Sfântul Ioan Iacob Românul de la Hozeva – grabnic ajutător
În anul 1986 de Sfânta Înviere, au venit la Sfintele Locuri mulţi închinători greci. O femeie din Creta a dat părintelui stareţ Amfilohie o linguriţă de aur şi a spus că o femeie, care a vizitat Sfintele Locuri şi mânăstirea Hozeva, a rămas cu multă evlavie la sfinţii de aici. Femeia s-a îmbolnăvit greu şi doctorii n-au putut face nimica şi era gata să moară, sta nemişcată, nu mai vorbea, cu ochii închişi şi toţi aşteptau să-şi dea sufletul. Deodată se deşteaptă, deschide ochii şi începe să vorbească şi spune: am văzut un preot cu Sfântul Potir în mână şi mi-a spus să fac Cruce şi s-a atins cu linguriţa de gura mea şi mi-a spus: eu sunt Ioan Iacob Hozevitul şi s-a făcut nevăzut. Femeia era sănătoasă. De bucurie a comandat o linguriţă de aur şi a trimis-o ca mulţumire Sfântului.
Un preot grec, care a ajutat la transportul Moaştelor Sfântului Ioan de la Peştera Sfânta Ana în mânăstire, a spus următoarele: o persoană a tăiat 3 fire de păr de la Sfântul Ioan ca să le aibe de blagoslovenie. I s-a arătat Sfântul Ioan care i-a zis să pună la loc firele de păr căci îi trebuiesc. Persoana respectivă a pus firele de păr la loc. Se crede că persoana în cauză este chiar preotul, dar a spus de altă persoană.
În anul 1965 s-a îmbolnăvit stareţul părintele Amfilohie şi a intrat în spital. Aici la mânăstire a venit un preot sârb, care nu ştie citi bine greceşte şi el are grijă de mânăstire şi de Biserică căci nu este altul, ceilalţi sunt bătrâni. El aprinde candelele şi tămâiază. Odată sau de două ori nu a tămâiat după ce a aprins candelele. I s-a arătat Sfântul Ioan şi i-a zis: de ce nu tămâiezi în Biserică? De atunci, este atent să tămâieze regulat.
După ce a murit părintele Ioan Iacob, maica Galina de la Ierihon îl pomenea în rugăciunile ei împreună cu alţi răposaţi trecuţi în pomelnicul ei. După un timp a citit nişte scrisori ale părintelui Ioan, în care era multă râvnă pentru credinţa ortodoxă şi pentru calendarul vechi, după care maicii Galina nu i-a plăcut şi l-a şters din pomelnic. După un timp oarecare, îi apare în vis părintele Ioan şi îi zice: ce rău ţi-am făcut, de ce nu mă mai pomeneşti? După aceia maica Galina iar l-a pomenit până la moartea ei.
În 1986 a murit stareţul arhimandrit Amfilohie, care a dezgropat pe părintele Ioan şi l-a aşezat în Biserică, unde se află şi astăzi. În locul lui a fost numit un alt stareţ, tot arhimandrit, tânăr de 22 de ani, iar părintele ieromonah Sârb a rămas econom.
După moartea stareţului arhimandrit Amfilohie, marii epitropi şi cu arhiereii din Patriarhie, s-au hotărât să-l scoată din Biserică pe părintele Ioan şi să-l reîngroape, neavând evlavie la el.
Dar problema s-a amânat până la reîntoarcerea stareţului din Elveţia şi după ce s-a reîntors, s-a întâmplat ca Patriarhul Ierusalimului să plece în România, unde a fost invitat la întronizarea noului Patriarh al României.
Între timp au vizitat mănăstirea Gheorghe Hozevitul 3 stareţi din România, de la mănăstirile Secu, Neamţu şi Bistriţa, care s-au închinat la Moaştele Sfântului Ioan şi au dus vestea reîngropării Sfântului Ioan şi în România.
La reîntoarcerea Patriarhului, Biserica Română din Ierusalim a cerut să ia Moaştele Sfântului Ioan şi Patriarhia din Ierusalim nu a aprobat.
Întrebat stareţul nou ce se va întâmpla cu Moaştele Sfântului Ioan, a răspuns că Patriarhia a hotărât să rămână pe loc. Aceasta este a doua oară când s-au ridicat contra Sfântului Ioan.
O persoană cu numele Marina Fecioara, fiind la studii în Ierusalim, venea de la Mănăstirea Sfântul Gheorghe Hozevitul, unde se mărturisea la un părinte compatriot de-al ei.
În 1988, cu 3 săptămâni înainte de Înviere, într-o noapte a visat că era înăuntrul Bisericii Sfântului Mormânt, şedea pe o bancă şi citea nişte hârtii, pe care le găsise acolo. Deodată vede un călugăr lângă ea, care îi zice: „acele nume pe care le pomeneşti sunt persoane care au făcut păcate în Biserică. Dar este părintele Ioan Hozevitul, om bun cu frica lui Dumnezeu, care a făcut voia lui Dumnezeu, eu îl cunosc, s-a sfinţit, este sfânt”. Atunci Marina a răspuns: „da, îl ştiu, este la Hozeva” şi îndată a dispărut. Şi zice Marina: eu când mă închinam în Biserică, nu sărutam racla cu Sfintele Moaşte, de aceea m-a încredinţat că cu adevărat a fost Sfânt şi de atunci, de câte ori mă închin sărut şi racla cu Sfintele Moaşte şi îl rog cu credinţă şi îmi ajută la toate greutăţile mele. Sfinte Ioane, ajută la toată lumea.
