Cât este de iubită şi cinstită Biserica înaintea lui Hristos. Cei ce defăima Biserica pe Hristos defăimă!
Cei ce se despart acum de Biserică, se vor despărţi şi atunci de cei drepţi!
Unde sunt acum deci acei creştini, care auzind sfintele clopote ale bisericii că sună şi-i cheamă, ca sculându-se din somn să se ducă la slujbă duminica şi în sărbătorile sfinților şi ale Maicii Domnului, iar ei sunt nepăsători şi nu se scoală?
Unde sunt acum acei creştini, care aud că-i cheamă Biserica să se ducă la vecernie, şi ei fiind cu totul dedaţi ca nişte beţi la jocul cărţilor, al dominoului şi altor jocuri drăceşti şi la privelişti de teatre şi spectacole, ei defăimă şi nu se duc la biserică? Unde sunt acum cei ce aud Biserica că-i cheamă la Sf. Liturghie, iar ei aleargă de dimineaţă la cârciumi ca să bea rachiu, vin şi cafea şi nu merg la Liturghia cea de obşte a fraţilor lor creştini?
Vai lor! Hristos a iubit atât de mult Biserica, încât şi-a dat şi viaţa Sa pentru ea, precum zice Pavel: „Hristos a iubit Biserica şi pe Sine s-a dat pentru dânsa” (Efeseni 5, 25), şi voi vă întoarceţi de la ea? Biserica este atât de cinstită înaintea lui Dumnezeu, încât are şi îngeri hotărâţi să o păzească, precum scrie la Apocalipsă: „Cele şapte stele, îngerii celor şapte biserici sunt” (Apocalipsa 1, 20). Şi precum zice Teologul Grigorie în cuvântul cel alcătuit: „Mă plec a crede că îngerii stau de privesc în orice biserică, precum mă învaţă Ioan în Apocalipsă”. Biserica, zic, o păzesc îngerii lui Dumnezeu şi voi, neînţelegătorilor, o defăimaţi? şi nu ştiţi că cei ce urăsc Biserica şi o defăima, pe însuşi Hristos îl urăsc şi-L defăima, care este „Capul Bisericii, precum zice Pavel?” (Efeseni 5, 23).
Nu socotiţi că voi când nu vă duceţi la Biserică, vă despărţiţi de ceilalţi creştini ca nişte mădulare putrede ale întregului trup al Bisericii şi că vă despărţiţi singuri pe voi înşivă de îngrădirea lui Hristos, ca nişte oi râioase şi vă tăiaţi de la Capul Bisericii Hristos şi nu mai luaţi nici un dar sau ajutor de la El?
Ce zic? Voi când defăimaţi şi nu vă duceţi acum la Biserica lui Hristos, ci vă despărţiţi de bunăvoie de Hristos şi de adunarea binecredincioşilor creştini, să ştiţi că vă veţi despărţi şi atunci la judecata ce va să fie de adunarea celor dreptcredincioşi şi de oile cele de-a dreapta şi veţi fi puşi de-a stânga cu adunarea păcătoşilor şi a caprelor la osânda și suferința veșnică.
Cel ce se roagă în Biserică, este mult mai ascultat decât cel din casă!
Iar dacă cineva din voi şi zice: eu pot şi în casa mea să mă rog şi ce nevoie este să mă duc la Biserică? Îi răspundem lui cu dumnezeiescul Ioan Gură de Aur şi-i zicem: că te amăgeşti şi-ţi râzi de tine, omule, oricare ai fi tu care zici acestea.
Deoarece, da, poţi a te ruga şi în casa ta, dar rugăciunea cea din casă nu are puterea celei
din Biserică, în care este atâta mulţime de preoţi, dascăli şi creştini, care trimit mai bine rugăciunea ta cu glasul lor împreună la Dumnezeu şi întru care este atâta unire, dragoste şi înţelegere şi rugăciunile preoţilor. „Dar care este răspunsul cel rece al celor mulţi? Pot, zice, să mă rog şi în casă; te amăgeşti pe tine, omule! Că a te ruga în casă poţi, însă a te ruga aşa precum în Biserică, aceasta este cu neputinţă. Acolo unde sunt atâta mulţime de părinţi, acolo unde este strigarea tuturor, mult mai bine se trimite rugăciunea sus la Dumnezeu. Nu eşti auzit când te rogi singur Stăpânului, ca atunci, când te rogi cu fraţii tăi. Pentru că aici e ceva mai mult, unirea, conglăsuirea şi legătura dragostei şi rugăciunile preoţilor, căci doar pentru aceasta stau în Biserică preoţii. Deoarece rugăciunile mulţimii fiind slabe, să se adune cu rugăciunile preoţilor şi să se suie împreună la ceruri” (Cuvânt 3 despre cele neînţelese).
Pentru aceasta şi dumnezeiescul David în biserici obişnuia de se ruga şi lăuda pe Dumnezeu, de aceea şi zicea: „întru adunări bine Te voi cuvânta, Doamne” (Ps. 25, 12); şi iarăşi: „în mijlocul adunării, Te voi lăuda” (Ps. 21, 23). Şi nu numai el se ruga în biserici, ci şi pe ceilalţi îi îndemna a se ruga în biserici zicând: „întru adunări binecuvântaţi pe Dumnezeu” (Ps. 7, 28); şi iarăşi: „închinaţi-vă Domnului în curtea cea sfântă a lui” (Ps. 28, 2), pe care tâlcuind-o, Marele Vasile zice: „Deci, nu e voie afară de această curte a se închina cineva lui Dumnezeu, ci venind aici înlăuntrul ei; ca nu aflându-se cineva afară de aceasta (din Biserică) să se tragă de cele de afară şi aşa să se păgubească de a fi în curtea Domnului”.
