Hristos și teoria conspirației
Hristos și teoria conspirației
Teoriile conspirației sunt peste tot… De când Internetul a devenit atât de accesibil și folosit la scară globală, pe lângă multele beneficii pe care le aduce, ne confruntăm și cu problemele pe care le răspândește, iar între aceste probleme, imposibil să nu remarci că ultimul timp pare a fi devenit un fel de ”vreme a conspirațiilor” cu o incidență tot mai pronunțată inclusiv la nivel duhovnicesc, la nivelul vieții spirituale și al relației personale și comunitare cu Hristos.
Auzim atâtea asemenea teorii în ultimul timp că parcă devine dificil să nu începi să-ți pui întrebări; cipuri, vaccinuri, documente biometrice, organizații oculte, etc, cam tot ce se întâmplă e subiectul teoriei conspirației. De când cu pandemia parcă au explodat paginile fundamentaliștilor cu ”relații sus-puse și acces la informații secrete”. Mesajul – mai mult sau mai puțin voalat – e că ”cei ascunși și neștiuți” ne vor răul și conspiră să ne subjuge, să ne răpească complet libertatea, să ne ucidă. Parcă e o chemare la protest, la nesupunere și – de ce nu? – chiar la revoluție.
Lăsând la o parte alte argumente, renunțând smerit la pretenția de a da răspunsuri care să valideze sau nu vreo asemenea teorie și vorbind exclusiv dintr-o perspectivă creștină, întrebarea firească este: Toate aceste atitudini de protest și revoluționare ale creștinilor (uneori chiar a și ale clericilor) sunt în duhul și în învățătura lui Hristos? A fost Hristos un revoluționar?
Mai întâi de toate să ne amintim că Iisus din Nazaret a fost subiectul unei conspirații: fariseii și preoții de la Templu conspirau să-L omoare. Exact așa: conspirau! Din partea lui Iisus, absolut nici o reacție cu privire la această conspirație despre care știa cu siguranță… A continuat să propovăduiască, să vindece, să învieze, adică să facă exact ceea ce provocase nemulțumirea conspiratorilor; pentru Iisus, conspirația care a culminat cu moartea Lui, parcă nu exista. El vorbea despre iubire, despre iertare, despre desăvârșirea omului, adică opusul la ceea ce ne-am aștepta. Asta era cu adevărat revoluționar în sensul primar al cuvântului!
Poporul ales a cam încurcat lucrurile: au pierdut din vedere tensiunea duhovnicească a așteptării lui Mesia, faptul că El venea să producă o revoluție spirituală și nu una socială. Nedreptatea socială din acele vremuri era greu de suportat, aș îndrăzni să spun că era mult mai acută decât în zilele noastre, dar Iisus, fără să o ignore, se limitează la a mângâia și a vindeca. ”Dați Cezarului cele ale Cezarului și lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu”. Ei și-ar fi dorit un eliberator din robia romanilor, nu din robia păcatului și confuzia a fost vizibilă când, la cererea lui Pilat, au trebuit să aleagă între Iisus, revoluționarul duhovnicesc, și zelotul Barabba, revoluționarul ”adevărat”, luptătorul pentru dreptate socială și libertatea neamului său, exact opusul Nazarineanului.
Revoluția socială sau politică nu e compatibilă cu creștinismul iar cei care aderă la aceste teorii, asemeni evreilor acelor timpuri, încurcă lucrurile. Îl confundă pe Hristos cu Barabba, adică trupul cu sufletul și lumea aceasta cu Împărăția lui Dumnezeu. Revoluția lui Hristos se produce în adâncul sufletului celui ce crede printr-o perpetuă convertire, iar celelalte – în plan social, politic, economic, etc – se vor adăuga ca o urmare firească.
Pr. Florin Haniș