Din povețele Starețului Sofronie

– Amărăciunea pe care o simte cineva față de un alt semen, chiar dacă este pe bună dreptate, îmbolnăvește inima și duce la pierderea Harului lui Dumnezeu.

– În vremea primelor prigoane, un grup de creștini era condus către martiriu. Unul dintre ei a rupt ordinul prin care împăratul cerea să fie prinși. Pe acela, Biserica nu l-a canonizat ca sfânt, cu toate că mărturisise, pentru că fapta pe care a făcut-o a fost una de natură politică. De aceea, lucrările noastre nu trebuie să aibă deloc scop politic. Politica nu încape în Evanghelie, deoarece politica cere putere, în timp ce Evanghelia propovăduiește dragostea, jertfa, deșertarea de sine, crucea.

– Nu doresc să se facă, cel puțin acum „unirea Bisericilor”- căci latinii nu se vor schimba, iar ortodocșii se vor strica.

– Când Dumnezeu, în Duhul Sfânt, insuflă un înțeles duhovnicesc cuiva, acest înțeles aparține Bisericii și tuturor mădularelor ei. De pildă, Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur nu este numai a lui, ci aparține Bisericii, este și a noastră, a tuturor

– Trăirea dogmei se vădește în înțelegerea asupra persoanei din punct de vedere ascetic și theologic.

– Lumina lui Dumnezeu este întreagă, în timp ce lumina diavolului este sfâșiată.

– Toți cei care au trecut prin budism trebuie să se pocăiască până la capăt, altfel această experiență orientală va lăsa ceva în sufletul lor.

Sursa: Ierotheos Mitropolit al Nafpaktosului, „Știu un om întru Hristos. Starețul Sofronie isihastul și Theologul”, Editura Sophia, pag 302-303.