Un număr de 15 persoane cu dizabilități motorii din România și Republica Moldova au avut bucuria să primească câte un cărucior nou, performant, oferit gratuit de către Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, prin jertfelnicia credincioșilor binevoitori din parohii. Este vorba despre proiectul “Cărucioarele speranței”, care se desfășoară în cadrul parohiilor din Episcopia noastră, prin binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, în parteneriat de colaborare cu grupul “Tineri pe picioare”, coordonat de către Dr. Massimo Liberatori din Roma și cu Mitropolia Moldovei și Bucovinei. Prin acest proiect dorim să ușurăm condițiile de viață ale unor persoane dizabile achiziționând pentru ei și oferindu-le câte un cărucior nou, de foarte bună calitate. Evenimentul de donare a cărucioarelor a avut loc în sala Ekklesia a Muzeului Mitropoliatan Iași, unde am fost primiți de către D-na preoteasă Antonieta Negru, referentul proiectului din partea Mitropoliei și gazda care ne-a oferit prânzul în parohia Sf. Vasile din cartierul Tătărași. Fiecare beneficiar a primit câte un cărucior nou, marca Venus, creat în Italia și personalizat în funcție de caracteristicile specifice ale fiecăruia. Nu se pot exprima în cuvinte emoția și bucuria trăite de acești frați ai noștri suferinzi  pentru darul primit, atât de necesar pentru ei și care n-ar fi reușit niciodată să și-l cumpere singuri, dar și pentru faptul că frații lor români din Italia s-au gândit la ei în felul acesta. Au transmis, prin noi, mulțumirile lor din suflet pentru toți cei care au contribuit la cumpărarea cărucioarelor. Bucuria a fost încununată de binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Teofan, care a dorit să ne întâlnească și să dăruiască fiecărui beneficiar o carte de rugăciuni și un ajutor financiar pentru întoarcerea acasă. Aceasta este prima parte a proiectului și cu ajutorul lui Dumnezeu, pe Care Îl rugăm să ne țină deschisă inima, în octombrie, de Sf. Cuv. Parascheva, când va fi a doua parte a proiectului, dorim să aducem o rază de speranță și altor “frați mai mici ai Domnului”, oferindu-le gratuit câte un cărucior.   Pr. Ilie Ursachi