Sfântul Antipa Athonitul – singurul călugăr athonit român trecut în rândul sfinţilor(10 ianuarie)
Cuviosul Antipa a fost un mare trăitor duhovnicesc şi un călugăr sfânt pe care l-a odrăslit pământul Moldovei în secolul XIX.
Sfântul Antipa Atonitul, de la Mănăstirea Valaam (1816-1882)
Cuviosul Antipa a fost un mare trăitor duhovnicesc şi un călugăr sfânt pe care l-a odrăslit pământul Moldovei în secolul XIX. Acest ostaş al lui Hristos, numit din botez Alexandru Luchian, s-a născut în anul 1816, într-o familie de ţărani credincioşi din satul Calapodeşti (Bacău). La vârsta de 20 de ani a fost călăuzit de Duhul Sfânt să intre în nevoinţa călugărească.
Mai întâi s-a ostenit doi ani de zile (1836-1837) în obştea Schitului Brazi (Vrancea), unde a fost călugărit sub numele de Alimpie. Aici s-a învrednicit de la Dumnezeu de darul lacrimilor şi al neîncetatei rugăciuni. Apoi s-a dus la Muntele Athos şi s-a stabilit la Schitul românesc Lacu, unde se nevoiau peste 80 de sihaştri români. Aici a deprins meşteşugul nevoinţei duhovniceşti de la cei mai aleşi călugări atoniţi, ajungând vestit în schit pentru postul şi osteneala lui.
După aproape 15 ani de sihăstrie în Schitul Lacu, bunul nevoitor a trăit încă patru ani de zile în Mănăstirea Esfigmenu. Aici primeşte marele şi îngerescul chip al schimniciei, primind numele de Antipa, şi este hirotonit diacon; apoi pleacă la pustie, unde stă patru ani. Astfel, înmulţind ostenelile călugăreşti şi privegherile de toată noaptea, Cuviosul Antipa era cinstit în tot muntele ca mare sihastru şi lucrător al rugăciunii lui Iisus. Se învrednicise încă şi de darul vindecării bolilor şi al înainte-vederii. Apoi, la Schitul Prodromu a fost hirotonit preot.
Iubind mai mult singurătatea şi smerenia decât cinstea şi lauda, în anul 1860, Cuviosul Antipa a părăsit Muntele Athos şi s-a reîntors în Moldova, la mănăstirile din preajma Iaşilor. Dar, văzându-se împresurat de mulţi credincioşi, căci numele lui se vestise în toată ţara, după trei ani a plecat să se închine la moaştele cuvioşilor părinţi de la Pecersca. Apoi a ajuns la mănăstirile din nord, uimind pe toţi cu sfinţenia vieţii lui. De aici, auzind de vestita Mănăstire ortodoxă Valaam, situată pe o insulă din lacul Ladoga, aproape de hotarele Careliei, Cuviosul Antipa, iubind fericita linişte şi străinătate, în anul 1865 s-a aşezat într-un schit al acestei mănăstiri. Aici trăiau călugări foarte sporiţi, lucrători neîntrecuţi şi dascăli iscusiţi ai rugăciunii lui Iisus.
La Mănăstirea Valaam s-a nevoit Cuviosul Antipa încă 17 ani de zile, „arătând fapte minunate de trăire duhovnicească, în post, în rugăciune şi în desăvârşită sărăcie”. Cea mai mare nevoinţă a lui era rugăciunea cea de foc a inimii, prin care neîncetat slăvea pe Dumnezeu, izgonea duhurile cele necurate şi gusta din bucuriile cele negrăite ale Duhului Sfânt. La aceasta adăuga post îndelungat, privegheri de toată noaptea, lacrimi, metanii şi alte neştiute osteneli duhovniceşti. Săvârşea încă adesea dumnezeiasca Liturghie şi se ruga mult pentru lume şi pentru ţara în care s-a născut.
Pentru o petrecere aleasă ca aceasta, Cuviosul ieroschimonah Antipa Luchian dobândise de la Dumnezeu darul facerii de minuni şi al înainte-vederii, căci cunoştea gândurile cele ascunse ale oamenilor şi pe mulţi îi povăţuia pe calea mântuirii. Era, de asemenea, şi un mare părinte duhovnicesc şi dascăl iscusit al rugăciunii inimii. Pentru aceea numele lui ajunsese cunoscut, atât în Carelia, cât şi în Rusia de nord, şi mulţi monahi şi credincioşi iubitori de Dumnezeu îl căutau şi îi urmau învăţăturile. Avea şi în Mănăstirea Valaam câţiva ucenici aleşi, dintre care cel mai sporit era Ieromonahul Pimen, bărbat cuvios şi foarte învăţat.
După o nevoinţă binecuvântată ca aceasta, Cuviosul Antipa Atonitul şi-a dat sufletul cu pace în braţele Mântuitorului Hristos, la 10 ianuarie 1882, şi a fost înmormântat în biserica schitului unde s-a nevoit. Este singurul călugăr român care s-a nevoit în această vestită mănăstire isihastă din nordul Europei.
În anul 1883, văzând părinţii Mănăstirii Valaam că Ieroschimonahul Antipa Luchian este venerat de ucenici şi de credincioşi ca sfânt, au rânduit să i se scrie viaţa pe scurt, spre lauda lui Dumnezeu şi folosul sufletesc. Astfel, ieromonahul Pimen, ucenicul său de chilie, scrie în acelaşi an nevoinţa părintelui său duhovnicesc, intitulată „Vrednica de pomenire viaţă a ieroschimonahului Antipa”.
Viaţa Cuviosului Antipa a fost tipărită la Petersburg de două ori, în anii 1883 şi 1893, răspândindu-se atât în Rusia şi Finlanda, cât şi în Muntele Athos. Iar canonizarea şi trecerea sa în rândul sfinţilor a fost făcută în Muntele Athos, în anul 1906, după 24 de ani de la mutarea sa din viaţă. În mineiul pe ianuarie, în zece zile, tipărit în limba rusă la Mănăstirea Pantelimon din Athos, la pagina 46 figurează şi „Cuviosul ieroschimonah Antipa Athonitul”, cu viaţa sa pe scurt. Numele său este cinstit mai ales în mănăstirile din Sfântul Munte, fiind singurul călugăr athonit român trecut în rândul sfinţilor şi numărat printre cei din urmă cuvioşi părinţi ai Athonului.
Aşa s-a nevoit şi s-a săvârşit în plăcere de Dumnezeu, departe de ţară, un mare cuvios român, dascăl al liniştii şi al neîncetatei rugăciuni!
(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 447-449)
Sursa web: https://doxologia.ro/pateric/sfantul-antipa-atonitul-singurul-calugar-atonit-roman-trecut-randul-sfintilor