„Părintele Dumitru Stăniloae a devenit laudă a Bisericii întregi”
În secolul 20, neamul românesc a dat Ortodoxiei universale unul dintre cei mai importanţi teologi, părintele profesor Dumitru Stăniloae. El este considerat de părintele John Meyendorff „cel mai mare teolog ortodox din întreaga lume”.
Olivier Clément, vorbind despre părintele Stăniloae şi locul său în teologia contemporană, spunea: „Român şi universal. Ortodox şi, prin aceasta, unit cu toate. Un om care nu se teme. Care nu se teme de Apus, nici de pretenţiile umanismului şi raţionalităţii moderne, ci care încearcă, în chip profetic, să antreneze totul în mişcarea unui autentic divino-umanism. Cu cât înaintează, cu atât simte că tradiţia – dacă nu trebuie să moară, ci să rămână credincioasă Duhului Sfânt, despre care Irineu din Lyon spunea că <întinereşte> (juvenescens) – trebuie să inventeze cuvinte noi, cuvinte capabile să ajungă la inima oamenilor acestui sfârşit de secol 20, ai zorilor celui de-al treilea mileniu…”
Părintele profesor Dumitru Stăniloae este cel care a dat o unitate monumentală dogmaticii ortodoxe, pe care a conceput-o ca fiind inseparabilă de morală, de cultul Bisericii, de spiritualitate.
Opera capitală a marelui teolog român, „Teologia Dogmatică Ortodoxă”, este, pe de o parte, o sinteză în care prezintă dogmele credinţei în mod coerent, după metoda hristocentrică, iar pe de altă parte, este un mesaj, deoarece expunerea sistematică este însoţită permanent de meditaţia existenţială. Dogmatica sa nu este altceva decât prezentarea inteligibilă, dar şi emoţională, existenţială a dogmelor credinţei. Urmând principiul teologiei patristice, care „prezintă nu pe Dumnezeu şi lucrarea mântuitoare a lui Hristos în Sine, ci în om, prin Duhul Sfânt”, părintele Stăniloae nu desparte teologia de doxologie. Acesta este cel mai important corectiv pe care părintele Dumitru Stăniloae l-a făcut teologiei dominante dinainte de el. În acest sens afirma: „Numai când Părinţii aveau de apărat un punct al dreptei învăţături despre Dumnezeu sau despre Hristos dezvoltau mai mult latura dogmatică a ei. Dar nici atunci nu lipsea din această prezentare legătura acelui punct al învăţăturii dogmatice cu mântuirea omului, cu urmările ei pentru vieţuirea ce se cere omului, cu lauda şi mulţumirea lui Dumnezeu pentru modul cum se reflectă existenţa şi lucrarea lui Dumnezeu în creşterea duhovnicească a omului şi în puterea dată acestuia de a conlucra cu Dumnezeu la mântuirea sa.”
Gândirea şi lucrarea academică a părintelui Stăniloae sunt pe linia teologică a Sfinţilor Apostoli, a Sinoadelor Ecumenice şi a Sfinţilor Părinţi, fiind de asemenea în comuniune de mărturisire cu teologia ortodoxă din spaţiul elen, slav şi arab, precum şi în dialog cu teologia contemporană romano-catolică, anglicană sau protestantă.
Părintele Dumitru Stăniloae, în demersul lui teologic, acceptă şi trăieşte foarte profund ceea ce învaţă şi trăieşte Biserica; teologhiseşte ca membru al Bisericii şi, mai mult, ca preot al lui Hristos. În exprimările sale teologice se întemeiază permanent pe învăţătura apostolică a Bisericii şi este convingător pentru cititori din acest punct de vedere. Adânceşte adevărul, plecând întotdeauna de la problemele majore ale lumii contemporane. Teologhiseşte folosind mijloace de exprimare şi structuri de gândire actuale. Astfel, teologia lui izvorăşte din viaţa lui în Hristos, din viaţa liturgică.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, vorbind despre părintele Dumitru Stăniloae, afirmă că „teologia lui, în întregimea ei, poate fi numită o teologie a rugăciunii, arătându-ne prin tot ce a scris şi prin modul său de viaţă spirituală profundă că frumuseţea netrecătoare a persoanelor şi a popoarelor se manifestă în adâncirea comuniunii lor spirituale cu Dumnezeu şi întreolaltă. (…) El ne-a arătat că forţa şi frumuseţea Ortodoxiei se manifestă în profunzimea şi bogăţia teologiei şi a spiritualităţii ei”.
Părintele Dumitru Stăniloae, în „Introducerea” la „Teologia Dogmatică Ortodoxă”, arată că la modul ideal teologia vie a Bisericii trebuie să fie în acelaşi timp „apostolică şi tradiţională”, fidelă prin credinţă Revelaţiei date în trecut şi transmise în tradiţie prin istorie; „contemporană cu fiecare epocă”, deschizându-se prin iubire oamenilor de acum şi problemelor prezentului; „profetică-eshatologică”, deschisă şi deschizând prin speranţă umanităţii perspectivele viitorului eshatologic inaugurat de Hristos prin Învierea Sa, şi promovând astfel mişcarea şi progresul spiritual al omenirii spre desăvârşirea ei finală, metaistorică.
Bucurându-ne de toate acestea, concluzionăm prin mărturisirea marelui patrolog Stylianos Papadopoulos: „Pentru toate acestea, părintele Dumitru Stăniloae a devenit laudă a Bisericii întregi şi, în special, a Bisericii româneşti. Pentru acestea este cel mai mare teolog al Bisericii Ortodoxe şi al întregii creştinătăţi”.
Pr. Ciprian Florin Apetrei
Sursa: https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/in-memoriam/parintele-dumitru-staniloae-a-devenit-lauda-a-bisericii-intregi-148449.html