Când se pogoară binecuvântarea lui Dumnezeu, roadele încep să apară
O noapte întreagă s-au ostenit pescarii și nu au prins nimic; însă, când Domnul a intrat în luntrea lor și, după ce a propovăduit, le-a poruncit să arunce mrejele, au prins atâta pește, că nu puteau să-l scoată și li se rupeau mrejele.
Aici, avem o comparație între munca – de orice fel – lipsită de ajutorul lui Dumnezeu și munca la care ajută Dumnezeu. Atâta vreme cât omul se ostenește de unul singur și vrea să dobândească ceva numai prin propriile-i puteri, totul îi scapă din mâini; atunci când Se apropie de el Domnul, curg bunătăți după bunătăți.
În privința moral duhovnicească, faptul că reușita nu este cu putință fără Domnul este limpede: „Fără de Mine, nimic nu veți putea face”, a grăit Domnul. Și această lege lucrează în oricine. Precum ramura ruptă de trunchi nu numai că nu face roade, dar se usucă și își pierde puterea de viață, așa și oamenii, dacă nu rămân în părtășie vie cu Domnul, nu pot aduce roadele dreptății, atât de prețioase pentru viața veșnică. Vreun lucru bun tot mai poate să fie în ei, dar bun numai la arătare însă, de fapt, lipsit de preț, așa cum mărul pădureț poate fi frumos la înfățișare, dar, dacă-l iei și-l guști, e acru.
Și în privința celor din afară, a celor lumești, legea asta se poate proba pe viu: se zbate câte unul, se zbate și nimic nu-i iese; însă, când se pogoară binecuvântarea lui Dumnezeu, roadele încep să apară. Cei ce iau aminte la sine și la căile vieții cunosc din experiență acest adevăr.
Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Σοφία, București, 1999, pp. 178-179.
