea drept-credincioşilor împăraţi româno-bulgari şi era dintr-un sat care se numeşte Basarabov, sat aşezat pe marginea apei Lomului. La început a fost păstor de vite în satul lui, apoi văzând că toate ale lumii sunt trecătoare, a ieşit din satul Basarabov şi s-a sălăşluit mai întâi într-o peşteră din apropierea acestui sat, iar apoi s-a făcut monah la mănăstirea care era înăuntrul peşterii. Dar cine poate spune ostenelile, postul, rugăciunea şi privegherile pe care le făcea şi prin care s-a învrednicit şi de darul facerii de minuni? EI şi-a cunoscut şi vremea ieşirii sufletului din trup când, intrând în mijlocul a două pietre, şi-a dat prealuminatul său suflet în mâna lui Dumnezeu.
După multă vreme apa Lomului a venit mare încât a luat şi lemnele şi pietrele dimprejurul ei şi atunci au căzut în apă şi cele două pietre, care erau în apropierea peşterii, împreună cu moaştele sfântului, şi multă vreme au rămas acolo. Vrând Dumnezeu să-l descopere, s-a arătat îngerul Domnului în vis unei copile, fiica unui om drept-credincios, copilă care pătimea de duh necurat, şi i-a zis: „Dacă părinţii tăi mă vor scoate din apă – şi i-a arătat locul – eu te voi tămădui pe tine”. Sculându-se dimineaţă copilă, a spus părinţilor săi visul pe care l-a avut.
Adunându-se mulţi oameni şi preoţi, s-au dus toţi împreună la locul cel arătat de copilă, unde de multe ori se arăta o lumină şi cei care o vedeau socoteau că acolo este ascunsă o comoară de bani. Căutând cu tot dinadinsul, au aflat în apă sfintele moaşte ale Cuviosului Dimitrie, care erau pline de mâl şi de prundiş, şi le-au scos întregi, strălucind ca aurul. Luându-le de acolo, le-au dus în satul Basarabov. Şi străbătând vestea prin toate părţile dimprejur despre aflarea sfintelor moaşte ale lui Dimitrie, a ajuns şi la urechile domnului de la Bucureşti, care îndată a trimis preoţi şi boieri ca să aducă moaştele Sfântului Dimitrie şi să le aşeze în biserica domnească. Deci, mergând trimişii Domnului în satul Basarabov, au luat moaştele sfântului şi au purces cu ele ca să le aducă în Valahia. Ajungând cu dânsele până aproape de un sat care se cheamă Ruşi, au stat sfintele moaşte la o fântână şi de acolo sfântul n-a mai vrut a merge mai departe. Văzând preoţii şi boierii acea minune şi nedumerindu-se ce să fie, s-au sfătuit să facă ceea ce au făcut cei de altă seminţie cu sicriul mărturiei Domnului. Şi au înjugat doi juncani tineri neînvăţaţi la carul cu moaştele sfântului şi l-au lăsat să meargă unde vor voi ei, căci din aceasta se va şti şi voia sfântului. Atunci juncanii s-au întors îndată la Basarabov cu moaştele sfântului şi au stat în mijlocul satului. Iar preoţii şi boierii, întorcându-se fără nici o ispravă, au spus celui care i-a trimis despre toate acestea. Domnul Valahiei a trimis boieri cu bani şi au făcut o biserică cu numele cuviosului Dimitrie în satul Basarabov, în care au aşezat moaştele sfântului. Şi multe minuni făceau acele moaşte celor ce cu credinţă năzuiau la el, dintre care vom consemna câteva de la oameni vrednici de credinţă, care le-au văzut cu ochii lor şi care le-au scris pentru popor, spre încredinţarea şi adeverirea celorlalte minuni.