În anul 1988, la 8 Septembrie, cu aranjamentul sărbătorii Naşterii Maicii Domnului, a rămas părintele ieromonah Grigore, deoarece egumenul era plecat în Grecia. Toate treburile le-a făcut foarte bine şi a fost mulţumită toată lumea.
A doua noapte după praznic, părintele Grigore, în vis, se afla lângă racla cu Moaştele Sfântului Ioan. Deodată părintele Grigore vede pe Sfântul Ioan în picioare în afară de raclă şi îl întreabă: ce faci părinte? Sfântul Ioan îi răspunde: bine. Atunci părintele Grigore se pleacă, îi face metanie, zice blagosloviţi şi îi sărută mâna. Sfântul zice: Domnul să te blagoslovească, îi face semnul Crucii deasupra capului şi îi sărută mâna. Când se ridică părintele Grigore nu-l mai vede, dar se uită în raclă şi îl vede culcat cum era şi mai înainte. Acesta a fost un semn că Sfântul Ioan a fost mulţumit de modul cum a fost aranjamentul la sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului.
Altă dată părintele Grigore îl vede pe Sfântul Ioan în Biserică stând în picioare înalt şi frumos cum era el şi îi zice: Eu ştiu de ce ai plecat din Sfântul Munte, să stai aicea. Asta a fost că părintele se gândea să plece din mănăstire, iar Sfântul Ioan îi dă curaj să facă răbdare şi să stea la mănăstire.
Legătură strânsă a fost şi este între Sfântul Ioan şi schimonahul Ioanichie, ucenicul Sfântului cel mai apropiat. În mănăstire vin şi persoane care vorbesc lucruri necuviincioase, de care fapt părintele Ioanichie este foarte supărat.
Odată Sfântul i-a apărut şi i-a zis de două ori: „nu vorbi şi tu cu ei”. Scrie părintele Ioanichie: Sfântul parcă este viu printre noi, pe unii îi mângâie, pe unii îi ceartă.
În Miercurea Patimilor din anul 1989, au venit la Moaştele Sfântului Ioan mulţi credincioşi din toată lumea. A venit şi o familie din Grecia, dar femeia avea duh necurat. Femeia s-a apropiat de Sicriul cu Sfintele Moaşte, dar dracul a trântit-o jos la pământ şi a strigat puternic: „Ioane, mă arzi, Ioane, mă arzi” şi a ieşit din femeie, care s-a ridicat, s-a închinat la Moaştele Sfântului Ioan şi a plecat liniştită.
Când egumenul mănăstirii Gheorghe Hozevitul i-a spus Patriarhului Diodor această minune, era de faţă şi un arhiereu bătrân care fusese prieten cu Sfântul Ioan.
Patriarhul a zis: „eu îl cunosc de mult, el era Sfânt de când trăia”. Tot aşa a spus şi arhiereul: „şi eu îl cunosc bine, el este Sfânt de când trăia”. Şi cu alte ocazii, când a fost vorba de Sfântul Ioan, Patriarhul a spus că el îl cunoaşte că este Sfânt de când era în viaţă. (Din cartea „Saint Jean le Romain” tipărită de Mănăstirea Ortodoxă Saint Michel Lavardac 1988.)
Într-o zi 5 persoane au venit în plimbare până la Mânăstirea Saint Michel Lavardac, s-au instalat într-un balcon şi discutau ce cunoşteau sau ce au auzit despre Sfântul Ioan Românul de la Hozeva. Una din ele era profesoară, celelalte erau două familii.
Una din femei zice: „eu voi spune de cea ce cunosc, ceea ce am văzut cu proprii mei ochi. Mama mea suferea de mari dureri de cap, foarte atroce de mai mulţi ani şi nu avea nici o şansă de vindecare. Am hotărât să venim cu mama la mânăstire într-o trăsură, dar fiind în vârstă, nu ne-am încumetat şi am renunţat. Ea ne-a spus apoi să ne închinăm înaintea Sfântului Ioan şi să-l rugăm să o vindece şi dacă durerile vor înceta, ea va posti timpul celor 40 de zile din Postul Mare. Minunea s-a întâmplat şi mama mea s-a resimţit fără nici o durere şi a postit întregul Post Mare din anul 1985. Fiecare spune ceea ce ştie, eu am spus ceea ce am văzut.
În septembrie 1985 mi s-a oferit Viaţa Sfântului Ioan Românul şi am cunoscut existenţa sa şi minunile sale. Cel mai mare dintre fiii mei a căzut greu bolnav şi eu am rugat adesea pe Sfântul Ioan pentru ca el să vină în ajutorul copilului meu. În adevăr, el s-a vindecat şi a revenit ca mai înainte, plin de sănătate. Sfântul ne-a ajutat totdeauna. Începând din acea zi, în toate dificultăţile noastre, mici sau mari, de fiecare dată, noi facem apel la el şi ne ajută şi veghează vizibil asupra noastră. Eu mulţumesc Domnului Iisus Hristos, Prea Sfintei Maicii lui Dumnezeu, tuturor Sfinţilor şi Sfântului Ioan Românul. (Din Revista Foi Transmise, Sainte Tradition nr. 42 Ianuarie 1989 a Mânăstirii Saint Michel Lavardac.)
Sursa: Sfântul Ioan Ioacob Românul – Hozevitul, Hrană Duhovnicească, Editura Lumină din Lumină, București, 2006, p.18-21.