Despre participarea la slujbele Bisericii

Ca preoți, avem prilejul de a observa fel de fel de atitudini vătămătoare atât din viața oamenilor, cât și dintr-a noastră însăși. Am considerat întotdeauna că una dintre cele mai periculoase este delăsarea în a participa la slujbele Bisericii, fie că este vorba despre Dumnezeiasca Liturghie ori că este vorba de alte slujbe (Vecernie, Utrenie, Acatist, Paraclis etc.).

            Cu privire la participarea la Dumnezeiasca Liturghie, spunea Părintele Cleopa că nu-i este îngăduit creștinului să stea acasă în timpul Liturghiei decât în cazul în care este atât de grav bolnav încât trebuie mutat de pe o parte pe alta cu preșul. Înțelegem de aici că trebuie să avem dispoziția jertfelnică de a merge la Sfânta Liturghie chiar și atunci când suntem încercați de o boală mai ușoară sau de alte neputințe (în fapt, cine este Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre?…) pentru a nu ne lipsi de comuniunea cu Dumnezeu și cu sfinții Săi.

            Creștinii căldicei consideră că nu e mare dramă dacă lipsesc de la o liturghie duminicală, de la două sau chiar trei consecutive, sau că celelalte slujbe ale Bisericii nu le cunosc aproape deloc. Motivele invocate de ei sunt diverse: lipsa timpului, a banilor[1], lipsa înțelegerii dintre membrii familiei[2], dorința de a se ruga acasă[3] etc. Toate aceste motive (nefondate de fapt) scot în evidență, cel mai adesea, superficialitatea omului, delăsarea și lipsa dragostei și recunoștinței față de Dumnezeu, de la Care ne vin toate. Timp liber avem (mai mult sau mai puțin, în funcție de lucrul pe care îl facem), dar ni-l închinăm la „dumnezei străini” (pântecelui, pasiunilor noastre care uneori ne ruinează material și spiritual, televizorului, internetului etc.), înlocuind ceea ce este esențial cu ceea ce este trecător și neîmplinitor[4].

            Ce-i de făcut? În primul rând, trebuie să ne amintim că nu suntem stăpâni peste viața noastră și că Dumnezeu ne poate chema în orice ceas în cealaltă lume, iar  Liturghia la care nu am participat ieri ar fi putut fi ultima Liturghie din viața noastră. Și dacă ieri nu am fost la Liturghie, din nepăsare, azi, dacă vom pleca dincolo, nu se știe dacă Îl vom vedea pe Dumnezeu… Pătrunși fiind de acest gând, trebuie să ne și spovedim la duhovnic păcatul nepăsării față de cele sfinte, atunci când lipsim de la Liturghie (și aici mă refer la cea din duminici și de la marile sărbători), și să punem hotărâre în inima noastră de a nu mai lipsi decât în situații extraordinare, inspirați fiind de exemplele creștinilor din primele veacuri care, cu prețul vieții, se adunau pentru a săvârși Dumnezeiasca Liturghie[5].

            Cei care deja au căpătat o oarecare statornicie în ceea ce privește participarea la Dumnezeiasca Liturghie, trebuie să stăruie neîncetat să participe și la alte slujbe pregătitoare Liturghiei, începând cu Vecernia (Slujbă de seară cu care începe ziua liturgică)  și Utrenia (slujbă de dimineață, una din cele Șapte Laude Bisericești, care precede de obicei în parohii Sfânta Liturghie). Pentru aceștia, care fac efortul de a se trezi mai de dimineață pentru a veni la biserică, preotul se roagă în taină (în timp ce la strană se citesc cei 6 psalmi), spunând:  „…trimite și acum ajutorul Tău peste cei care stau înaintea feței slavei Tale celei sfinte și nădăjduiesc în mila Ta cea multă. Și le dă lor, întotdeauna, cu frică și cu dragoste să slujească, laude să aducă, să cânte și să se închine bunătății Tale celei negrăite…”[6]. Astfel, cei care își întăresc voința lor în rugăciune prin împreună rugăciune în comunitatea eclezială, ajung în cele din urmă ca programul liturgic al bisericii parohiale să devină ritmul vieții lor duhovnicești.

Pr. Daniel Stîngă

[1] Unele persoane, gândindu-se că nu  pot aduce la biserică o mică jertfă, o lumânare, o prescură,  vin euharistic sau măcar un bănuț, consideră  că nu au ce căuta la Liturghie, ceea ce este cu totul eronat și vătămător, pentru că spune Psalmistul David că lui Dumnezeu, se cade a-I aduce ca jertfă  înainte de toate, o „inimă înfrântă si smerită” (Ps. 50) și apoi celelalte, după puterea fiecăruia.

[2] Când  membrii familiei  nu cad de acord cu privire la  participarea la sfintele slujbe, este întra-adevăr delicat în cazul în care toți sunt condiționați de același mijloc de transport , biserica este departe de casă iar mașina o conduce doar unul dintre părinți. Într-o astfel de situație, cel care are râvnă pentru Domnul trebuie să găsească un alt om credincios care să-l ajute cu transportul și, între timp, să stăruie în a fi exemplu  de viețuire pentru  familie.

[3] Acest motiv este unul dintre cele mai „paradoxale”. Este adevărat că sihaștrii, în singurătate și asceză, se apropie de Dumnezeu, însă chiar și aceia pun mare accent pe participarea la sfintele slujbe săvârșite în biserică, în comunitate (vezi viața lui Gheron Iosif Isihastul). Creștinul care se roagă acasă ori ascultă rugăciunea la radio ori la TV se înstrăinează de Hristos și de Biserică, relaxându-se până la superficialitate. Mântuitorul spune însă fără echivoc: „Unde sunt doi sau trei, adunați în numele Meu, sunt și eu în mijlocul lor” (Mt. 18, 20)

[4] Aici se pot pune mai multe întrebări: cum poți să-l sărbătorești pe sfântul ocrotitor bând, mâncând și petrecând cu prietenii în timp ce la liturghie nu mergi? cum poți pleca la munte, la mare sau în oricare alt loc frumos să te recreezi  chiar în timpul liturghiei, timp în care ar trebui  să-L cunoști pe Cel care le-a creat  pe toate și să-I fii recunoscător că te poți bucura de ele? cum de pleci în concediu luându-ți și „concediu duhovnicesc”, nemergând la slujbe, nepostind și nerugându-te? Cum poți să cedezi oboselii adunate într-o sâmbătă (eventual la o petrecere) și să renunți la a merge la liturghie, duminica?… etc.

[5] De aceea,  în vechime s-au construit primele altare pe mormintele martirilor și până azi există o strânsă legătură între martiriu și liturghie. În temnițele comuniste am avut situații memorabile, în care pieptul zdrobit al unui deținut  (cu viață morală ireproșabilă) a ținut loc de altar, pentru o liturghie săvârșită pe ascuns, în celulă.

[6] Prima rugăciune de la Utrenie.

WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com