3207037955

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, Departamentul pentru spitale al Episcopiei noastre a propus și organizat un Curs de formare pentru cei care doresc să facă voluntariat în spitale.

Cursul este susținut de Asociația de voluntariat pastoral al Spitalului Sandro Pertini din Roma, în fiecare joi seara, în perioada 2 martie – 25 mai. Va fi o abordare a voluntariatului pentru bolnavi din perspectivă duhovnicească, medicală și psihologică, la care se adaugă orele de practică în spital.

Spre bucuria noastră, la acest curs s-au înscris în jur de 70 de persoane din mai multe parohii din Roma și din împrejurimi.

Acest proiect are ca țel precis colaborarea directă a celor care vor finaliza cursul de formare cu parohiile de care aparțin și cu spitalele din zona lor.

Dumnezeu să binecuvânteze acest început și să ne deschidă noi perspective de misiune pentru cei bolnavi!

Pr. Ilie Ursachi