Ca să te mântuieşti, trebuie să te smereşti

Mândria nu lăsa sufletul să o apuce pe calea credinţei. Necredinciosului îi dau acest sfat: să zică „Doamne, dacă exişti, luminează-mă şi-Ţi voi sluji din toată inima şi din tot sufletul”. Şi pentru acest gând smerit şi dispoziţie de a sluji lui Dumnezeu, Domnul îl va lumina negreşit. Dar să nu spună: „Dacă exişti, pedepseşte-mă”, căci dacă vine pedeapsa, se poate să nu ai puterea de a mulţumi lui Dumnezeu şi să aduci pocăinţă.

Când Domnul te luminează, atunci sufletul tău simte pe Domnul; simte că Domnul l-a iertat şi îl iubeşte şi cunoşti aceasta din experienţă, şi harul Duhului Sfânt va da mărturie în sufletul tău de mântuirea ta şi atunci vei voi să strigi tare lumii întregi: „Cât de mult ne iubeşte Domnul!”. Până când nu L-a cunoscut pe Domnul, Apostolul Pavel L-a prigonit, dar când L-a cunoscut, a străbătut lumea întreagă propovăduind pe Hristos. Dacă Domnul nu ne face cunoscut prin Duhul Sfânt cât de mult ne iubeşte, omul nu poate să o ştie, căci e cu neputinţă pentru mintea pământească să înţeleagă din ştiinţa ce fel de iubire are Domnul pentru oameni. Dar ca să te mântuieşti trebuie să te smereşti, pentru că omul mândru, chiar de ar fi băgat cu de-a sila în Rai, nu şi-ar găsi acolo odihnă, ar fi nemulţumit şi ar spune: „De ce nu sunt pe primul loc?”. Dar sufletul smerit e plin de iubire şi nu caută întâietăţi, ci doreşte binele pentru toţi şi se mulţumeşte cu orice.

(Sfântul Cuvios Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu, 2001, p. 86)

Sursa web: https://doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/ca-sa-te-mantuiesti-trebuie-sa-te-smeresti