Sfânta Cruce şi Sfânta Împărtăşanie biruie demonii și vrăjitoriile
Unui bărbat iubitor de Hristos, din Babilonul Egiptului, fiind dintre cei în cinste, cu puţini ani în urmă i s-a încredinţat de către stăpânire grija închisorii, purtându-se bine şi compătimitor cu cei închişi în ea. Numele acestuia nu e nevoie să îl spunem, căci este încă în viaţă. Acest om ne-a povestit nouă cu cele mai înfricoşătoare jurăminte:
„Într-o zi, după ce unii fermecători au fost închişi la mine, intram adeseori să îi anchetez separat, cum este obiceiul celor cărora li s-a încredinţat o astfel de treabă, luând în scris declaraţiile lor şi cuvintele lor, ca să aducem stăpânirii cele referitoare la ei. Unul dintre ei, care era mai bătrân, când a văzut discernământul meu, că mă purtam faţă de ei cu iubire de oameni şi că aveam sentimente de compătimire faţă de toţi cei de acolo, luându-mă deoparte îmi zice în limba thebaică: „Te jur pe tine pe Dumnezeu, Cel Care ne-a predat pe noi în mâinile tale, niciodată să nu stai la ancheta noastră, a celor patru fermecători, fără să te împărtăşeşti mai întâi şi să porţi crucea la gât. Căci tovarăşii mei sunt oameni răi şi vor să-ţi facă rău. Dar dacă vei face cum îţi voi spune eu, nici aceştia, nici vreun alt om nu îţi va putea face rău”.
Dacă demonii şi fermecătorii mărturisesc acestea, este limpede că mai nelegiuiţi decât aceştia sunt cei care nu mărturisesc Sfântul Trup al lui Hristos şi care hulesc în fiecare clipă Crucea Lui şi pentru Crucea Lui ne pedepsesc pe noi. La cine mă refer? La vrăjmaşii Crucii (aceşti „vrăjmaşi ai Crucii” sunt arabii, care persecutau creştinii la acea vreme) al căror sfârşit este pierzania (Cf. Filip. 3, 18-19), potrivit cu ceea ce spune Dumnezeu prin gura lui Pavel Apostolul.
(Sfântul Anastasie Sinaitul, Povestiri duhovniceşti, traducere din limba greacă veche de Laura Enache, Editura Doxologia, 2016, pp. 106-107)
