Precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi lor asemenea
Ce cuvinte uimitor de simple! Ele sunt atâtea de firești, încât omul, când aude prima dată că trebuie să procedeze așa cum ar vrea ca și alții să procedeze cu el, se simte neplăcut și își spune în sinea lui: ”Doamne! Cum nu m-am gândit singur la aceasta mai demult?” Dar tot ce-i măreț e simplu. Toată învățătura lui Hristos este extrem de simplă. Ea fost adresată oamenilor cu inimi simpleꓼ era receptată de cei mai simpli pescari din Galileea, care au devenit luminători a toată lumea.
După Hristos mergeau și se adresau Lui întâi de toate cei mai simpli oameni, fiindcă orice cuvânt al lui Hristos ajungea la inima lor. Toată învățătura Lui părea de la sine înțeleasă, și, cu toate acestea, cât de departe este realitatea noastră de transpunerea în viață, de împlinirea acestor simple cuvinte ale lui Hristos!
Cât de rar se întâmplă ca noi să procedăm cu oamenii așa cum am vrea să procedeze și ei cu noi! Așteptăm de la ceilalți respect, dar noi îi umilimꓼ vrem să ne ajute la nevoie, dar noi singuri niciodată nu ne gândim să-i ajutăm pe cei apropiați atunci când suntem dăruiți cu bunăstare.
Ce înseamnă aceasta? De ce se întâmplă așa? De ce nu procedăm așa cu oamenii, cum am vrea să procedeze ei cu noi? Doar ne purtăm așa cu toată lumea! În relație cu cei apropiați, pe care îi iubim fierbinte-cu soția iubită, copiii, tata, mama-, procedăm după poruncile lui Hristos: îi iubim ca pe noi înșine și nu le facem ceea ce nu vrem să ni se facă nouă. Care mamă, care-și iubește din toată inima copilul, nu-i va da toată iubirea, toată mângâierea, și chiar își va jertfi viața? Doar prin aceasta ea îndeplinește porunca lui Hristos! Dar iată, în raport cu alții pe care-i numim apropiați, dar în realitate îi considerăm străini și îndepărtați, noi nu procedăm la fel. Ce ne împiedică să procedăm cu ei așa cum procedăm cu oamenii apropiați și iubiți ai noștri? Ne împiedică egoismul nostru, iubirea de sine. De aceea suntem buni cu cei apropiați, pentru că-i iubimꓼ de aceea suntem răi cu cei străini, pentru că nu avem dragoste față de ei. De noi ne îngrijim, pe noi ne iubim, iar pe oamenii care ne înconjoară nu-i iubim, ci deseori îi necăjim, îi supărăm. Iar Domnul ne oferă o soluție atât de dreaptă, atât de curată, atât de sfântă: Și precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea. Și mai departe spune: Și dacă faceți bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulțumire puteți avea? Ci iubiți pe vrăjmașii voștri și faceți bine și dați cu împrumut, fără să nădăjduiți nimic în schimb, și răsplata voastră va fi multă și veți fi fiii Celui Preaînalt.
O cerință deosebită, extrem de grea are pentru noi Domnul Iisus Hristos: El cere să ne iubim vrăjmașii. Este, oare, ușor? Nu, este extrem de greu! Vor învăța să-i iubească pe vrăjmașii lor doar cei care au o inimă curată, cei care Îl iubesc pe Dumnezeu din toată inima și-I urmează poruncile, cei în care Se sălășluiește Duhul Sfânt, duhul smereniei, cei care se pătrund de duhul iubirii.
Doar cei care au învățat să-i iubească pe vrăjmași, să-i iubească pe cei care îi urăsc, îi învingeau cu dragostea și cu binele. Cu acest bine, cu această dragoste, ei adunau cărbuni asupra capetelor vrăjmașilor lor, le ardeau inimile. Și aceia se plecau în fața lor și din vrăjmași deveneau prieteni.
Domnul cere ca noi să nu așteptăm nimic pentru binele săvârșit și ne făgăduiește marea răsplată a veșnicei bucurii, spune că vom fi fiii Celui Preaînalt.
Pentru foarte multe lucruri ar trebui să ne rugăm, căindu-ne de nenumăratele noastre păcate. Trebuie să fie însă neîncetată rugăciunea ca Domnul să curețe inima noastră de rău, să ne dea marile calități creștine-blândețea, smerenia, sfânta dragoste. Niciodată nu uitați că cea mai importantă este rugăciunea pentru sporirea dragostei! Rugați-vă așa cum vă va da Dumnezeu în inimă. Măcar așa, de exemplu: ”Doamne, dă-mi dragoste sfântă, învață-mă să-i iubesc pe toți oamenii-și pe cei duri, și pe cei îndrăzneți, și pe cei proști și necinstiți, așa cum și Tu, Doamne, ne iubești pe noi toți, păcătoși și blestemați!”.
Sfântul Luca al Crimeii, Predici Editura Sofia, București, pagina 269-271