Lumea întreagă este chemată la îndumnezeire

De prea multe ori povestea creștină a fost înțeleasă ca fiind în mod fundamental despre om, restul creației având rolul unui fel de decor. Acesta, cu siguranță, nu este cazul în ceea ce-i privește pe Părinți, după cum nu este nici în ceea ce privește Liturghia Bisericii (așa cum ne va convinge o privire asupra anaforalelor euharistice tradiționale sau, chiar mai mult, rugăciunea binecuvântării apei din cadrul slujbei Sfântului Botez).

Chiar de la începutul Teologiei dogmatice ortodoxe, Părintele Stăniloae introduce ideea că omul și cosmosul se reflectă reciproc unul pe celălalt. După cum afirmă autorul, unii Părinți bisericești au spus că omul e un microcosmos, o lume care rezumă în sine pe cea mare. Sfântul Maxim Mărturisitorul a remarcat că mai drept e să se considere omul ca macrocosmos, pentru că el e chemat să cuprindă în sine toată lumea, fiind în stare să o cuprindă fără să se piardă, ca unul ce e deosebit de ea, deci realizând o unitate mai mare decât lumea exterioară lui; pe când, dimpotrivă, lumea, ca cosmos, ca natură, nu-l poate cuprinde pe om deplin în ea, fără să-l piardă, fără să piardă astfel cea mai importantă și mai dătătoare de sens parte a realității.

Dar un termen mai precis pentru exprimarea faptului că omul e chemat să devină o lume mare este acela de macro-anthropos, care exprimă faptul că propriu-zis lumea e chemată să se umanizeze întreagă, adică să primească întreagă pecetea umanului, să devină pan-umană, actualizându-se în ea o trebuință implicată în rostul ei; să devină întreagă un cosmos umanizat, cum nu e chemat și nu poate deveni deplin omul, nici măcar la limita alipirii sale de lume, confundându-se deplin în ea, un om cosmicizat. Destinația cosmosului pentru om, și nu a omului pentru cosmos, se arată nu numai în faptul că cosmosul e obiectul conștiinței și al cunoașterii umane, și nu invers; ci și în faptul că tot cosmosul servește practic existenței umane. A se observa, în primul rând, cum Părintele Stăniloae dezvoltă tema aceasta plecând de la o remarcă a Sfântului Maxim, Părintele său preferat. Mai mult decât atât, a se observa cum această idee este direcționată către o nouă problemă, aceea a înțelesului semnificației omului în lume așa cum este ea descoperită de știința modernă, și făcând aceasta într-un mod ce păstrează perspectivele viziunii patristice. De prea multe ori povestea creștină a fost înțeleasă ca fiind în mod fundamental despre om, restul creației având rolul unui fel de decor. Acesta, cu siguranță, nu este cazul în ceea ce-i privește pe Părinți, după cum nu este nici în ceea ce privește Liturghia Bisericii (așa cum ne va convinge o privire asupra anaforalelor euharistice tradiționale sau, chiar mai mult, rugăciunea binecuvântării apei din cadrul slujbei Sfântului Botez): nu este cazul nici în ceea ce privește teologia Părintelui Stăniloae. Refuzul de a izola omul de natură este repetat atunci când Stăniloae ajunge să examineze creația în mod explicit, în partea a doua. Aici, el afirmă: „Căci natura ține de om, sau întregește pe om, și omul nu se poate desăvârși fără să reflecteze și să lucreze asupra naturii. De aceea prin lume se înțelege atât natura, cât și umanitatea; sau, când se indică prin cuvântul «lume» una dintre ele, totdeauna este subînțeleasă și cealaltă”. Consider necesar să semnalez încă un aspect al doctrinei creației a Părintelui Stăniloae: cea de-a doua parte este intitulată Lumea, operă a iubirii lui Dumnezeu destinată îndumnezeirii. A vorbi despre creație înseamnă a vorbi despre cosmosul pe care Dumnezeu l-a creat pentru a fi îndumnezeit: am observat mai devreme cum teologii ortodocși se gândesc la marele arc al iconomiei divine ca fiind întins de la creație până la îndumnezeire, și care trece peste arcul mai mic al căderii și răscumpărării. Părintele Dumitru pur și simplu reflectă o intuiție ortodoxă fundamentală prin considerarea creației, în relație cu îndumnezeirea, ca o expresie a iubirii și bunătății lui Dumnezeu, a căror scop este ridicarea omului la unirea cu El.

(extras din Pr. Andrew LouthGânditori ortodocși moderni. De la Filocalie până în prezent, traducere de Lucian FilipCristian UnteaJustin A. Mihoc, Editura Doxologia, Iași, 2017, pp. 262-264)

Sursa: https://doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/lumea-intreaga-este-chemata-la-indumnezeire

 

 

WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com