Cei ce se roagă în Biserică înlesnesc toate lucrurile zilei.
De aceea, fraţii mei creştini, ruşinaţi-vă de toate câte am zis şi mai cu seamă de numele Bisericii şi îndată ce auziţi că sună clopotul sau toaca Bisericii, ori de este utrenia, ori Liturghia, sau vecernia, alergaţi şi adunaţi-vă ca nişte fii către maica voastră cea de obşte; ca cei de casă, în casa voastră cea duhovnicească; ca cei înviforaţi, în liman; ca nişte flămânzi şi însetaţi, la sufleteasca masă a Tainelor şi a dumnezeiescului cuvânt: ca nişte răniţi şi bolnavi, la spitalul şi casa cea de obşte; şi atâta bunăvoinţă să arătaţi de a vă duce la Biserica Domnului, încât să vă întrebaţi unul cu altul, care se va duce mai întâi la Biserică şi să-i fie ruşine de a rămâne în urma celorlalţi; precum şi pentru aceasta vă porunceşte înţeleptul Sirah zicând: „La vreme te scoală şi nu fi cel mai de pe urmă; aleargă acasă şi nu fi leneş” (Sirah 32, 12); şi iarăşi: „Apropiaţi-vă către mine cei neînvăţaţi şi rămâneţi în casa învăţăturii” (Sirah51,30). Căci dacă voi la începutul zilei, mai înainte de orice lucru vă veţi duce la Biserica lui Hristos ca să vă rugaţi, să ştiţi că această rugăciune vă aduce mare înlesnire la toate lucrurile pe care le faceţi în acea zi şi se vor binecuvânta toate meşteşugurile şi lucrul mâinilor voastre, precum spune dumnezeiescul Hrisostom: „Când rugăciunea merge înainte şi pregăteşte calea acestei vieţi, atunci fieştecare cu lesnire şi cu uşurinţă călătoreşte pe calea bunei cinstiri” (Cuvânt pentru rugăciune).
Şi într-alt loc glăsuieşte acest sfânt că, întâi, creştinii trebuie să-şi ridice mâinile lor la rugăciune în Biserica lui Dumnezeu şi apoi să se ducă la lucru, pentru că din rugăciunea aceea vor dobândi putere ca să lucreze: „întăreşte turnul asupra diavolului, căci aceasta este Biserica. De aici pornească-se mâinile spre lucru. Întâi înalţă-se la rugăciune şi apoi ducă-se la lucru; astfel va fi întru ele puterea trupului, aşa vor fi mult roditoare, aşa vor fi afară de toate cele rele” (Omilia 18 la Fapte).
Nu vă asemănaţi şi voi cu nemulţumitorii cei chemaţi la cina cea duhovnicească; nu pricinuiţi şi voi când vă cheamă Biserica, zicând că aveţi femeie şi perechi de boi, câmpii şi ţarini şi de aceea n-aveţi vreme să mergeţi la Biserică; fiindcă e mare defăimarea voastră a zice că sunteţi atât de mult încurcaţi cu grijile lumeşti şi cu lucrurile cele pământeşti, încât nu puteţi răsufla puţin ca să vă îndeletniciţi la cele duhovniceşti şi de trebuinţă mântuirii voastre; iar al doilea, că toate acestea câte le puneţi înainte, sunt în adevăr pricini mincinoase şi nu îndreptări adevărate. Şi e dovedită aceasta, fiindcă voi când vă duceţi să întâlniţi prietenii voştri sau să priviţi la teatre şi spectacole sau să jucaţi la cărţi, domino, cuburi şi alte jocuri, atunci nu ziceţi că n-aveţi vreme, ci de multe ori, zile şi nopţi întregi pierdeţi la acestea, iar când vă cheamă Biserica şi e vremea să vă duceţi ca să vă rugaţi în Biserica lui Dumnezeu şi să ascultaţi cuvântul Lui, atunci ziceţi că aveţi o mie de treburi şi n-aveţi timp. Ah! şi nu înţelegeţi, fraţilor, că acestea sunt piedici şi pricinuiri făţişe ale diavolului cu care caută să vă oprească de la folosul şi mântuirea sufletelor voastre? Nu vă gândiţi că, dacă voi pierdeţi cea mai multă vreme a vieţii voastre la lucrurile cele trupeşti şi deşarte, iar la cele de trebuinţă şi mântuitoare şi dumnezeieşti, nici măcar puţină vreme nu voiţi să pierdeţi — socotindu-le pe acestea necinstite şi de prisos, nu vă gândiţi, zic, că în acest chip nu mai sunteţi vrednici de a mai trăi şi a mai vedea acest soare?
Da, aşa hotărăşte Sfântul Ioan de Aur în Omilia a 11 a la Evanghelia de la Ioan: “Apoi la lucrurile cele deşarte şi de nimic, pretutindenea sunteţi fără vreo pricinuire şi chiar aveţi mare înlesnire, iar când este a lua aminte de cele ale lui Dumnezeu, atât vi se par mai necinstite decât toate, încât socotiţi că nici cel mai puţin timp nu-l puteţi dărui acestora. Şi astfel, cum veţi mai răsufla acest aer sau cum veţi mai privi soarele?”
Sfântul Nicodim Aghioritul, Hristoitia, Bunul moral al creștinilor, Ed. Bunavestire, Bacău, 2001, p.244-246.