Câteva cuvinte duhovniceşti din Scara Sfântului Ioan

Opera Sfântului Ioan, egumenul Mănăstirii Sinai, intitulată ‘Scara’, este practic un manual duhovnicesc care are drept scop călăuzirea omului spre viaţa veşnică. Chiar dacă au fost redactate pentru a îndrepta monahii spre o îngerească vieţuire, învăţăturile sfântului pot îndruma viaţa oricărui creştin spre Împărăţia cerurilor.

Lucrarea ‘Scara’ a fost redactată la cererea egumenului Ioan al Mănăstirii Raith, aflată la 97 km de Mănăstirea Sinai, lângă Marea Roşie.

Egumenul s-a adresat Sfântului Ioan Scărarul precum părintelui ‘de obşte al tuturor şi ca la unul mai bătrân ca toţi în nevoinţă şi pricepere şi ca la învăţătorul cel mai bun’, rugându-l să aştearnă ‘ca un adevărat mare învăţător, fără preget şi în chip limpede pe hârtie, după o bună rânduială, datoriile vieţii călugăreşti, spre mântuirea celor ce au ales această îngerească vieţuire’ care să le fie ‘ca o scară rezemată pe porţile cerului, care să-i urce pe cei ce voiesc, nevătămaţi şi fără păgubire, ajutându-i să treacă neîmpiedicaţi peste duhurile răului şi peste stăpânitorii lumeşti ai întunericului şi peste căpeteniile văzduhului’.

Opera este alcătuită de smeritul monah în 30 de cuvinte, fiecare cuvânt reprezentând câte o treaptă în dobândirea mântuirii.

  1. Creştin este cel care urmează lui Hristos pe cât e cu putinţă oamenilor prin cuvinte şi fapte şi crede cu o cugetare dreaptă şi neprihănită în Sfânta Treime.

  2. Cel ce iubeşte cu adevărat pe Domnul, cel ce se străduieşte cu adevărat să ajungă la viaţa viitoare, cel ce are cu adevărat durere pentru greşelile lui, cel ce a dobândit cu adevărat aducerea aminte de osânda şi de judecata veşnică, cel ce a primit cu adevărat frica de moartea sa, nu va mai iubi, nu se va mai îngriji nici de bani, nici de averi, nici de părinţi, nici de slava vieţii, nici de prieteni, nici de fraţi, peste tot, de nimic pământesc, ci lepădând şi urând toata legătura, toată grija de acestea, ba încă înainte de acestea şi trupul său, urmează gol şi fără griji şi fără pregetare, lui Hristos privind pururea spre cer şi aşteptând ajutorul de acolo.

  3. Înstrăinarea este părăsirea fără întoarcere a tuturor celor din locul de obârşie, care lucrează în noi împotriva ţintei evlaviei noastre. Înstrăinarea este purtare necutezătoare, înţelepciune necunoscută, pricepere nearătată, viaţă ascunsă, ţintă nevăzută, gând nedescoperit, dorire a puţinătăţii, poftire a strâmtorării, pricină a dorului de Dumnezeu, mulţimea dragostei, respingerea slavei deşarte, adânc de tăcere.

  4. Ascultarea este mormânt al voinţei şi înviere a smereniei. Nu se împotriveşte mortul şi nu alege intre cele bune şi între cele părute rele. Căci cel ce şi-a omorât sufletul din evlavie va răspunde pentru toate. Ascultarea este lepădarea judecăţii proprii din bogăţia judecăţii.

  5. Să-ţi fie conştiinţa oglinda supunerii tale şi-ţi va fi de ajuns.

  6. Să nu te tulburi de cazi în fiecare zi, nici să ieşi din luptă. Ci stai bărbăteşte şi, cu siguranţă, îngerul care te păzeşte va preţui răbdarea ta. Rana ta este uşor de tămăduit cât este încă proaspătă şi caldă. Dar cele învechite, neîngrijite şi învârtoşate, sunt greu de vindecat şi au nevoie de multă osteneală, de fier, de brici şi de focul ce le însoţeşte pentru vindecare.

  7. Cel care a murit tuturor, şi-a adus aminte de moarte. Dar cel care e încă legat de ele nu încetează de a lucra el însuşi împotriva sa.

  8. Nu te amăgi lucrătorule fără de minte că poţi să înlocuieşti timpul (pierdut) cu alt timp. Căci nu va ajunge ziua să împlineşti datoria ei faţă de Stăpânul.

  9. Plânsul după Dumnezeu este o tristeţe a sufletului, o simţire a inimii îndurerate care caută pururi nebuneşte pe Cel după care însetează; iar neajungându-L Îl urmăreşte cu osteneală şi se tânguieşte cu durere alergînd după el.

  10. Plânsul este un ac de aur al sufletului scăpat de orice ţintuire şi alipire şi înfipt de tristeţea cuvioasă în lucrarea de cercetare a inimii.

  11. Când ai ajuns la plâns, ţine-l cu toată tăria. Căci înainte de a se îmbiba în tine, uşor ţi se răpeşte. Şi e topit ca ceara de tulburări, de griji trupeşti, de plăceri şi mai ales de multa vorbire şi de glume uşuratice.

  12. Blândeţea este starea nemişcată a sufletului care rămâne aceeaşi în  necinstiri ca şi în laude.

 

Sursa: https://basilica.ro/cateva-cuvinte-duhovnicesti-din-scara-sfantului-ioan/?fbclid=IwAR1GrN_drXWwbpyFtjZtbzGc__pXCbLbHNl_Mr4d3kGLkLCD05y17lYxJH0

WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com