Două femei surori, Aspra şa Ecaterina, din satul care se numeşte Cernavodă, au făcut o preafrumoasă biserică, punându-i hramul Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, şi s-au sfătuit între ele cum ar putea face ca să poată lua o părticică din moaştele Sfântului Dimitrie şi s-o aducă în biserica lor, căci a le lua cu totul socoteau că nu va voi sfântul, precum a şi fost. Deci, venind cu smerenie şi cu evlavie şi închinându-se sfântului, au luat în taină o mică părticică din moaştele lui şi vrând să plece cu căruţele lor, caii nicidecum nu s-au putut mişca din locul acela, cu toate că vizitiii îi băteau mereu. Iar ele, cunoscând pricina, s-au coborât din căruţe şi cu lacrimi au alergat şi au căzut la moaştele sfântului şi punând părticica la locul ei, s-au rugat sfântului să le ierte greşeala. Astfel, izbăvindu-se de nevăzuta oprire, s-au întors cu pace în satul lor.
Altădată a venit prea sfinţitul mitropolit Nichifor al Tîrnovului, împreună cu sinodul lui, ca să se închine sfintelor moaşte ale cuviosului Dimitrie. Închinându-se mai întâi mitropolitul şi sărutând sfintele moaşte, s-a depărtat puţin şi s-a aşezat pe un scaun. După aceea, mergând pe rând toţi ceilalţi din sinodul său şi sărutând sfintele moaşte, un oarecare monah Lavrentie, în vreme ce săruta moaştele, s-a ispitit ca să rupă cu gură o mică parte din moaştele sfântului şi a rămas cu gura căscată. Toţi, uitându-se la dânsul şi văzându-l cu gura căscată, nu pricepeau ce a pătimit. Iar mitropolitul i-a poruncit ca să se dea la o parte ca să se poată închina şi ceilalţi. Dar el, fiind fără glas, abia s-a depărtat puţin de la sicriul sfântului, cerându-şi iertare, şi astfel i s-a dezlegat limba şi a grăit ca mai înainte. După aceea au mers cu mitropolitul la gazdă şi atunci i-a povestit toate cele ce a pătimit. Iar mitropolitul i-a zis: „O, păcătosule, cum de n-ai socotit că de-ar fi fost să se împartă sfintele moaşte la toţi cei care vin să se închine, până acum n-ar mai fi rămas nimic? Deci de acum pocăieşte-te, că ai greşit lui Dumnezeu şi sfântului”.
Un iubitor de Dumnezeu, episcopul Ioanichie al Preslaviei, cazând într-o boală foarte grea şi neputându-se vindeca, l-au purtat patru oameni la biserica Sfântului Dimitrie. Acolo l-au pus cu aşternutul în biserică şi, slujindu-se Sfânta Liturghie, după trei ceasuri s-a sculat sănătos şi umbla pe picioarele sale, mulţumind lui Dumnezeu şi lăudându-l pe sfânt.
Acestea şi multe alte minuni a făcut Sfântul Dimitrie, care însă n-au fost scrise.
Între anii 1769 şi 1774, fiind război între Rusia şi Poarta otomană şi cuprinzând şi pe ofiţerii ţării noastre, generalul Petru Salticov a trecut Dunărea şi a pornit război împotriva Rusciucului şi a trecut şi prin satul Basarabov, unde se aflau moaştele sfântului. Generalul a luat aceste moaşte pe care voia să le trimită în Rusia. Iar creştinul Hagi Dimitrie, fiind în acea vreme lângă general, s-a rugat ca să nu înstrăineze sfintele moaşte, ci să le dăruiască ţării noastre pentru prăzile şi jafurile ce le-a pătimit din pricina războiului şi s-o mângâie cu acest dar, adică cu sfintele moaşte. Generalul, înduplecîndu-se, le-a dăruit Ţării Româneşti. Şi primindu-le tot poporul, cu mare cinste le-a aşezat în biserica cea mare a Mitropoliei Ungrovlahiei, în zilele preasfinţitului mitropolit Grigorie. Şi îndată a simţit tot poporul ocrotirea şi sprijinul sfântului, căci nu numai că a încetat războiul dintre muscali şi turci, ci a contenit şi ciumă cea înfricoşată. Mult ajutor şi mare folos câştiga toţi cei ce cu credinţă năzuiesc către moaştele sfântului. Pentru ale cărui rugăciuni, Dumnezeule, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi toţi, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
